Angajatorii ar putea fi obligati sa dea liber angajatilor cu copii si sa le plateasca zilele libere. Conform unui proiect de lege, care a fost votat deja in Senat si urmeaza sa fie votat in Camera Deputatilor, fiind pus pe ordinea de zi, angajatorii ar putea fi obligati sa acorde zile libere platite unuia dintre parinti in cazul in care scolile se inchid in cauza unor „situatii extreme decretate”.
Cuprins:
Proiectul de lege a fost initiat de parlamentari PSD si ALDE, informeaza edupedu.ro.
Propunerea legislativa vizeaza parintii care au copii cu varste de pana in 12 ani, iar zilele libere acordate vor fi pe toata perioada in care autoritatile decreteaza inchiderea scolilor.
Acest proiect de lege a fost initiat in martie 2019, a trecut de Senat in iulie 2019, iar acum este pregatit pentru vot. Puteti urmari procesul legislativ al acestui proiect de lege pe site-ul oficial cdep.ro.
Angajatorii ar putea fi obligati sa dea liber angajatilor cu copii si sa le plateasca zilele libere. Ce presupune proiectul de lege
Legea privind acordarea unor zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant
Senatul adopta prezentul proiect de lege
Art.1.-(1) Se acorda zile libere unuia dintre parinti pentru supravegherea copiilor, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant unde acestia sunt arondati, ca urmare a conditiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situatii extreme decretate de catre autoritatile competente cu atributii in domeniu.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica:
a) parintilor ai caror copii au varsta de pana la 12 ani, inregistrati in cadrul unei unitati de invatamant;
b) parintilor copiilor cu dizabilitati inregistrati in cadrul unei unitati de invatamant.
(3) Persoanele prevazute la alin. (1) au dreptul la zile libere platite, pe toata perioada in care autoritatile competente decreteaza inchiderea unitatilor de invatamant respective.
Art.2.-(1) Zilele libere se acorda la cererea unuia dintre parinti, respectiv a tutorelui legal, in cazul familiilor monoparentale.
(2) Zilele libere se acorda in baza unei declaratii pe proprie raspundere, semnata de catre ambii parinti, cu exceptia familiilor monoparentale, depusa la angajator de catre parintele care va supraveghea copilul in perioada mentionata.
(3) In cazul familiilor monoraprentale, declaratia pe proprie raspundere se semneaza doar de catre tutorele legal al copilului.
(4) In cazul in care in urma unor verificari se constata ca ambii parinti au solicitat simultan zile libere, va fi anulata definitiv posibilitatea ulterioara de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.
Art.3.- In cazul familiilor cu mai multi copii, care se incadreaza in prevederile art.1, zilele libere se acorda unuia dintre parinti, respectiv tutorelui legal, in cazul familiilor monoparentale.
Art.4.- Indemnizatia pentru fiecare zi libera se plateste din capitalul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri si cheltuieli al angajatorului si este egala cu salariul corespunzator unei zile lucratoare.
Art.5.- Prevederile prezentei legi se aplica tuturor angajatilor din mediul public si privat.
Scolile din Romania, inchise in perioada 11-22 martie
Declarațiile lui Ludovic Orban: „Încercăm zi de zi să luăm cele mai bune măsuri pentru a face față oricărie situații.
Am luat decizia de suspendare a cursurilor în învățământul preuniversitar pe o perioadă limitată, între 11-22 martie, inclusiv, cu posibilitate de prelungire.
Este o măsură cu caracter preventiv.
Primul argument este o creștere a riscului de intrare în țară a unor persoane din zone cu o largă răspândirii a virusului.
Este vorba despre opt zile de curs. Grija este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare.”