Programele de vaccinare, întrerupte din cauza pandemiei. Programele de vaccinare au fost întrerupte în ultimele luni, ca urmare a crizei din spitale declanșată de pandemie.
„Vaccinurile copilăriei” împotriva unor boli precum rujeola, difterie sau poliomielită au fost amânate, din cauza isteriei create de noul coronavirus.
Chiar dacă programele de vaccinare nu au fost anulate, în mod oficial, majoritatea părinților au evitat să se mai prezinte la medic, de teama unei posibile infecții luată din spital.
Vezi și: Totul despre rujeola. Care sunt simptomele si cum se poate preveni | Demamici.ro
Cel puțin 80 de milioane de copiii sub vârsta de 1 an riscă să se îmbolnăvească
Programele de vaccinare care, în mod normal, îi fereau pe bebeluși de boli grave, au fost acum abandonate.
Părinții au preferat să evite imunizarea copiilor, de teama noului coronavirus.
Estimarea aparține mai multor organizații precum Gavi, OMS și UNICEF, ale căror date arată că cel puțin 68 de țări s-au confruntat cu astfel de situații, potrivit digi24.ro.
Situația este una la fel de critică și în România. Medicii de familie au semnalat și ei în repetate rânduri faptul că nu au putut vaccina copiii împotriva rujeolei.
De la începutul anului și până acum, peste 220 de cazuri de rujeolă au fost raportate la noi în țară.
Începând cu săptămâna viitoare, Organizația Mondială a Sănătății va aduce în prim plan o serie de recomandări cu privire la menținerea serviciilor necesare pe durata pandemiei.
Printre aceste, se numără și programele de vaccinare din fiecare țară și modul în care acestea pot fi efectuate în condiții de siguranță.