Ilinca Vandici a devenit mama in iulie 2017. Prezentatoarea de la „Bravo, ai stil” a adus pe lume un baietel, Zian, prin cezariana. Ca toate mamicile, si Ilinca a trecut printr-o perioada mai dificila, imediat dupa nastere. Vedeta Kanal D a recunoscut ca s-a confruntat cu depresia prostnatala si ca a apelat la ajutorul unui psiholog care a ajutat-o sa treaca peste aceasta etapa.
„În momentul în care ești însărcinată trebuie să te pregătești energetic, sufletește pentru tot ceea ce urmează să se întâmple. Să nu pierzi legătura cu Dumnezeu și să te rogi pentru tot ce e mai bun pentru tine și pentru copilul tău. Când eram însărcinată nu am simțit absolut nimic.
Când am născut, zilele din spital au fost debusolante. Nu știam ce se întâmplă. Voiam copilul, dar nu știam cum să-l țin, cum să-l alăptez. Ascultam la tot ce îmi spuneau doctorițele, asistentele. Îmi era frică să nu-i fac ceva rău, să nu se întâmple ceva.
La a doua zi de spitalizare toți membrii familiei plecaseră și mi-au adus copilul să alăptez. Am rămas doar eu cu copilul. Efectiv nu am știut ce să fac. Am sărit din pat cu copilul în brațe, direct după operație. A venit asistenta să facă băiță copilului, iar atunci m-a luat răul. În momentul respectiv doar am simțit cum mi se face rău, m-am așezat puțin.
După ce a plecat toată lumea și am rămas singură nu m-am putut opri din plâns. A fost o descărcare, o panică, o frică.