Fetița de etnie romă adoptată de Dana Nălbaru a împlinit 8 ani. Cum a fost sărbătorită India Roxana. Fetița adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur a fost sărbătorita zilei de luni, 27 iulie!
Micuța India Roxana a împlinit 8 ani, ocazie cu care întreaga familie a petrecut alături de ea.
A fost a treia aniversare petrecută de India Roxana în sânul noii sale familii, iar fetița radiază de fericire tot mai mult, de la un an la altul.
Dana Nălbaru a surprins momentul în care fetița lor suflă cu emoție în lumânările tortului, iar imaginea a fost postată și pe instagram.
„La mulți ani, minune! Te iubesc ❤️”, a scris Dana Nălbaru în dreptul fotografiei.
Fetița de etnie romă adoptată de Dana Nălbaru a împlinit 8 ani. India Roxana a fost salvată de pe lista copiilor cu puține șanse de adopție
India Roxana avea deja 5 anișori când a părăsit orfelinatul. Acest lucru a însemnat câțiva ani de amintiri, traume și bagaj emoțional, iar Dana Nălbaru și-a dedicat mult timp pentru ca fetița să reușească să se integreze în sânul noii sale familii.
„Din punctul meu de vedere, cel mai greu a fost să o înţeleg. Pentru că ea la 5 ani e un copil care are deja un bagaj de informaţii în spate, o anumită educaţie şi pe lângă traumele pe care le-a avut, dacă cu copilul biologic există acea comunicare chimică, hormonală şi îl înţelegi, fără să vorbeşti, cu Roxana nu a existat lucrul acesta şi asta mi s-a părut cel mai greu lucru pentru că a trebuit să înţeleg lucruri care îmi erau aproape imposibil de înţeles şi a trebuit să găsesc metode de comunicare cu ea.”, a mai povestit mama copiilor.
Procesul de adopție a durat foarte puțin.
„Ştiţi că fetiţa noastră mijlocie, Roxana India, este de etnie romă. În timpul procesului de adopţie, există nişte întâlniri de grup, unde vin mai multe familii şi discută. Din 12 familii, 11 nu voiau să audă de un copil de etnie romă. Nu voiau să audă, au scris pe hârtie nu vrem copil de etnie. (…)
De asta a fost simplu, cei care spun că e foarte complicat au nişte cerinţe greu de îndeplinit. Ei vin şi scriu pe foaie: vreau un copil blond, cu ochi albaştri, de sex feminin, între 6 luni şi un an şi două luni, născut în zodia Leu, fără să exagerez, din tată intelectual, mamă studentă, născut în Muntenia, evident că e greu aşa.”, a mai spus Dragoș Bucur într-o apariţie televizată.
Vezi si: Cum arată acum fetița de etnie romă adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur | Demamici.ro
Vezi si: Cum arată acum Noelle Vlasov, fetița numită „cel mai frumos copil din România” | Demamici.ro