Mămica unui copil cu nevoi speciale din Piatra Neamț, plimbată între spitale deși era desfigurată de infecție. O tânără din Piatra Neamț a contactat presa după ce a fost plimbată între spitale, deși infecția cu care se confrunta la masea era foarte gravă.
Mămica unui copil cu nevoi speciale din Piatra Neamț, plimbată între spitale deși era desfigurată de infecție
„Aș dori să fac o reclamație Spitalului Județean Piatra-Neamț – UPU. Am o infecție foarte mare la măsea și cei din spital m-au trimis acasă. Am fost refuzată de toate clinicile. Am fost și la Iași, la Spitalul Sf. Spiridon și am fost, la fel, trimisă din nou în Piatra, la policlinica Piatra-Neamt. Și e foarte grav! Spuneți ce este de făcut? Mă lasă să mor acasă. Eu pe la toate clinicile stomatologice la care am fost m-au trimis la Urgențe Piatra-Neamț.
Am chemat salvarea de 3 ori și mi-au spus să apelez la televiziune sau să fac grevă în fața spitalului ca să mă poată băga în seamă. Iau tratament de 3 zile și fără niciun rezultat. Am fost luată în evidența d-nei dr……. din policlinică, o femeie pâinea lui Dumnezeu, dar infecția e deja prea mare și nu e de competența dânsei. Îmi trebuie neapărat un medic chirurg și numai în spitalul de urgență Piatra-Neamț”, este mesajul pe care mămica l-a trimis jurnaliștilor de la ziarpiatraneamt.ro.
Femeia s-a prezentat la medicul stomatolog din cauza durerilor puternice cauzate de o infecție la măsea. A fost trimisă la UPU pentru un tratament injectabil. Acolo i s-a comunicat faptul că spitalul se ocupă de cazuri COVID și că nu se pot face tratamente în incintă. A fost trimisă la Policlinica stomatologică, însă acolo medicii chirurgi erau în concediu.
Tânăra a fost văzută totuși de un medic din Policlinică. I-a fost dat un tratament cu antibiotice, pastile. Starea a continuat să i se înrăutățească. A mers din nou la Urgențe unde i s-a spus că este un caz grav și că trebuie să meargă la Iași. Pacienta a fost la Spitalul Sf. Spiridon din Iași unde a fost consultată de un medic care nu i-a dat tratament, ci a retrimis-o la Piatra Neamț.
Disperată din cauza situației în care se află, mămica a decis să se adreseze presei. Are un copilaș cu nevoi speciale și vrea să se însănătoșească cât mai repede pentru a putea avea grijă de el.