Cine este femeia care și-a abandonat băiețelul într-o pungă, pe o stradă din București. Mai are 3 copii. Cristina se numește femeia care, cu două zile înainte de Crăciun, și-a abandonat pruncul nou-născut pe cimentul rece când afară erau numai trei grade.
Cuprins:
Polițiștii au reușit s-o găsească rapid. Când au luat-o la audieri, femeia era la serviciu. Tânăra are doar 27 de ani și este femeie de serviciu la un supermarket, aflat la nici cinci minute distanță de locul în care și-a abandonat copilul și de locul în care locuiește cu chirie. Femeia nu își monitorizase sarcina, iar nașterea nu apărea în nicio evidență medicală. Nimeni nu a știut nimic.
Vecin: Spunea că nu e însărcinată. Am auzit că a mers la serviciu și că se purta normal.
Reporter: Dânsa a născut acasă. Ați auzit ceva?
Vecin: Nu am auzit nimic și eu stau lângă.
Paula Stângă, femeia care a găsit copilul: O cunosc așa, din vedere, odată ce stăm aici aproape, bloc lângă bloc. Știu că stă cu chirie am înțeles. Am înțeles că mai are trei copii dați în plasament. Pe al patrulea l-am găsit eu. Am auzit că era la serviciu, dar nu știu cum s-a dus la serviciu. Nu îi era rău? Înseamnă că s-a simțit bine.
Cine este femeia care și-a abandonat băiețelul într-o pungă, pe o stradă din București. Mai are 3 copii
Unul dintre copiii ei care au ajuns în grija statului ar fi fost născut chiar anul acesta, în 2020, în ianuarie. După ce și-ar fi abandonat cel de-al patrulea copilaș, femeia ar fi ieșit la cumpărături, spun vecinii. Gestul este cu atât mai straniu, cu cât ea însăși a crescut într-un centru de plasament.
La audieri, tânăra de 27 de ani a recunoscut că și-a abandonat copilul și a cerut un avocat din oficiu. Oamenii legii au dus-o și la Institutul de Medicină Legală unde a fost examinată fizic.
Urmează și un examen psihologic unde se va stabili dacă avea sau nu discernământ în momentul în care și-a abandonat copilul. În acest caz a fost demarată o anchetă pentru tentativă de omor.
Cel puţin patru persoane s-au oferit să îl boteze, inclusiv femeia care l-a găsit pe treptele reci ale unui bloc din sector 3 al Capitalei.
Paula Stângă, femeia care l-a găsit: „Cumătra mea a fost însărcinată şi la 7 luni jumate a pierdut sarcina, tot băieţel şi eu trebuia să-i fiu naşa şi aş fi vrut dacă se poate, ea vrea să îl înfieze, eu să fiu în continuare naşa, şi să îi punem numele Cristian, că e de sărbători acum.”
Micuțul abandonat se află internat la Spitalul Marie Curie din Capitală
Dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI nou-născuți de la Spitalul Marie Curie: „A stat o anumită perioadă fără oxigen, fără să fie resuscitat, evident fără suport, a stat la rece și a fost o perioadă în care a fost fără niciun fel de ajutor. Dar sperăm că toate aceste agresiuni nu au însemnat nimic pentru viața lui.
Problema noastră este să vedem că tolerează și nutriția. Încă nu poate să tolereze vreo patru-cinci mililitri de lapte, este prea mult pentru el, deocamdată. O să scădem mai jos, mai puțin. Un mililitru, doi.
Aș da o nutriție doar ca să existe ceva în tubul digestiv, să vedem cum se comportă și tubul digestiv în agresiunea pe care a avut-o, dar una peste alta starea lui este una mult îmbunătățită și suntem foarte bucuroși de evoluția lui Cristian Ștefan.”
Reportajul VIDEO îl puteți urmări AICI!