Redeschiderea școlilor, amânată până pe 8 februarie. Alexandru Rafila consideră decizia nejustificată. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că învățământul online va fi prelungit până la data de 8 februarie.
Guvernul a adoptat, miercuri, o Ordonanță de Urgență prin care învățământul online să fie prelungit până în 8 februarie, atunci când va începe semestrul al doilea. El a spus că „speranța și dorința” este ca semestrul al doilea să fie organizat „într-o manieră clasică”, adică să poată fi redeschise școlile, potrivit hotnews.ro.
Redeschiderea școlilor, amânată până pe 8 februarie. Alexandru Rafila consideră decizia nejustificată
„Îmi pare rău că domnul ministru Cîmpeanu este pus într-o situaţie în care nu are decizia de a hotărî foarte clar, împreună cu ministrul Sănătăţii, să deschidă şcolile. Închiderea şcolii, după cum ştiţi, a fost o măsură care nu a mai fost luată, cel puţin pentru şcolile primare, în niciuna dintre ţările membre ale Uniunii Europene în cursul lunii noiembrie şi în decembrie şi am ajuns în situaţia în care, de aproape un an de zile, copiii nu numai că au un acces limitat la învăţătură, mai ales cei din categorii defavorizate, unii din mediul rural care nu au acces la învăţământ online, dar sunt profund marcaţi în dezvoltarea lor psihosocială ca viitori adulţi pentru că nu pot să interacţioneze unii cu alţii, nu pot să interacţioneze cu profesorii lor”, a spus Rafila.
Decizia de amânare a redeschiderii școlilor până în februarie a stârnit nemulțumiri, iar deputații PSD solicită revenirea în clase odată cu terminarea vacanței.
„PSD cere în mod clar redeschiderea şcolilor odată cu terminarea vacanţei. Eu înţeleg că domnul ministru Cîmpeanu are o grea moştenire din partea doamnei Anisie şi nu cred că este o surpriză pentru nimeni, dar, pe de altă parte, amânarea deschiderii şcolilor nu are justificare.
După cum ştiţi, cifrele publicate în ultimele săptămâni de Ministerul Sănătăţii arată o scădere a incidenţei infecţiei, arată marea majoritate, cu trei excepţii, a judeţelor din România în zona verde, iar acest lucru în mod evident nu are niciun fel de corelaţie cu această măsură de amânare a deschiderii şcolilor”, a adăugat deputatul PSD.