Purtarea măștii: cum îi convingem pe cei mici? Pandemia ne-a luat pe toți pe nepregătite, dar învățăm cu pași rapizi să îi facem față. Purtarea măștii este unul dintre „ajutoarele” ce contribuie la combaterea virusului SARS-CoV-2, dar cum îi convingem pe cei mici să o poarte? Cum le explicăm copiilor cât de utilă este masca atunci când ieșim în locurile publice?
Este perfect normal ca reticența unui copil să fie mare cu privire la purtarea măștii în locuri publice. Pentru copiii ce suferă de anxietate sau autism, este cu atât mai greu. Copilul poate simți o sensibilitate la nivelul feței în momentul în care masca este pusă pe față, se poate simți panicat în momentul în care respiră.
Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF recomandă ca masca să fie purtată în mod corect și de către copii. Masca trebuie să aibă dimensiunea potrivită (să acopere nasul, gura și bărbia), partea din față a măștii nu trebuie să fie atinsă, iar depozitarea acesteia să se facă într-o pungă de plastic sau un recipient special. Este foarte important ca mâinile copilului să fie curate înainte ca acesta să își pună masca.
Am selectat câteva metode prin care puteți convinge copiii să folosească masca:
- Fii un exemplu – Copiii adoră să imite/să copieze comportamentul părinților. Arată-i cum folosești tu masca și îndeamnă-l să procedeze întocmai;
- Lasă-l să se obișnuiască – lasă-l să exerseze acțiunea în sine de câte ori este posibil ,chiar și în casă, înainte de a ieși afară. Obișnuindu-se, are mai multă încredere să poarte masca;
- Transformă în ceva distractiv – Puteți încerca un joc de roluri: copilul își pune masca și devine un medic sau o asistentă medicală;
- Ajută-l să înțeleagă – Explică-i rolul măștii, dar fă-o pe înțelesul lui. Copiii adoră să se simtă utili. Explică-i faptul că purtarea măștii ajută familia, prietenii și întreaga comunitate;
- Lasă-l să dețină controlul – simțul proprietății poate ajuta mult în astfel de situații. O mască pe care o colorați împreună poate fi mult mai distractivă;
- Acceptă-i reacția – Este perfect normal să reacționeze cu reticență la lucrurile pe care nu le cunoaște, nu le înțelege sau cu care nu este familiar. Explică-i, indiferent de modul în care reacționează, și înțelege-l;
- Arată-i ce simți – Este foarte important ca părinții să își exprime emoțiile, copilul va înțelege mult mai ușor situația actuală. „Știu că te deranjează masca. Și pe mine mă deranjează să o port, dar nu va mai dura mult timp.” Astfel de exemple îl ajută pe cel mic să treacă mai ușor peste momentele anxioase.
Surse:
Vezi si: Plouă, lași copilul să se joace afară? Activități distractive de făcut pe timp ploios | Demamici.ro