Horia Brenciu, declarații emoționante despre băiețelul pe care l-a adoptat. Mama lui biologică era minoră și voia să avorteze. Horia Brenciu, unul dintre cei mai carismatici artiști din România, a fost multă vreme tată de fată, cu acte în regulă. Și asta pentru că soția lui i-a dăruit o fetiță pe nume Mina, iar la rândul ei, Alice Dumitrescu mai avea încă două fete din relații anterioare: Andreea, în vârstă de 28 de ani, din căsătoria cu fostul soţ, şi Maria, în vârstă de 20 ani, născută în urma unei scurte relaţii pe care mama sa a avut-o cu un coleg de breaslă, dar Horia le consideră fetele lui.
Cuprins:
Din 2016, Horia Brenciu și Alice Dumitrescu au hotărât să ofere șansa la o familie unui copil, așa că au recurs la adopție. Micuțul Toma a intrat în familia artistului în urmă cu 5 ani, iar de atunci, aceștia au simțit că familia lor este completă.
Horia Brenciu, declarații emoționante despre băiețelul pe care l-a adoptat. Mama lui biologică era minoră și voia să avorteze
„Toma este băiatul nostru (…). Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor. Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc. Dumnezeu este mare şi ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete. Mina şi Toma sunt de nedespărţit, iar Alice sta cu ei aprope tot timpul. Sunt un om bogat şi-i mulţumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele”, a declarat fericit Horia Brenciu.
Horia Brenciu a oprit-o pe mama biologică a lui Toma de la avort: „Nu-l avortează, îl vrem noi”
Povestea micuțului Toma este una emoționantă. Într-un interviu acordat Eugeniei Vodă la TVR, Horia Brenciu a vorbit și despre mama biologică a băiatului său.
„Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, „Nu-l avortează, îl vrem noi!”. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele necesare unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare”, a dezvăluit Horia Brenciu la ”Profesioniştii”.
Mai mult, artistul a mărturisit că este de acord ca peste ani, Toma să își cunoască și mama biologică, dacă acest lucru va fi posibil, iar el își va dori.
„Un copil adoptat nu e o jucărie. Şi nu depui dragoste numai când e mic şi e drăgălaş. (…) Acel copil e al tău pe vecie, îţi schimbi oarecum gândurile, drumurile, priorităţile. A iubit pe cineva este o responsabilitate. Se poate întâmpla ca Toma, la o anumită vârstă, să vrea să o cunoască. Şi o să fac ceea ce vrea copilul. Când vrea un copil ceva, îl susţin. Dacă e vorba de fericirea copilului… pentru că ea e prioritară”, a mai spus Horia Brenciu.
Vezi si: Cum arată acum fetița de etnie romă adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur | Demamici.ro