Ce trebuie să facem noi, ca părinți, să cultivăm încrederea în sine a copilului? Interviu cu Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor. Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor, a răspuns întrebărilor mămicilor cu privire la încrederea în sine a copilului, într-un interviu exclusiv, realizat cu sprijinul Pampers România.
Specialistul ne învață, prin metode ale educației cu blândețe, cum să ne ajutăm copiii să aibă încredere în ei, astfel încât să aibă o dezvoltare armonioasă și să dobândească satisfacția personală și profesională.
✅ Ce trebuie să facem noi, ca părinți, să cultivăm încrederea în sine a copilului?
✅ Cum îmi pot ajuta copilul să aibă încredere în el, să fie capabil să ia propriile decizii fără teama de eșec?
✅ Cum îi putem da copilului obișnuit să stea singur, încrederea de a se juca cu alți copii?
✅ Cum să reacționăm dacă copilul va fi respins de alți copii sau dacă el are reacții nepotrivite (lovește, nu vrea să împartă jucăriile etc)
Răspunsurile la aceste întrebări, dar și la multe altele, în cele ce urmează.
Ce trebuie să facem noi, ca părinți, să cultivăm încrederea în sine a copilului? Interviu cu Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor
Cum îi putem da copilului obișnuit să stea singur încrederea de a se juca cu alți copii? Cum să reacționăm dacă copilul va fi respins de alți copii sau dacă el are reacții nepotrivite (lovește, nu vrea să împartă jucăriile etc.)?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Este esențial să îi ghidăm cu blândețe integrarea și comunicarea cu alți copii. Puteți începe prin a organiza întâlniri cu un/o vecin/ă de aceeași vârstă, rude sau prieteni de familie care au copii de vârste apropriate. Aveți încredere în copii și încurajați-i fără să puneți presiune mare pe rezultatul întâlnirilor cu alți copii.
Dacă avem un copil introvertit sau anxios social, atunci este important să nu forțăm mult comunicarea sau relaționarea din primele momente. În cazul în care avem de-a face cu comportamente nepotrivite, regula de aur este să blocăm blând, pe loc, orice comportament care poate deveni un pericol pentru ceilalți copii.
Următorii pași sunt validarea emoțiilor lui și stabilirea unor limite clare, care să îl ajute pe cel mic să înțeleagă că lovitul sau alte reacții nepotrivite nu sunt acceptate.”
Cum îmi pot ajuta fetița să prindă încredere în sine să meargă singură? Reușește să facă asta, dar își dorește să o țină cineva de mânuță, cum îi dăm drumul, se pune în șezut.
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Dezvoltarea motrică a copiilor se întâmplă natural, în ritmul în care cei mici deprind din ce în ce mai multe abilități de echilibru și încredere. Sfatul meu este să nu forțăm nici un copil să stea în șezut, în picioare sau să meargă ajutat, dacă simțim că nu este încă pregătit pentru acest pas.
Încurajăm autonomia treptat – începem să îl lăsăm pe bebe singur preț de 1-2 minute cât mergem până toaletă, sau până luăm ceva din altă cameră. Îi povestim mereu că ne întoarcem în 2 minute. Astfel de exerciții pot crește încrederea în abilitatea de a petrece timp singuri și ajută la reducerea anxietății de separare.”
Cum îi putem oferi copilului încredere în sine după ce a fost jignit de un alt copil?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Jignirile fac parte, din păcate, din realitatea copilăriei mici. În funcție de vârsta copilului, putem începe prin a valida emoția pe care o simte. Odată exprimată emoția îi va fi mai ușor să o înțeleagă și să elibereze o parte din frustrarea momentului.
Desi tendința este de multe ori să spunem că celălalt copil a fost „rău”, „needucat”, „obraznic”, sfatul meu este să păstrați aceste gânduri pentru voi și să îi explicați celui mic că uneori se întâmplă că cei mici să spună lucuri care dor, care pot avea un impact emoțional.
Următorul pas poate fi încurajarea învățării limitelor pe care copilul le poate pune la rândul lui. Putem discuta împreună diferite tehnici, prin care cel mic să învețe să spună că un anumit comportament sau cuvinte îl deranjează. Îi putem învăța să se distanțeze de copiii cu care nu îi face placere să petreacă timp și care au un comportament care îl deranjează sau care este abuziv.”
Cum procedăm atunci când copilul nostru își pierde încrederea că poate face anumite lucruri (ex: să meargă pe bicicletă, să pronunțe un cuvânt etc) dacă prietenii îi spun constant ca nu poate face asta, deși noi părinții îl încurajăm. Cum putem să le creștem încrederea în sine astfel încât să nu se mai lase influențați de ceea ce le spun copiii din jur?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Atunci când vorbim despre abilitați motrice sau lingivistice, este important să știm că fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Încurajați experiențele și validați emoțiile pe care cei mici le simt: „îți este teama că vei cădea, este normal.”
Încercați să petreceți timp cu copii care nu blochează experiențele și limitați pentru o perioada descurajările din jur, dacă sunt frecvente. Nu puneți presiune pe experiențe pe care cel mic poate nu este încă pregătit să le aibă. Dacă încă nu este pregătit să meargă pe bicicletă, respectați acest lucru. Presiunea de a face un anumit lucru nu îi va oferi mai mult curaj.”
Ce se întâmplă cu un copil ai carui părinți obișnuiesc să țipe foarte mult la el atunci când greșește? Cum îi afectează încrederea în sine?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Dacă pentru un părinte, faptul că un copil a spart un pahar este o greșeală, pentru un alt părinte poate fi un moment propice de învățare. În loc să îl certam pe cel mic, sau să ridicam vocea, putem să profităm de acest moment pentru a-i explica celui mic cu blândețe ce se întâmplă atunci când scapi din mână un pahar de sticlă.
Copiii noștri au nevoie de răspunsuri și reacții directe, sincere și non-abuzive. Când țipăm la un copil constant, există mari șanse ca acesta să se retragă în interiorul lui, dezvoltând credințe de tipul „nu sunt bun la/de nimic”, „dacă greșesc ceva, părinții nu mă mai iubesc”.
Dacă s-a întâmplat însă ca părintele să țipe într-un moment sensibil, în care poate nu mai avea resurse pentru a face față unui comportament al celui mic, este ideal să își ceară scuze și să îi explice cu blândețe de ce a reacționat așa. Să își recunoască vulnerabilitatea, greșeala și să îl ajute pe cel mic să înțeleagă de unde a venit acel comportament.”
Cum îl ajut pe copilul meu să depășească perioada unei dureri anume? De exemplu, se lovește și plange, încerc să îl liniștesc dar continuă să zica “buba”. Cum îl conving CU ADEVARAT (nu pentru câteva secunde) că totul va fi bine?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „O abordare sănătoasă și echilibrată este aceea în care îl asigurăm pe cel mic prin cuvinte simple și clare că durerea va trece și rana se va vindeca. Dacă acesta nu înțelege pe moment că acest lucru este posibil, îi arătam treptat, în zilele ce urmează, cum se vindecă acea rană.
Durerea este reală și teama lor îndreptățită. Rolul nostru nu este de a masca, bloca sau evita complet durerea, ci de a valida emoția și de a oferi răspunsuri și asigurări autentice. Atât timp cât adulții dau dovadă de siguranță și încredere în momentele în care cei mici sunt temători, aceștia, la rândul lor, vor integra emoția și maniera în care noi ne raportăm la durerea lor.”
Ce trebuie să facem noi, ca părinți, să cultivăm încrederea în sine a copilului?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor:
• Validați punctul de vedere al copilului – în loc să emiteți judecăți, să le spuneți varianta voastră de răspuns, încercați să oglindiți cât mai mult emoția și experiența lor. Copiii au nevoie să fie auziți și acceptați.
• Încercați să limitați folosirea cuvântului „nu” și începeți să folosiți enunțuri pozitive. „îmi doresc ca tu să..”, „poți te rog să schimbi felul în care….”. Păstrați cuvântul „Nu” pentru momentele cu adevărat importante, care țin de siguranța copilului. De exemplu „nu trece strada fără mine”, „nu pune mâna pe foc”.
• Rămâneți calmi și empatici ori de câte ori sunteți într-o situație conflictuală
• Fiți un model de comunicare pentru copiii voștri – adulții modelează prin exemplul propriu maniera în care cei mici se raportează la experiențe, maniera în care relaționează și se conectează cu ceilalți. Fiți autentici și povestiți cu cei mici atât despre experiențele pozitive cât și despre cele negative.
Cum îmi pot ajuta copilul să aibă încredere în el, să fie capabil să ia propriile decizii fără teama de eșec?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Cei mici se simt încrezători atunci când înțeleg și integrează sentimentul că vocea lor este una demnă de a fi ascultată. Începeți prin a petrece un timp împreună, în care să discutați despre emoția care însoțește deciziile.
Povestiți despre ce înseamnă eșecul și cum majoritatea încercărilor fară rezultatul sperat sunt doar momente de învățare. O tehnică foarte bună este oferirea propriului exemplu. Povestiți-i celui mic de câte ori ați căzut până ați învățat să mergeți pe bicicletă, sau cât de greu v-a fost, la rândul vostru, să scrieți o anumită literă, sau de câte ori ați greșit până ați ajuns la soluția potrivită pentru voi. Petreceți timp gandindu-vă împreună la ce mai poate fi schimbat pe viitor, luând în calcul mereu și varianta în care eșecul rămâne o posibilitate. Încurajați exprimarea și momentele în care există o oportunitate ca ei să fie în poziția în care iau o decizie.”
Ce se întamplă dacă părintele este mult prea protectiv? Dacă face totul în locul copilului și nu îl lasă să încerce, să fie independent? (Îl imbracă, îl încalță, îi aduce toate lucrurile când copilul le cere, îl urcă pe tobogan, toate aceste situații, deși copilul spune că vrea sa încerce singur)?
Oana Vlah, psiholog și consultant certificat în somnul copiilor: „Încrederea în sine a celor mici se dezvoltă odată cu abilitățile de a face din ce în ce mai multe lucruri independent și din validarea acestora – atât la nivel cognitiv cât și emoțional.
Blocarea acestor experiențe naturale va avea ca efect lipsa curajului, inabilitatea de a fi creativi sau de a dezvolta tehnici diferite pentru situații variante, cu atât mai mult cu cât cei mici spun în cuvinte că vor să încerce diferite lucruri independent.
Sfatul meu este ca din etapa de bebeluș spre preșcolaritate să îi încurajați pe cei mici să: mănânce singuri, să se îmbrace singuri, să petreacă timp singuri în spații unde se pot juca (fară alți stimuli cum ar fi ecranele, jocurile sau desenele animate pe fundal), să alerge liberi atunci când vor să facă asta, să se cațere, să coboare și să urce scări, să exploreze spațiul exterior.”
Vezi si: Ajută-ți copilul să capete încredere în el. Cele două greșeli frecvente ale părinților | Demamici.ro
