Fotografie rară cu fetița lui Marius Moga și a Biancăi Lăpuște, în vârstă de aproape 6 ani. Micuța Maria se poate mândri cu doi părinți frumoși și celebri, însă până acum ea a fost ferită de cele mai multe ori de lumina reflectoarelor.
Cuprins:
Compozitorul Marius Moga și jurnalista Bianca Lăpuște se bucură de câțiva ani de experiența de părinți și își dedică mult timp micuței lor, însă au preferat în acești ani ca momentele de familie să rămână cât mai intime.
„Maria e bine, am luat-o peste tot cu noi şi cu munca, şi în vacanţă. Acum profităm puţin că merge cu noi şi cu amândouă bunicile la mare, cumva ne-am reunit. Restul verii va fi cu noi. Muncim şi ne distrăm împreună”, a declarat Marius Moga într-un interviu pentru click.ro.
Pe rețelele de socializare, Bianca și Marius au prezentat până acum doar mici frânturi din viața lor de părinți, în special mămica Bianca, pentru care maternitatea a venit în viața ei la vârsta de doar 21 de ani.
Fotografie rară cu fetița lui Marius Moga. Micuța Maria are aproape 6 ani și e superbă
„Accept viaţa aşa cum vine şi o iau că o provocare, motiv pentru care mă voi adapta cu siguranţă aşa cum am făcut-o în clipa în care am născut-o, la 21 de ani!”, a mai declarat ea.
Fetița lor, Maria, va împlini în curând 6 ani și pare să semene mult cu tatăl ei, după cum se poate observa într-o fotografie rară pe care cei doi au dat-o publicității. Îmbrăcată într-o rochie albă, ca de prințesă, și cu părul lung, șaten, și ochii negri, Maria își ține strâns tatăl în brațe în timp ce artistul îi arată ceva pe telefon.
Din toamnă, Maria urmează să intre la școală și și-a anunțat deja părinții că își mai dorește o surioară sau un frățior.
„Nu ne-am gândit, poate la anul, deocamdată nu e nimic la orizont. Poate ne surprinde viaţa, însă repet, la anul. Maria vrea un surior sau o frăţioară.”
Marius Moga și Bianca Lăpuște, dragoste la prima vedere la petrecerea cu angajații ProTV
Povestea de dragoste dintre Marius Moga și Bianca Lăpuște a început în urmă cu 7 ani, atunci când se așteptau mai puțin.
Se întâmpla la petrecerea aniversară a trustului PRO, de 1 Decembrie, acolo unde cei doi lucrau la momentul respectiv: ea ca reporter, iar el ca jurat la „Vocea României”.
„Eu venită de la Iaşi, el venit direct de la Vocea României, a zis să dea şi el o fugă, să stea 15 minute şi a rămas pentru toată viaţă. În momentul ăla treceam eu pe hol şi de atunci totul e istorie.”