Naștere în Asse, Belgia. Alexandra și-a adus pe lume cei doi copii într-un spital de stat: „Am născut printre râsete și glume făcute pe seama soțului”. Alexandra locuiește în Belgia de 6 ani. Acolo, într-un orășel mic de lângă Bruxelles și-a adus pe lume cei doi copii. Experiențele nașterilor au fost unice, dar plăcute. În ciuda durerilor specifice nașterilor, Alexandra a fost tratată foarte bine de către personalul medical empatic, iar condițiile din spital au fost ca de hotel. Cordonul ombilical a fost tăiat cu întârziere, iar mămica și-a putut ține copiii cu ea în cameră încă din primele clipe după naștere, până la externare.
Cuprins:
Naștere în Asse, Belgia. Alexandra și-a adus pe lume cei doi copii într-un spital de stat
Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Alexandrei care a născut într-un spital de stat din Belgia.
„Uite și povestea mea❤️
Sunt în Belgia de 6 ani. Niciodată nu am avut de gând să am copii, îmi era foarte frică de naștere văzând chinul prin care a trecut sora mea în România, la un spital de stat, județean, al Gorjului, acolo unde mita este în floare și chiar și cu banii dați tot chinui în ultimul hal.
Cu toate acestea și cu panică în suflet am rămas însărcinată în septembrie 2018. Viața s-a schimbat și frica m-a părăsit definitiv încă de la primul control la ginecologie.
Totul era ca din poveste. Spitalul nu era unul mare. Am născut la singurul spital din orășelul Asse, un orășel la câțiva kilometri de Bruxelles. Nu cunoșteam pe nimeni și singura cerință pe care am avut-o a fost ca medicul să vorbească franceza, nefiind în partea francofonă a Belgiei (aici se vorbește olandeza).
Zis și făcut am fost asigurată că mi se va împlini această cerință.
Zilele au trecut și la 12 săptămâni am făcut testul NIPT. Acesta asigură un control asupra bolilor cromozomiale din ADN și pot afla și sexul bebelușului. Pentru acest test am plătit doar 8 euro. Este facultativ, însă la acest preț, toată lumea îl face.
Asigurarea în Belgia face tot. Cu cât pachetul este mai mare, cu atât rambursarea este mai mare. Asigurarea mea este medie și la ora actuală și am beneficiat de rambursări între 60% și 80%.
După un travaliu de 30 de ore, Alexandra a reușit să nască natural. În tot acest timp a beneficiat de susținerea necondiționată a cadrelor medicale
Nașterea pot spune că a fost foarte ok. Travaliul a fost de 30 de ore pentru că mi-am asumat că vreau să nasc în apă. Spitalul este dotat cu 2 camere pentru nașterea în apă, dezavantajul este că nu îți pot administra nimic atâta timp cât tu vrei piscina cu apă. După 18 ore în care contracțiile erau încă suportabile, dilatația nu era decât de 3 cm. Am fost oarecum certată de doctorița de gardă care mi-a spus părintește că nu voi putea naște în ritmul acesta pentru că nu dormisem deloc, și mi-a spus că nu voi putea împinge neavând forța necesară. Mi s-a propus epidurala. Am acceptat fiind obosită și dorind să scap mai repede.
Imediat după ce-am luat decizia mi s-a adus micul dejun. Am mâncat omenește, apoi mi s-a administrat epidurala. Noroc cu ea. Imediat au început perfuziile și soluțiile ajutătoare pentru dilatație. Am născut 12 ore mai târziu (6 ore am dormit lemn). Nu am simțit absolut nimic.
La dilatația de 9 cm, pulsul bebelușului a scăzut brusc la 55. Toată lumea panicată anunța că trecem la cezariană de urgență. Atunci am strigat la ea, la fetița mea să își revină. Eram cu mâinile pe burtă și o masam energic. A fost un minut de groază… Brusc, pulsul a urcat din nou până la parametrii normali și atunci toată lumea din sală (erau vreo 10 persoane cred, anestezist, asistente, neonatolog, ginecolog, moașe etc) s-au pus de acord să încercăm să nasc natural.
Neavând 10 cm dilatație, mi s-a spus că voi fi tăiată.
Una dintre asistente s-a urcat efectiv deasupra capului meu și m-a anunțat că mă va ajuta să împing. Soțul era la capul meu, verde – albastru de oboseală și teamă. Cumnata mea era lângă mine și mă freca pe mâini și mă încuraja de zor.
Copilul meu încă nu era de tot jos, nu era nici măcar întors bine. L-a întors medicul (nici nu vreau să mă gândesc cum). Am împins cât am putut. Asistenta împingea și ea odată cu mine, având mâinile pe abdomenul meu.
Doamna doctor a tras-o afară cu ventuza. Am fost tăiată, 3 copci puse, cusută și liniștită că aveam o fetiță frumoasă de 3250 grame.
Bebelușul a stat cu mama în cameră din primele clipe după naștere, până la externare
De când a ieșit a rămas cu mine până am plecat acasă.
Au ventilat copilul, au aspirat secrețiile, l-au curățat, iar cordonul a fost tăiat după o oră. (vezi și: Cordonul ombilical. De ce nu e bine sa fie taiat imediat dupa nastere)
Am fost tratata extraordinar de bine. Am primit mâncare la pat, cu măsuța specială. Au venit la mine pe rând asistente și medici. Am primit multe sfaturi despre alăptare. Mi s-a arătat cum să îl spăl, cum să am grijă de el, fiind primul copil.
La fiecare oră cineva venea în vizită și ne întreba de sănătate. 3 zile de spital, ca la hotel pot spune. M-au ajutat să mă dau jos din pat, să merg la baie. M-au schimbat ca pe un copil mic în prima noapte. Soțul, deși voia să ajute, nu a fost lăsat spunându-ne mereu că asta e meseria lor.
Copilului i s-au făcut toate analizele înainte de ieșire și ce mi s-a părut cel mai ok este un test de sânge pe care îl fac ei pentru a vedea dacă este predispus la diabet.
Totul a fost ok. Am plecat la spital doar cu hăinuțele noastre și cu produse de igienă pentru mine. Copilul a primit scutece, o trusă de toaletă cu produse de spălat, creme de corp, ser fiziologic, perie și pieptăn, termometru.
Factura inițială a fost de vreo 2000, însă asigurarea a intervenit foarte bine și am plătit din buzunarul meu 150 de euro.
În 2020 am născut băiețelul la același spital, însă de data aceasta am cerut epidurala cât de repede posibil și am născut 8 ore mai târziu. Fără taiaturi. A ieșit „singur” 😂.
Tratamentul a fost același, aceiași oameni buni, personal de calitate și cu bun simț! Am născut printre râsete și glume făcute pe seama soțului. Mă îngrozesc când citesc povești triste, experiențe și mai triste….
Mi se aduceau calmante la 4 ore și mă rugau fetele să spun ce mă doare. Mereu îmi spuneau: „doamnă, ai suportat destule, acum să fii liniștită!”
Copiii au rămas în cameră cu mine, deși ne-au spus că dacă suntem prea obosite ei au o camera de somn unde îi pot duce. La mine nu a fost cazul. Amândoi au fost și sunt foarte cuminți.”
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici.
Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
