Ochii mi se deschid si simt o mana pe umar, insotita de cateva cuvinte spuse aproape in soapta: E timpul. Timpul pentru ce? Ma intreb. Sunt putin confuza si nu-mi dau seama exact unde sunt. Imprejurimile nu-mi sunt familiare. Vad apoi branula si monitorul care era conectat la burta mea de gravida si imi amintesc de indata. Sunt pe cale sa-mi intalnesc fiica.
***
Zoey a venit pe lume cu 5 zile mai devreme decat ne asteptam, intr-o zi sufocanta de iulie, la distanta de o zi de ziua de nastere a mamei mele. Venirea ei mai devreme pe lume i se potriveste manusa firii pe care o are acum.
Zoey este atat de incantata de viata si de nou incat este nerabdatoare mereu si nu vrea sa rateze nimic. Toata sarcina mi-am petrecut-o intrebandu-ma cum ma voi descurca in ipostaza de mama. Imi amintesc ca in urma cu cativa ani nici nu eram sigura ca vreau sa am copii vreodata.
Dar iata-ma, cu cateva minute inainte de a-mi aduce fetita pe lume tematoare, in durere si nesigura. Nu doar in ceea ce priveste nasterea, ci viata in general. Ma intrebam ce urmeaza sa fac? Cum aveam sa ma descurc?
***
Nu-mi amintesc cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile si cat a trecut de cand am intrat in travaliu pana in momentul in care am nascut, dar imi voi aminti cum timpul s-a oprit pe loc in momentul in care mi-au pus-o pentru prima data in brate.
Imi amintesc cum ii priveam fatuca rosie de la primul planset, de la primele sunete pe care le-a scos cand a respirat pentru prima data aerul din lumea noua in care a intrat. Imi amintesc cat de micute erau manutele ei si cum ii numaram cele 5 degetele de la fiecare mana.
Imi amintesc caldura corpusorului ei si bataile inimilor noastre care nu mai erau intr-un singur corp, dar totusi se sincronizau. Imi amintesc ca am pus-o la piept si cauta cu gurita ei micuta sanul. Era o cautare instinctiva, iar in momentul in care l-a gasit si-a deschis pentru prima data ochisorii si atunci ne-am privit.
In acel moment n-am mai putut sa-mi stapanesc lacrimile care au inceput sa mi se rostogoleasca pe obraji.
Cateodata ma intreb ce faceam inainte ca fiica mea sa intre in viata mea. Nu aveam un scop precis, nu eram convinsa de cine sunt, nu ma regasisem in totalitate. Probabil ca m-am si ratacit undeva pe drum, in rutina cotidiana.
Odata cu nasterea ei, in viata mea s-au deschis noi orizonturi. Ea mi-a dat un nou sens de a fi pentru ca odata cu ea s-a nascut si dorinta de a-i oferi viata pe care o merita. Si cu cat munceam mai mult mi-am dat seama ca lucrurile pe care mi le doream pentru ea, am inceput sa mi le doresc si pentru mine.
Cand am realizat acel lucru am putut sa inchid anumite capitole din viata mea si sa deschid altele. Datorita fiicei mele m-am trezit, intr-un final. Datorita ei nu mai vreau sa „adorm” vreodata si sa las viata sa treaca pe langa mine.
Cat voi mai trai, voi imbratisa cu drag darul pe care ea mi l-a facut si promit sa nu mai las nicio secunda din viata sa treaca pe langa noi. Ii datorez asta ei si imi datorez asta mine.
Traduce dupa Corey Wheeland.
Citeste si:
AM TIMP SA MUNCESC O VIATA INTREAGA! COPIII MEI NU VOR MAI FI NICIODATA LA FEL DE MICI | DEMAMICI.RO
ZIUA IN CARE AM INCETAT SA-MI MAI ASCUND CORPUL DE DUPA NASTERE DE SOTUL MEU | DEMAMICI.RO
