„Alăptarea mi s-a părut infinit mai dificilă decât nașterea”. Andreea a născut natural o fetiță de 3,930 kg. Andreea a născut natural într-o clinică privată din București. Cu toate că fetița a avut o greutate mare la naștere, aproape 4 kg, mămica a fost susținută de medicul care i-a urmărit sarcina să încerce nașterea naturală și… a reușit. Andreea ne povestește cum a decurs nașterea, dar și dificultățile cu care s-a confruntat în alăptare. Durerile, rănile, febra, la care s-au adăugat multe sfaturi nocive din partea unor „binevoitori”, au fost la un pas s-o facă să renunțe la alăptat. În cele din urmă, mămica a apelat la ajutorul a doi consultanți în alăptare, iar astăzi își alăptează exclusiv fetița.
Cuprins:
Vă invităm să citiți povestea Andreei, așa cum a împărtășit-o chiar ea:
”Am început să mă informez și să mă documentez de când eram însărcinată, însă, culmea, nu despre naștere, ce va însemna această experiență și cum va decurge efectiv. Deși îmi era tare teamă de ziua nașterii, m-am mulțumit să „mă informez” din experiențele celorlalte mame din jurul meu.
Andreea a fost cât pe ce să se lase influențată de sfaturile „binevoitorilor” de a alege cezariana în locul nașterii naturale
Am primit diverse sfaturi, și că e mai bine să nasc natural, și că e mai simplu să fac cezariană. Am ales să nasc natural și medicul m-a sprijinit și m-a încurajat în acest sens tot timpul, lucru care m-a determinat să cred că am luat o decizie bună.
Mă apropiam de momentul nașterii și bebe creștea și creștea, iar începând cu săptămâna 38 începusem să am mari dubii cu privire la alegerea mea. Bebe devenea din ce în ce mai mare: 3,600, apoi 3,700, apoi 3,800… începusem să îi spun medicului că îmi este frică să mai nasc natural, că e prea mare, plus că apropiații mă sfătuiau și ei încontinuu să mă răzgândesc și să fac cezariană.
Paranteză: soțul meu nu intră în categoria „sfătuitori”. El m-a susținut tot timpul. Revenind, medicul s-a ținut tare și m-a încurajat în continuare să încercăm nașterea naturală, și că, dacă nu se va putea, facem și cezariană, dar măcar încercăm.
Acum, privind retrospectiv, cu informațiile pe care le am acum, îi mulțumesc din suflet că a insistat.
În săptămâna 41 de sarcină, mămica a născut natural o fetiță de 3,930 kg
Fast forward în săptămâna 41: contracțiile au început pe la 2 noaptea, cu un interval destul de mare între ele, pe la 07:00 dimineața ajunseseră cam la 8 minute și erau deja destul de dureroase; am plecat spre maternitate (privată) unde m-au internat, am fost dusă în sala de nașteri unde mai erau două doamne care așteptau și ele să nască. Pe la 10:00 mi s-a montat cateter pentru epidurală și a început așteptarea.
Am născut la ora 18:38, după 20 min de împingere efectivă, o bebelușă de 3,930 kg.
Atât m-am temut de momentul nașterii, încât nu am realizat că ce urmează după este de fapt greu. A ajutat, cu siguranță, și epidurala, în a nu simți nașterea la adevărata durere, însă deja începuse să îi treacă efectul și, pentru mine, tot ce a urmat după expulzie a fost îngrozitor.
Durerea pe care am simțit-o câteva ore după naștere, coaserea aproape pe viu, care a durat 40 min, și faptul că eram singură m-au dărâmat psihic. Vorbeam la telefon cu soțul și plângeam împreună, eu de durere, el de emoție și neputință că nu mă putea ajuta.
În seara aceea mi-au adus-o câteva minute, dar nu am putut să mă mișc ca să o iau în brațe. Acum regret atât de mult că nu știam, că nu m-am informat despre beneficiile orei magice, skin to skin, clamparea întârziată…
Îmi reproșez că nu a stat la mine în brațe decât un min după naștere când mi-au făcut câteva poze, apoi au luat-o. Acum știu ce mi-aș dori și, dacă va mai fi cazul de încă un copil, voi comunica clar cu neonatologul.
Experiența mea în maternitatea privată a fost și bună și nu prea bună. Am simțit că sunt îngrijită, mereu venea cineva în salon să mă întrebe dacă am nevoie de ceva, din acest punct de vedere nu am ce sa le reproșez. Dar, acum când îmi aduc aminte, nu am simțit aceeași dedicare și pentru bebeluși.
Nu m-am simțit prea încurajată să alăptez. Bebelușului i s-a dat din prima lapte praf. Printre medici, psiholog, neonatolog, am avut o discuție de 30 min și cu un consultant în alăptare, care mi-a arătat două poziții și mi-a explicat noțiunile de bază.
M-a ajutat puțin, sigur, dar cine ar fi știut la momentul ăla că alăptarea se va dovedi a fi noul munte de trecut? Nu eu, pentru că nimeni nu-mi spusese cât de grea este alăptarea. Iar eu am fost nepregătită din nou.
Înainte să povestesc despre cum a decurs alăptarea, vreau să menționez că mă bucur că am ales nașterea naturală, mă bucur că medicul m-a încurajat să nu mă răzgândesc, mă bucur că i-am oferit beneficiile acesteia copilului (și mie). Am avut un bebeluș mare, de unde și durerile mele îngrozitoare din seara aceea, însă a doua zi puteam să merg.
Într-adevăr, statul în fund a fost problematic cam o lună, stăteam doar pe câte o parte, dar a meritat.
Dacă o lecție este de învățat de aici, aceea este să nu faceți ca mine. Informați-vă despre TOT! Decideți singure ceea ce vreți, bazându-vă pe informații clare, nu pe ce vă sfătuiesc cei din jurul vostru.
Eu am fost nepregătită și ușor de influențat de cei care „îmi voiau binele” și care m-au panicat și mi-au transmis o stare groaznică de frică și nesiguranță cu privire la naștere.
Pentru Andreea, alăptarea s-a dovedit mai grea și decât nașterea: „alăptarea mi s-a părut infinit mai dificilă decât nașterea”
Să trecem la alăptare, care în cAlomparație cu nașterea mi s-a părut mult mai dificilă, mult, mult, infinit mai dificilă. Aveam un bebeluș pe care nu prea știam cum să îl țin la sân, nu eram singură că mănâncă ceva, nu știam dacă se atașează corect, așa că de frică să nu țin copilul nemâncat am continuat cu laptele praf cu care începuse în maternitate.
Laptele a venit în a patra zi cu cele mai înfiorătoare dureri de sâni și febră. Durerile s-au estompat în câteva zile, dar încet, încet au început să apară răni la nivelul mameloanelor. Alăptam și plângeam. Am consumat tuburi cu lanolină, Garmastan, făceam băi fierbinți înainte de alăptat, băi reci după, pompam între timp pentru a spori cantitatea de lapte produsă, noaptea eram cu țiți în pompă sau în gură de bebeluș, nu apucam să dorm prea mult, ziua iar comprese reci, comprese calde, alte tuburi întregi de lanolină… și la un moment dat, disperată, am apelat la nu una, ci două consultante în alăptare.
Faptul că mă durea în halul ăla îmi dovedea că ceva nu fac bine, pentru că citeam peste tot că alăptarea nu doare. Dupa ce m-am uitat la toate videoclipurile de pe YouTube despre alăptare și am citit tot ce am găsit online, am decis să chem pe cineva care se pricepe.
Prima consultantă, după o examinare atentă, ne-a spus că atașarea este bună, dar că doare pentru că bebe are frenul scurt și ne-a recomandat să îl taiem. Mi-a spus și că probabil am o perlă de lapte și mi-a explicat cum să o rezolv (deși nu mi-a și arătat-o, să o văd și eu). Mi-a sugerat să pompez o dată la două ore, și pentru a evita durerea la nivelul mameloanelor să începem să o hrănim cu degetul.
Sfaturile unui consultant în alăptare au ajutat-o să reușească să alăpteze exclusiv la două luni după naștere
După alte câteva săptămâni de chin, am hotărât să apelăm la un alt consultant, așa, ca o a doua opinie. A fost altceva! M-am trezit încurajată de o femeie extrem de empatică și sensibilă, care m-a asigurat că bebe se atașează foarte bine, că bebe are frenul normal, că nu trebuie să pompez atât de des pentru a nu face hiperlactație și că, probabil am o sensibilitate crescută care necesită timp pentru a se ajusta la noua situație.
Conexiunea pe care am simțit-o cu acea doamnă, prin faptul că mi-a povestit cât de greu i-a fost și ei, că a trecut prin același dureri ca și mine, m-a făcut să mai pot un pic, să nu renunț. Și a avut dreptate. După întâlnirea cu ea, m-am simțit îndeajuns de puternică să renunț la laptele praf, iar apoi durerile au început să scadă și să treacă ulterior de tot. După două luni de la naștere, cele mai grele două luni din viața mea, puteam să alăptez exclusiv.
Nu spun că durerea la început este normală, însă există și femei ca mine, care în ciuda faptului că atașarea este bună, tot le doare ca naiba.
În cele două luni, am primit, de asemenea, multe încurajări în a renunța și a-i da lapte praf. Între timp începusem să mă documentez despre alăptare și despre cât este de benefică pentru bebe. Nu am dat înapoi, am insistat să o scot la capăt, trebuia să găsesc o soluție.
Am înțeles rapid că nu trebuie să ascult de sfaturile primite de la cei care nu au nici măcar noțiunile de bază: nu se satură cu laptele tău, poate ți s-a terminat laptele, poate mănânci prea „cumva”, trebuie să mănânci doar compoturi și legume fierte, nu trebuie să mănânci lactate/ trebuie să mănânci mai multe lactate etc.
Eu acum știu, mi-am învățat lectia: Nu mă mai las „păcălită” de binevoitori și de sfaturile lor care nu se bazează pe nimic.
Mă informez! Mama, soacra, vecina, mătușa, etc, nu sunt surse de încredere.
P.S.: Viața de mamă este grea, dar nu uita ce primești: fericire cum nu ai mai trăit niciodată.
Nu trece zi fără să plâng de dorul ei, ea fiind în brațele mele. Îmi dau seama cât de repede va trece perioada asta de bebeluș, apoi de toddler și o să mai clipesc încă o dată și va fi adolescentă. Deja îmi e dor de ea bebeluș. Aș vrea să îmi tatuez în memorie totul, fiecare moment, mirosul ei, cum se simte când o țin în brațe, râsul ei, plânsul ei, absolut tot.
Chiar dacă îmi este greu, foarte greu uneori, încerc să fac un efort conștient să privesc lucrurile și din altă perspectivă, să îmi amintesc că astea sunt momentele noastre unice, nu se vor mai întoarce niciodată, și că dacă mie îmi este greu, ei trebuie să îi fie și mai și. Aleg zilnic să privesc și prin ochii ei, să încerc să îi ofer tot ce are nevoie. Momentan e simplu, că tot ce are nevoie suntem eu și tati. Viața de mamă este grea, plictisitoare uneori, nu mai am timp de nimic, uneori simt că mai atârn de o singură ață, dar nu trebuie decât să mă uit la ea, să mă uit cu adevărat la ea, cu sufletul deschis, și să-mi dau seama că am totul. Foarte important este, de asemenea, să ai lângă tine și pe cineva care să te ajute și să te înțeleagă.
Cu drag,
mămica Andreea Bădulescu”
Autor: Buburuza M (Alexandra Dilancea)
Inginer de profesie, cu sufletul către educația copilului, parenting modern și psihologie.
Domeniul parentingului m-a fascinat încă de când am devenit mămică și am decis să împart toate cunoștințele mele și cu alte mămici aflate la început de drum sau care au nevoie de informație și inspirație. Astfel a prins viață pagina mea de Instagram, Buburuza M, unde găsiți informații utile, rețete baby friendly și fragmente din viața e zi cu zi. Din dorința de a îi oferi Marei jucării cu suflet, am creat magazinul Baby Mara, numai cu jucării handmade pentru micii exploratori.