Alice Cavaleru, însărcinată cu al doilea copil, apariție adorabilă alături de Vladimir Drăghia și fetița lor. Ce mare și frumoasă s-a făcut Zora! Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia au anunțat de curând că se pregătesc să devină din nou părinți.
Pentru celebrul cuplu, vestea a venit în mod neașteptat, în timp ce se aflau în vacanță în Thailanda. Acolo, Alice Cavaleru și-a făcut un test de sarcină și, deși a fost surpriza vacanței, cei doi plănuiau de ceva timp să mai facă un copil.
„Nu a fost întâmplător de data asta, ne-am dorit destul de tare, cam de un an de zile. Mi-am făcut un test în vacanță în Thailanda. La trei zile după ce am aflat s-au instalat grețurile și nu am mai putut să mai mănânc nimic. A fost diferit față de sarcina cu Zora”, a povestit Alice la Kanal D.
Alice Cavaleru, însărcinată cu al doilea copil, apariție adorabilă alături de Vladimir Drăghia și fetița lor
La câteva zile de când și-a anunțat cea de-a doua sarcină, Alice Cavaleru a apărut în platou la „Teo Show”, nu singură, ci însoțită de Vladimir și de fetița pe care o au împreună.
Micuța Zora are aproape 5 ani și s-a transformat într-o fetiță superbă, care a moștenit din frumusețea mamei sale și carisma tatălui său.
Fetița este extrem de entuziasmată de când a aflat că va mai veni în curând un bebeluș în familia lor și s-a implicat chiar și în alegerea numelui.
„Zora a ales și numele, dacă va fi fetiță. A ales Greta, ea are numele pregătit. Probabil Hansel, dacă va fi băiețel”, a spus amuzată Alice.
Pentru soții Drăghia, noul copil vine deja cu schimbări în viețile lor.
„În noaptea în care am aflat că vom mai avea un copil, Zora dormea lângă noi și am stat vreo oră două și am vorbit despre planificarea casei, cum vom face, cu pereții. Și apoi ne-am oprit și ne-am dat seama că nu despre asta e vorba când faci un copil. Până acum vreo 6 luni a dormit exclusiv în camera ei, dar cu Alice. Iar de vreo jumătate de an am încercat să o facem să doarmă singură, dar după vreo 3 ore se trezește și vine la noi. Vom vedea ce se va întâmpla cu bebelușul.” Ca și la prima sarcină, Alice Cavaleru plănuiește să nască tot natural.
Vezi și: Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru vor deveni părinți pentru a doua oară | Demamici.ro