Magda Pălimariu, însărcinată! Prezentatoarea TV va deveni pentru prima dată mamă la 42 de ani. Bucurie mare pentru Magda Pălimariu! Vedeta de televiziune a anunțat că este însărcinată cu primul său copil, la 42 de ani.
Cuprins:
Aceasta este în culmea fericirii, mai ales că sarcina nu a fost deloc ușoară. Prezentatoarea TV a explicat acum de ce a ales să ia o pauză de la cariera sa în televiziune.
„Am avut o perioadă destul de grea în primele cinci luni de zile, de aceea am și decis să iau această pauză prelungită de la muncă. Stări de greață, vertij, oboseală, dureri – le-am avut pe toate.
Și nici nu fac parte din categoria gravidelor care dorm foarte mult în perioada sarcinii. Din contră, dorm destul de puțin, așadar mă simt destul de epuizată zi de zi, cu toate că înțeleg că perioada grea, în care nu mai poți dormi deloc, abia de acum începe.
Dar gândul că în curând o să îmi țin copilașul în brațe și bucuria pe care o am în suflet știind că nu mai e mult până în acel moment îmi dau putere să trec peste toate.”, a declarat Magda Pălimariu într-un interviu pentru revista Viva.
View this post on Instagram
Magda Pălimariu, fericită să devină mămică
„Îmi dau seama cât de norocoși suntem. Viața ne oferă continuu surprize, astfel încât pot spune că au fost luni pline de schimbări, trăiri noi, necunoscut și multe emoții.
Ne-am dorit amândoi foarte tare această sarcină, așa că a fost o bucurie imensă pentru noi. Mă bucur că Dumnezeu ne-a fost alături și ne-a îndeplinit dorința și că, iată, mai sunt câteva săptămâni până vom face cunoștință cu bebelușul. Sunt însărcinată în 7 luni, iar termenul este în prima jumătate a lunii august. Așadar, o să fie tot Leu, ca mami.”, a declarat știrista, dezvăluind și că va avea un băiețel.
Crede Magda Pălimariu în superstiții?
Întrebată dacă a avut superstiții legate de sarcină, Magda a răspuns: „Nu, superstiții în niciun caz. Doar gândul că trebuie să mă feresc de anumite alimente, să nu cumva să mănânc ceva nepotrivit când merg la restaurant, de exemplu, dar superstiții nu am nici la modul general”.
Sursa foto: Instagram