Impresii despre HVD Club Bor din Sunny Beach: o locație intimă, potrivită pentru familiile cu copii. Lanțul hotelier HVD este unul dintre cele mai apreciate de familiile care au optat pentru vacanțe ultra all-inclusive în unul dintre cele patru hoteluri de pe malul Mării Negre, din Bulgaria. Locațiile sunt amplasate în trei stațiuni renumite de pe litoralul bulgăresc: Obzor, Nisipurile de Aur și Sunny Beach. Mâncarea foarte diversificată, atent selecționată și foarte gustoasă, piscinele generoase, facilitățile pentru copii, SPA-ul, dar și programele de entertainment pentru întreaga familie plasează lanțul HVD în topul preferințelor familiilor cu copii sau fără.
Cuprins:
În stațiunea Nisipurile de Aur n-am ajuns încă, așadar nu am putea să vă vorbim despre HVD Viva. Dacă vreți să aflați mai multe despre această locație o puteți face citind peste 300 de review-uri sincere pe pagina hotelului HVD VIVA Club Hotel de pe travelplanner.ro. În Obzor, la HVD Clubhotel Miramar și la HVD Reina Del Mar am reușit să ajungem. Vara aceasta (2022) a fost pentru al doilea an consecutiv în care am optat pentru Miramar. Puteți citi pe îndelete review-ul din 2021. Găsiți în articol multe detalii utile, în special pentru familiile cu copii mici. Fetele aveau 3 ani, respectiv 6 luni când am ajuns pentru prima dată în această locație.
Ne-a plăcut atât de mult încât am ales să le facem o surpriză unor prieteni care își petreceau sejurul acolo și am rezervat trei nopți. Anul acesta ni s-a părut și mai complet colțul destinat mâncării pentru bebeluși. Aveau piureuri de cartofi cu brânză și morcovi. Carne fiartă de vită, curcan, pui. Legume gătite la aburi, dar și multe altele. Puteți vedea video salvat în repere pe contul nostru de Instagram. Spre deosebire de vacanța din 2021, intrarea în mare ni s-a părut mai „abruptă”. Pare că în decurs de un an a apărut un fel de „groapă” fix la mal. Nu e adâncă, până la coapsa adultului de înălțime medie, însă e bine de știut dacă mergeți cu cei mici. După alți câțiva metri apa începe să fie mai mică din nou. Marea a fost cam agitată, însă pentru amatorii de sărituri în valuri nici că se putea mai bine 😊. Am prins super prețuri prin Travel Planner. Puteți profita și voi de reduceri consistente:
🔆 20% reducere între 06.08 – 22.08, min o noapte / până la 22.07
🔆 10% reducere între 19.07 – 29.07, min o noapte / până la 29.07
🔆 15% reducere între 30.07 – 05.08, min o noapte / până la 31.07
👉🏻 Vezi toate ofertele direct pe site
HVD Reina Del Mar este resortul de 5 stele deschis în 2019, situat direct pe plajă. Avem multe să vă povestim și despre Reina, însă review-ul este „la cuptor” deocamdată 😁. Între timp puteți afla informații utile pe pagina hotelului de pe travelplanner.ro. Tot aici puteți face și simulări pentru a vedea prețurile în funcție de opțiunile de cazare. Chiar dacă este un hotel de top și își merită din plin cele 5 stele, găsiți reduceri de până la 30%:
🔆 20% reducere între 09.08 – 22.08, min o noapte / până la 31.07
🔆 10% reducere între 23.08 – 28.08, min o noapte / până la 31.07
🔆 30% reducere între 29.08 – 08.10, min o noapte / până la 31.07
👉🏻 Vezi toate ofertele direct pe site
Impresii despre HVD Club Bor din Sunny Beach. Amplasarea
La prima vedere am putea spune despre Bor că este fratele mai timid din marea familie HVD. Mai mic, retras și modest din fire, Bor-ul nu obișnuiește să-și strige în gura mare atuurile, deși chiar are cu ce. Cunoscând serviciile din celelalte două hoteluri, am vrut să vă oferim informații și despre această locație, motiv pentru care am mers „în inspecție” și în cules de detalii despre care să vă povestim aici. HVD Club Bor este amplasat în centrul stațiunii Sunny Beach, cea mai mare și mai animată stațiune din Bulgaria, la 4 km de Nessebar, 21 km de aeroport, 1 km de parcul acvatic ActionPark Sunny Beach și 0,6 km de Royal Beach Mall.
Deși situat în inima zarvei și a distracției, atmosfera din hotel surprinde plăcut prin calm, liniște și relaxare. Ce ne-a plăcut cel mai mult încă din primii pași pe care i-am făcut în incinta hotelului a fost vegetația foarte bogată. Umbra naturală oferită de copacii vechi de zeci de ani reprezintă cea mai bună escapadă în zilele toride de vară. Pentru familiile cu copii mici, acesta este un mare avantaj în vacanță și un criteriu demn de luat în considerare în alegerea destinației ideale.
Distanța până la plaja publică
Hotelul este amplasat la o distanță de 150 de metri de plajă. Se ajunge foarte repede. Personalul de la Bor vă poate indica o scurtătură. Trebuie să știți că plaja nu este una privată, ci publică. Așadar, veți găsi umbrele și șezlonguri, dar contra cost. Prețul în perioada în care am fost noi (început de iulie) era de 30 de leva pe zi 2 șezlonguri și o umbrelă. În Sunny Beach nisipul este extrem de fin și din abundență, un adevărat paradis pentru copii, dar și pentru tălpile obosite ale părinților. Intrarea în mare este lină. Așadar, plaja merită din plin și este potrivită pentru familiile cu copii mici.
De ce aș alege un hotel dacă nu are plajă privată? Ei, treaba asta cu plaja privată este cam cu două tăișuiri. Dacă hotelul oferă în pachet umbrele și șezlonguri pe plaja privată, în plin sezon, tot se vor dovedi prea puține. Să nu mai spunem că șansele să prinzi loc în primul rând, chiar pe malul mării, scad dramatic cu fiecare minut pe care tu îl petreci băgând în gură îmbucătura de omletă la micul dejun. Ajungi să înghiți cu noduri și să-ți rămână mâncarea în gât de stres când îi vezi pe alții ieșind din hotel cu gențile pregătite pentru plajă, colace, bărcuțe și jucării pentru nisip.
Simți undeva un ghimpe și încolțește o sămânță de invidie că tocmai ei ar putea fi cei care ocupă ultimele șezlonguri libere. Și nu ne referim aici la primul rând 😁. Dacă e 09:30, în plin sezon, iar tu nu ai prosoapele, colacele sau măcar o pălărie de soare aruncată pe vreun șezlong, poți să-ți strângi jucăriile și să te joci cu ele în cadă, în camera de hotel 😂. Exagerez, dar în mod voit pentru că vreau să vă fac să vedeți și partea plină a paharului.
Pe plaja publică nu găsești aceeași îngrămădeală. Cine stă la coadă la dat bani? Noi am petrecut o parte din vacanță în Sunny Beach, la un hotel cu plajă privată, însă am optat pentru plaja publică în fiecare zi, chiar dacă era cu plată. Tocmai din motivele pe care vi le enumeram mai sus: găseam locuri libere, chiar pe malul mării, indiferent de ora la care ajungeam. Nu ne mai stresam cu „rezervatul” și nu ne rămânea mâncarea-n gât la micul dejun 😁.
Impresii despre HVD Club Bor din Sunny Beach. Cazarea
Condițiile din hotel ne-au plăcut tare mult. Bor-ul a fost renovat în 2015, dar absolut totul arată ca nou. Yana, General Manager, ne-a povestit că în construcția clădirii de 6 etaje nu s-a făcut rabat de la nimic. S-a investit doar în materiale de foarte bună calitate, iar trăinicia lor în timp și-a spus cuvântul. Impecabil este termenul care se potrivește cel mai bine acestui hotel, din punctul nostru de vedere. Am fost cazați și am vizitat multe locații din Bulgaria, însă aici totul părea nou. Curățenia era ireproșabilă. Mobilierul intact. Design minimalist, dar cu foarte mult bun gust. Categoric unul dintre cele mai bune hoteluri de 4 stele de pe litoralul bulgăresc.
În total sunt 229 spații de cazare dintre care 219 camere duble și family și 10 apartamente. Camerele duble 25 de metri pătrați și sunt potrivite pentru doi adulți și un copil sau trei adulți. La cerere se poate aduce și pătuț pentru bebeluș, fără costuri suplimentare. Fiecare cameră este dotată cu două paturi standard (90 cm/ 200 cm). Pentru că și noi suntem părinți și știm cât de important este un pat mare în care să poți dormi liniștit alături de copii, am întrebat dacă există posibilitatea ca paturile să fie unite. Se poate face acest lucru fără nicio problemă. Mai mult decât atât, fiecare cameră dublă este dotată cu un pat suplimentar care se trage de sub unul dintre paturi, creându-se astfel un spațiu și mai mare pentru un somn odihnitor.
Camerele family au 50 de metri pătrați. Sunt practic două camere duble, interconectate. Trecerea dintr-un spațiu în altul se face printr-o ușă. Numărul minim de ocupanți într-o astfel de cameră este de 4: 2 adulți și 2 copii sau 3 adulți și un copil. Numărul maxim de oaspeți care pot fi cazați într-o cameră family este de 4 adulți și 2 copii. De asemenea, pătuțul pentru bebeluși poate fi adus la cerere. După cum vă spuneam anterior, în fiecare cameră dublă există un pat suplimentar care se poate întinde la cerere. Fiind două camere, fiecare spațiu de cazare are baia proprie.
Băile sunt moderne, foarte curate și cochete, dotate cu duș. Nu există băi cu cadă în acest hotel. Găsiți produse de îngrijire corporală și uscător de păr.
Apartamentele oferă un confort sporit. Spațiul disponibil este de 51 de metri pătrați, organizat în două dormitoare și un living spațios cu posibilitatea de a fi transformat în spațiu de dormit prin extinderea canapelei. Numărul minim de ocupanți pentru un apartament este de 2 adulți și 2 copii sau 3 adulți și un copil. Numărul maxim de turiști admiși în acest spațiu de cazare este de 3 adulți și 2 copii. Bineînțeles că pătuțul pentru bebeluși poate fi adus la cerere.
Indiferent de tipul de cazare pentru care optați, beneficiați de un balcon cu două scaune și o măsuță, loc în care puteți savura o cafea sau puteți admira priveliștea.
În fiecare cameră găsiți un aparat de cafea „Lavazza” cu capsule. Mini bar-ul vă așteaptă cu apă, bere, sucuri, napolitane, dar și chipsuri. În fiecare zi zi acesta este reumplut gratuit. Alte facilități din camere: aer condiționat, TV, telefon, Wi-Fi gratuit, seif (contra-cost). La acest hotel parcarea este gratuită și nu sunt acceptate animale de companie.
Impresii despre HVD Club Bor din Sunny Beach. Mâncarea
Pachetul Ultra All Inclusive include și băuturi din import. Așadar puteți savura din plin: cafea, ceai, lapte, apă minerală, sucuri (la dozator), bere bulgărească, vin bulgăresc (roșu, alb și rose), băuturi spirtoase bulgărești, dar și băuturi din import precum: vodcă, gin, rom, whisky, coniac, tequila, lichioruri și cocktail-uri.
Restaurantul principal are un design deosebit. Corpurile de iluminat sunt impresionante, iar mâncarea este aranjată foarte minuțios astfel încât să bucure în primul rând privirea, apoi gustul. Programul restaurantului:
- mic dejun: 07:30 – 10:00
- prânz: 12:00 – 14:00
- cina: 18:00 – 21:00
Dacă nu sunteți matinali, aveți posibilitatea să luați micul dejun între 11:00 și 12:00 la Snack bar. Tot acolo puteți să vă bucurați de un prânz prelungit (12:00 – 15:00) și de cafea între 15:00 și 17:00. Hotelul dispune și de un restaurant italian a la carte. Puteți lua cina acolo o singură dată pe sejur, cu rezervare în prealabil. Program: 18:00 – 21:00.
În general, hotelurile din lanțul HVD se remarcă prin servicii de masă calitative. Am profitat de vizita la HVD Club Bor pentru a lua prânzul acolo. Turiștii pot să vadă cum este preparată o parte din mâncare. Acest proces are loc chiar sub ochii lor. Toate ingredientele sunt atent selecționate și foarte proaspete. Există o mare diversitate a felurilor de mâncare astfel încât până și cei mai mofturoși turiști au ce pune în farfurie. Preparatele nu sunt condimentate în exces, astfel încât pot fi oferite și copiilor. Pentru bebeluși există un loc special cu lapte praf, borcănele cu diverse piureuri din legume și fructe, iaurturi, biscuiți speciali și chiar apă plată destinată micuților turiști.
Pentru că nu am fost cazați acolo și nu am putut experimenta mai multe mese la acest hotel, am selectat câteva review-uri pentru a vă putea face o idee mai bună despre cum este mâncarea. Ca în orice, părerile sunt împărțite. Ele diferă în funcție de așteptări, pretenții, obiceiuri alimentare, gusturi etc. Vă las aici o selecție. Le puteți citi pe toate în secțiunea de review-uri pe pagina HVD Club Bor de pe travelplanner.ro:
„Mâncarea a fost extraordinară, foarte diversificată și frumos aranjată, nu aveai cum să te plictisești: o grămadă de tipuri de salate, aperitive, tartinabile, fructe, legume, cereale, mâncare gătită, carne, pește, paste, pizza, supe cremă, ciorbe, prăjituri, patiserie, mâncare pentru bebeluși, etc.). Băuturile și cocktail-urile foarte bune, de asemenea. Ce am apreciat foarte tare a fost amabilitatea personalului de la restaurant, care dacă vedea că nu ai apucat să-ți pui băutură pe masă, te întreba ce dorești și imediat se ocupa. Oamenii nu făceau risipă, nu era îmbulzeală, toată lumea foarte civilizată.”
„Mîncarea: bună și diversificată. Băuturile: ar fi loc de îmbunătățit, dar nu este un lucru care să mă facă să nu revin.”
„Mâncare foarte bună (diversificată în funcție de tematica zilei: ziua italiană, bulgărească, chinezească, turcească…). Pe scurt, o vacanță reușită la un preț bun.”
„Mâncarea lasă de dorit, este diversificată, dar repetitivă și nu este prea gustoasă. (…) deserturile sunt foarte departe de ceea ce ar trebui sa fie.”
„Pentru gusturile noastre mâncarea a fost de nota 20, variată, diversificată, proaspătă, aspectuoasă. Pizza se făcea pe loc și era delicioasă, băuturile bune (cele alcoolice erau majoritatea locale, dar ok la gust).”
Vă lăsăm aici mai multe fotografii pe care le-am făcut în restaurant. Nu puteți simți gustul prin ele, dar sigur vă vor face poftă. Nouă ne-a plăcut și ce-am văzut și ce-am gustat.
HVD Club Bor din Sunny Beach. Facilități pentru familiile cu copii
Piscinele
Piscina pentru adulți este întinsă și are o adâncime de 1,4 metri, iar cea pentru copii 0,6 metri. Apa nu este încălzită, însă în perioada în care am fost noi (sfârșitul lui iunie) se putea face baie fără probleme. Prosoapele pentru piscină sunt gratuite și sunt oferite turiștilor pe baza cardului de prosoape pe care îl primiți de la recepție. Prosoapele pot fi luate zilnic între 09:00 șo 11:00 și pot fi returnate între 16:00 și 18:00. În ziua decazării cardurile pentru prosoape trebuie predate odată cu cartela de la cameră. În cazul în care le pierdeți se percepe o taxă de 20 de leva per card pierdut.
Kids Club (4 – 12 ani) și loc de joacă
Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani își pot consuma energia într-un spațiu foarte frumos organizat și extrem de curat. Sala Kids Club-ului este dotată cu foarte multe jucării și jocuri potrivite pentru toate vârstele. Copiii mai mici de 4 ani se pot bucura de facilitățile clubului, doar dacă sunt însoțiți de un adult.
Programul este de la 10:00 la 12:00 și de la 15:00 la 17:30. Kids Club-ul este situat fix lângă locul de joacă exterior. Un mare avantaj, în comparație cu alte hoteluri, este că locul de joacă se află sub copaci, iar umbra naturală îl face disponibil întreaga zi. Găsiți acolo balansoare, două leagăne, loc de cățărat și un tobogan mare. Copiii mai mici de 5 ani trebuie supravegheați în permanență. Pentru adulți sunt poziționate și două bănci pe care vă puteți relaxa în timp ce-i urmăriți pe cei mici jucându-se.
Serviciu medical
Un alt serviciu foarte util pe care nu l-am văzut la multe hoteluri de 4 stele este cel medical. Serviciul de prim-ajutor poate fi accesat non-stop. Este de ajuns să sunați la recepție, formând 0.
Schimb valutar
Dacă aveți nevoie să schimbați bani, puteți apela la serviciul de schimb valutar chiar în interiorul hotelului.
Entertainment
Când am ajuns la Bor ne-a plăcut atmosfera de la piscină. Muzica era dată la un volum acceptabil astfel încât să poată fi auzită, dar să nu deranjeze. Ca să vă faceți o idee: un bebeluș putea dormit liniștit în cărucior, fără să tresară din cauza volumului deranjant. În fiecare seară (6 zile pe săptămână) se organizează discotecă pentru copii, începând cu ora 21:00, iar la 21:30 încep spectacolele tematice. În ziua în care am fost noi se pregătea un spectacol de dansuri folclorice din Balcani.
Programele cu activități pentru adulți și pentru copii sunt actualizate zilnic. Vă dăm exemplu programele dintr-o zi. Copiii se puteau bucura de jocuri în aer liber, turneu de bowling, jocuri la piscină, moment de desenat. Există program și pentru copiii mai mari: turneu de Uno, boccia, volei, darts. Pentru adulți programul este de asemenea variat. Dimineața se începe cu exerciții. Se continuă cu boccia, volei, gimnastică în apă, polo în apă, din nou volei și darts la 16:30.
Relax Center
Dacă aveți copii măricei și pot fi lăsați la Kids Club fără supraveghere sau dacă ați venit în vacanță cu ajutoare, puteți profita câteva zeci de minute pentru a vă relaxa la Relax Center. Vă așteaptă aici foarte multe momente de răsfăț binemeritate. Serviciile de la SPA nu sunt incluse în pachetul de vacanță. Ele se achită separat.
Puteți opta pentru baie turcească, saună sau masaje de diferite tipuri în funcție de nevoile voastre: anti-stres, masaj clasic, masaj terapeutic, masaj cu pietre, reflexoterapie, masaj anticelulitic.
De asemenea vă puteți programa pentru proceduri cosmetice pentru față și corp sau puteți opta pentru pachete care includ mai multe tipuri de proceduri și sunt mai avantajoase la preț. Vă lăsăm mai jos lista cu serviciile disponibile în Relax Center.
Sperăm că v-au fost de folos informațiile pe care le-am adunat și prezentat. Reducerile pentru HVD Club Bor sunt consistente… încă. Așadar, puteți face simulări pentru a vedea cât v-ar ajunge un sejur în această locație pe travelplanner.ro. Prețurile diferă în funcție de perioadă, de numărul de turiști și de tipul de cazare ales.
🔆 15% reducere între 10.08 – 22.08, min o noapte / până la 31.07
🔆 10% reducere între 19.07 – 09.08, min o noapte / până la 31.07
🔆 10% reducere între 23.08 – 27.08, min o noapte / până la 31.07
👉🏻 Așadar intrați pe pagina hotelului și accesați ofertele pentru HVD Club Bor.
Dacă v-ați hotărât doar că vreți în Bulgaria, dar luați în considerare și alte locații, pe Travel Planner găsiți cele mai bune oferte all inclusive pentru vacanțe în Bulgaria 2022.
Dacă aveți și alte întrebări nu ezitați să ne scrieți 😁. Dacă ați fost în această locație recent și vreți să împărtășiți experiența voastră, în speranța că va fi de folos și altora, ne puteți lăsa un mesaj privat pe pagina de Facebook și răspundem numaidecât.