Romanița Iovan, lecție pentru fiul ei, Albert: „I-am dat să spele rufele. Îi dădeam 50 de lei pentru fiecare mașină spălată”. Romanița Iovan, unul din cele mai importante nume din moda românească, este o mamă dedicată.
Văduva pilotului Adrian Iovan își crește fiul singură, de 8 ani, după moartea tragică a tatălui său.
Pentru Romanița Iovan, viața de mamă a apărut exact când trebuia, conform spuselor ei. Creatoarea de modă și-a născut fiul la vârsta de 41 de ani și nu regretă nicio clipă acest lucru.
„Eu nu am vrut copil, am vrut carieră, am fost femeie de carieră. Până la urmă, când a fost momentul, era chiar când eram independentă, şi din punct de vedere al carierei, şi financiar, şi am putut să mă ocup de Albert, ceea ce a fost super bine pentru amândoi.
Nu am avut niciodată sentimentul că aş fi vrut să fac copil mai devreme. Dacă aş da timpul înapoi, aş face la fel.
Am avut, ca să zic aşa, norocul că Albert a trăit lângă cei doi părinţi cei şapte ani, adică cei şapte ani de acasă.
Educaţia pe care a primit-o de la Adrian, în cei şapte ani, a contat extraordinar. O mamă curajoasă are un copil curajos.
Nu poți crește un copil bine știind ce frici ai în tine. Da, când e pe circuit, am emoții, mai ales că trebuie să-l filmez”, a povestit Romanița Iovan, potrivit a1.ro.
Romanița Iovan și-a crescut fiul într-un mod cât mai independent și l-a învățat de mic ce înseamnă munca și responsabilitățile.
„Soția lui va fi recunoscătoare, fiindcă Albert știe să spele la mașină, și rufe, și vase. <<Mama, vreau să câștig niște bani>>, mi-a zis.
I-am dat să spele rufele. Îi dădeam 50 de lei pentru fiecare mașină spălată. Și venea prea des, până când i-am zis: <<Nu mai spăla deloc, ești prea scump pentru mine>>. Știe să se descurce, până la urmă.”
Albert Iovan are 16 ani și este pasionat de automobile și curse de mașini. De altfel, tânărul participă de ani buni la raliuri și se simte cel mai bine atunci când pășește pe circuit.
„Îmi doresc să fiu cât mai bun la ceea ce fac, apoi vreau să mă mut la raliuri până ajung la Campionatul mondial. Cred că am moștenit de la tata partea asta, să fiu bun sub presiune, căci el era cu avioanele, eu cu mașinile. Adrenalina tot de la el o am, el se dădea cu parașuta, îmi doresc și eu asta în curând”, a declarat Albert Iovan, în urmă cu ceva timp, la Antena Stars.
Pasiunea lui Albert pentru automobilism a ajuns la un alt nivel datorită talentului pe care adolescentul îl are în acest domeniu. Albert a obținut un premiu, împreună cu echipa, pentru construirea unei mașini electrice, în cadrul unei competiții organizată de „Școala Britanică” din București.
„Ceremonia de decernare a premiilor de la Școala Britanică din București. Felicitări, Albert Iovan, pentru premiul primit pentru inovații, pentru construirea unei mașini electrice, alături de o echipă minunată. Sunt foarte mândră de tine”, a scris designerul, pe contul său de Instagram.