Cât de frumoasă este fiica lui Răzvan Simion! Razvan Simion are doi copii, o fată și un băiat. Prezentatorul are toate motivele să fie mândru de ei, iar recent a sărbătorit-o pe Ianca, fiica lui, care a împlinit 18 ani și s-a transformat într-o domnișoară foarte frumoasă.
Cuprins:
Ianca Simion a împlinit recent 18 ani, iar primul care a felicitat-o a fost chiar tatăl ei
Ianca Simion a împlinit recent 18 ani, iar primul care a vrut să-i transmită public urări și gânduri bune a fost chiar tatăl ei.
Nostalgic după perioada în care fiica lui era doar o mână de om, Răzvan Simion a scos de la „naftalină” câteva poze și a scris un text emoționant pe care l-a publicat pe pagina lui de Instagram.
„S-au scurs 18 ani între cele două fotografii. Mulțumesc, Minunea mea, că m-ai ales să-ți fiu părinte. La mulți ani, Domnișoara Botoșel! La mulți ani, Prințesa Căpșunică! La mulți ani, @ianca.simion”
Mai mult, Ianca a ținut să îi mulțumească tatălui pentru cea mai frumoasă petrecere la împlinirea vârstei de 18 ani.
View this post on Instagram
Ianca și iubita tatălui său, Daliana Răducan, au de asemenea o relație foarte apropiată
Drept dovadă și mesajul pe care designerul i l-a transmis în ziua în care tânăra a devenit majoră.
„La mulți ani, Prințesini! Să te înconjori mereu de iubire și să îți păstrezi zâmbetul, voiciunea, bunătatea și frumusețea. Te iubește mama Dali”, a scris Daliana Răducan pe Instagram.
View this post on Instagram
Femeia alături de care Răzvan Simion trăiește o frumoasă poveste de dragoste se numește Daliana Răducan. Frumoasa brunetă nu este deloc străină de televiziune. În trecut aceasta a făcut parte din echipa „Visuri la cheie”, fiind arhitect și designer de interior.
„Îmi place să mă descriu ca având un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros, fiind în același timp creativ, dar cu un accent imens pe fiecare detaliu important.
Scopul meu este să găsesc locul dulce dintre exuberanță și simplitate. Căutând confort, circulații fluide, detalii, armonie, simetrie și tehnologie discretă”, așa se descrie iubita prezentatorului pe site-ul pe care îl are.
Prezentatorul TV a declarat recent că are planuri mari alături de iubita lui. Și nu exclud nici ideea unui copil în viitorul apropiat.
Vezi și: Fiica lui Răzvan Simion a împlinit 16 ani! Cât de frumoasă este Ianca | Demamici.ro