Primele fotografii cu chipul micuței Lara. Ședință foto alături de soț și cele trei fetițe. Laura Cosoi, prima fotografie cu chipul micuței Lara, mezina familiei. Actrița a fost de curând vedeta unui pictorial superb, alături de familia ei, realizat pentru revista VIVA!
Cuprins:
Marea surpriză a ședinței foto a fost nimeni alta decât micuța Lara, cea mai mică dintre cele trei fetițe pe care vedeta le are împreună cu soțul ei. Rita, Vera și Lara sunt cele trei minuni din viața Laurei Cosoi și a soțului ei, Cosmin Curticăpean.
Fotografia de familie a fost postată cu bucurie și de către Laura, pe pagina ei de Instagram, în dreptul căreia a scris un mesaj simplu, scurt, dar care rezumă tot: „Noi 🤍🤍🤍🤍🤍”
Laura Cosoi, despre provocările și împlinirea de a deveni mamă pentru a treia oară
View this post on Instagram
Cu puțin timp înainte de a o aduce pe lume pe cea de-a treia fetiță, Laura Cosoi a vorbit deschis despre emoțiile care o încearcă odată cu noile schimbări din viața lor de familie.
„Nu știu exact când ne-am proiectat, sau dacă ne-am proiectat familia pe care o avem, o familie care este departe de a fi perfectă, dar cu siguranță este o familie unită, cu valori și credință în Dumnezeu.
Am trecut prin multe împreună, eu și Cosmin, în cei zece ani de relație, dar indiferent de situație, amândoi am știut că suntem făcuți să fim împreună, pentru totdeauna, prin familia și copiii pe care îi avem.
View this post on Instagram
Mă încearcă multe emoții în perioada aceasta, va fi o schimbare în viețile noastre, încă un suflețel alături de noi, o nouă etapă, alte încercări, adaptări, nevoi, priorități și în tot acest noian de sentimente, deși nu am mai fost „aici” știm că suntem pe drumul cel bun. Încercăm să ne menajăm, să aplanăm situațiile tensionate, să facem loc în viețile noastre, parcă mai mult ca niciodată, comunicării, empatiei, somnului, răbdării, energiei pentru lucrurile care chiar contează, îmbrățișărilor.
Nu avem planuri, nu am discutat, dar între mine și Cosmin există o energie și o comunicare extrem de profundă, din priviri, atingeri, simțiri. Știm că împreună vom găsi cea mai bună soluție să fim bine, împliniți și fericiți, iar venirea pe lume a mezinei ne va aduce aminte că aceasta este menirea noastră și că prin ele suntem nemuritori!”, a scris Laura Cosoi pe contul său de Instagram.
Laura Cosoi a devenit de trei ori mămică și a născut de trei ori natural
La data de 23 iunie 2022, familia Laura Cosoi avea să se mărească cu încă o fetiță, pe care actrița și-a dorit să o aducă pe lume tot natural. Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au împreună trei fetițe: Rita, Vera și Lara.