Iasmina, de două ori mămică: a unei fetițe (embrion congelat 6 luni, prin FIV) și a unui băiețel, sarcină naturală după FIV. Mămica Iasmina are o poveste tare interesantă pe care a ales să o împărtășească cu cititorii noștri. După căsătorie, Iasmina și soțul său au dorit să devină părinți, însă acest lucru se tot lăsa așteptat. Cuplul a decis să investigheze situația și au fost descoperite mai multe probleme de sănătate care le puneau „bețe în roate”. Pentru că își doreau nespus un copil, cei doi au decis să apeleze la fertilizarea in vitro. După 6 luni în care a fost congelat, embrionul și-a găsit loc în burtica mamei. I-a plăcut atât de mult acolo încât a crescut și a tot crescut, iar în 2020 a venit pe lume pentru a întregi familia Iasminei. Vă invităm să citiți povestea Iasminei, așa cum ne-a împărtășit-o chiar ea.
Cuprins:
Iasmina, de două ori mămică: a unei fetițe (embrion congelat 6 luni, prin FIV) și a unui băiețel, sarcină naturală după FIV
„Mă numesc Iasmina, am 34 de ani și locuiesc cu soțul meu în Viena (Austria). La scurt timp după ce ne-am căsătorit, am dorit să devenim părinți, dar acest lucru s-a lăsat așteptat. A trecut un an, au trecut 2 ani și nimic… Mi-am făcut mai multe analize. Aveam pe lângă mici dereglări cu tiroida și prolactina foarte crescută, ceea ce mă făcea să nu pot rămâne însărcinată, iar soțul avea calitatea spermei foarte slabă. Doctorul ginecolog ne-a recomandat fiv.
Eram foarte speriata de acest gând, dar mi-am dorit enorm un copil și am mers mai departe cu fiv. Cei de la clinica de fertilizare mi-au zis întâi să mă operez de chistul ovarian pe care îl aveam pentru că nu puteau să-mi facă tratamentul de fiv cu acest chist. Ok, cu emoții foarte mari, pentru că era prima operație și îmi era foarte teamă de anestezia generala, în martie 2019 m-am operat, apoi în iunie am început tratamentul fiv…
Multe injecții pe care trebuia sa mi le fac singură. Mi s-au descoperit și mutații de trombofilie, deci încă o injecție în plus. A urmat pentru puncție, o altă anestezie generală. Au rezultat din tot procedeul, 3 embrioni de ziua 5 (noi am făcut fiv icsi din cauza spermei slabe, doctorul a combinat cel mai bun spermatozoid cu ovulul). Unul l-am transferat, iar ceilalți doi au fost congelați. Am fost sigură că rămân însărcinată, deja visam ca voi avea 3 copilași (toți embrionii îmi imaginam că vor fi copilașii mei)… Dar mare dezamăgire, testul beta hcg a fost negativ, cu cel mai bun embrion al meu…
După câteva luni am făcut încă o anestezie generala pentru a-mi face histeroscopie (să-mi curețe uterul etc), totul a fost bine… În ianuarie 2020 am transferat și ceilalți doi embrioni… Acei embrioni erau ultima noastră șansă de a fi părinți. Testul beta hcg în sfârșit pozitiv… Am plâns de fericire, am plâns în hohote și tremuram… Nu îmi venea să cred că în sfârșit, visul devine realitate, rugăciunile mele au fost ascultate.
Acel embrion congelat era o fetiță, exact ceea ce ne doream. Fercirie maximă a fost. Am avut o sarcina ușoară, cu puține grețuri, dar stresantă pentru că trebuia să îmi fac singură injecții anticoagulante din cauza trombofiliei. Spre sfârșit de sarcină am aflat că am diabet gestațional și a trebuit să țin dietă.
La toate ecografiile se vedea că bebelina e foarte mare. Am uitat să spun că, în primul trimestru de sarcină am visat că o voce de femeie mi-a spus: „AI NĂSCUT PE 1 OCTOMBRIE!!!!” Eu având termenul nașterii pe 12 octombrie… Ce credeți? Exact așa a fost. Pe 1 octombrie, noaptea la 02:00, mi s-a rupt apa. Am plecat cu soțul la spitalul AKH WIEN. El nu avea voie atunci să intre cu mine (era pandemia), dar i-au zis că înainte de a naște îl vor suna să vină să asiste.
Pe la 05:00 dimineața au început contracțiile. Eu eram dilatată doar 1 cm… Pe la ora 08:00 dimineața au început contracțiile din 3 în 3 minute, foarte dureroase… Am cerut epidurală și nu au putut să îmi dea din cauză că trebuiau să treacă mai multe ore de la ultima injecție anticoagulantă, care era luata la ora 21:00. Mi-au spus să îl sun pe soț să vină deoarece se pare că nu mă dilat și va dura. Mi-au dat niște ovule și ceva perfuzie pentru a mă dilata.
A venit și el și mi-a fost alături. Pe la ora 13:00 mi-au dat epidurala, în sfârșit nu mai simțeam dureri. Am putut să mănânc și să mă odihnesc puțin. Am prins toate moașele de pe 3 schimburi… Personalul s-a purtat foarte ok, moașele minunate. Mi-au făcut masaj, eram monitorizată tot timpul. Pe la ora 20:00 am întrebat moașa dacă mi se poate face cezariană pentru că îmi era teamă. Rămăsesem fără lichid amniotic (mi-au dat ei antibiotic să nu facem eu sau bebelina vreo infecție) și văzusem pe acel monitor la ctg că fetița avea când pulsul foarte ridicat, când scăzut, la fel și eu. Dar mi-a zis moașa că e totul în regulă și că ea mă sfătuiește să nu doresc cezariană, să las totul natural pentru că nu mai e mult și nasc… Zis și făcut.. Pe la ora 23:20 moașa a venit și a spus că pot împinge… Fetița s-a născut la 23:28 pe 1 octombrie cu notele 9/10/10. A avut cordonul ombilical în jurul gîtului o dată și de 2 ori în jurul abdomenului. Surpriză, fetița avea 2910g și 49cm, nicidecum nu era mare cum arăta atât ecograful ginecologului meu, cât și cel de la spital (eco 2d, nu se face 3-4d decât la cerere).
Mi-au lăsat-o pe piept vreo 20 de minute. Am „născut” placenta și apoi au luat-o pe fetiță să o șteargă, iar pe mine să mă coase pentru că m-am rupt puțin. Am stat cu fetița 24/24. În cameră eram eu și încă o mămică. Aveam baia în cameră, a fost ca la hotel. Curățenie, mâncare bună, aveam de toate atât pentru bebelină cât și pentru mine. Din păcate fetița făcuse icter și a trebuit să stau în spital cu ea 5 nopți.
Tânăra a rămas însărcinată pe cale naturală la 1 an și 2 luni după FIV
Iasmina, de două ori mămică. La 1 an si 2 luni de la naștere, surpriză… Nu mi-a venit menstruația. Mi-am făcut un test de sarcină care… a ieșit „foarte” pozitiv… Am rămas mută de această dată, apoi am râs și i-am zis soțului : „SUNT GRAVIDĂ 😆.”
Am aflat că vom avea un băiețel. La organscreening (la 20 săptămâni) am aflat și o veste mai rea. Băiatul are hidronefroză bilaterală renală… Asta m-a speriat foarte tare. Eram în România (Timișoara) în vacanță și acolo am făcut organscreening (morfologia de trimestru 2). Când m-am întors în Viena am mers și la spital pentru o altă ecografie amănunțită. Doctorii m-au liniștit și mi-au spus ca e ceva comun la băieți, că ceva face ca puțină urină să rămână în bazinetele rinichilor și mi-au spus că la naștere voi avea un pediatru nefrolog care îl va monitoriza pe bebe. Această hidronefroză, de obicei, trece de la sine…
În rest, sarcina a decurs ok. Nici la a doua sarcină nu am avut grețuri mari, nu am avut nici diabet, dar m-am ales cu foarte multe kg în plus… Pe 19 august 2022, dimineața pe la 07:00 au început contracțiile (la 38 de săptămâni), doar că nu mi-am dat seama că sunt chiar contracții. Deja pe la 8:30 erau din 3 în 3 minute, puternice. Am chemat ambulanța. La 9:35 am ajuns la spital cu dilatație 8 cm, direct în sala de nașteri m-au dus. La scurt timp a sosit și soțul meu. La 10:50 mi-a zis moașa că pot împinge…
A fost o naștere foarte grea pentru că nu mai aveam epidurală. Totul a fost bine până într-un punct. Bebe nu a putut să iasă, decât capul. Umărul era blocat. Au chemat încă 2 doctori și vreo 3 moașe. Moașele mi-au făcut tot felul de manevre și până la urmă bebe s-a născut la 11:03! Un leuț de 3740 g și 51 cm. L-au luat pentru monitorizare pentru că nu respira prea bine. A primit tot notele 9/10/10. Eu m-am rupt grad 3 și a trebuit să iau antibiotice timp de o săptămână.
Din nou s-a întâmplat ca la fetiță. A făcut bebe icter și am stat 5 nopți internați. S-a născut cu hidronefroză grad 2/3. Este monitorizat de un pediatru nefrolog. Până în prezent nu a avut nici o problemă. Sperăm să se rezolve de la sine și să dispară hidronefroza. Ne încredem în Dumnezeu că va fi totul bine cu puiul nostru!
Deși ambele nașteri le-am avut în pandemie (acum era mai lejer), soțul a avut voie să stea cu mine în travaliu și la naștere să asiste, apoi după naștere a stat cu noi, dar și în vizită a putut veni zilnic mai multe ore. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut parte de experiențe frumoase.
Atât sarcinile mele cât și nașterile, spitalul, totul a fost ok. Singurul minus la spitalul Akh a fost că nu mi s-a arătat atașarea la sân. Spre final pot spune că mă bucur că am avut ocazia să fiu pe perioada sarcinii în Austria pentru că la ginecolog nu am plătit nimic, totul a fost pe asigurarea medicală. Doar dacă am dorit ecografie 3-4d se făcea la privat. La spital nu am plătit nimic, nu ai voie nici măcar să dai o ciocolată la moașe etc.
Acum, fetița (Maysa-Theodora), embrionul meu congelat, cum îmi place să zic, are 2 ani și 2 luni, iar băiețelul (Iannis-Gabriel) are 3 lunițe. Cândva credeam că nu putem fi părinți… Dacă îți dorești ceva cu adevărat și lupți, Dumnezeu îți va îndeplini visul… Suntem părinții a doi copilași minunați, darurile noastre de la Dumnezeu!”
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de experiență în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici.
Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
Vezi și: Bebelușul care a venit pe lume dintr-un embrion congelat în urmă cu 27 de ani | Demamici.ro
