Radu Ștefan Bănică a împlinit 21 ani. Studiază muzica și actoria și e și jurat într-o emisiune TV. Fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Junior își moștenește din plin tatăl. Tânărul Radu Ștefan a moștenit cu siguranță șarmul tatălui său, dar și înclinațiile artistice.
Cuprins:
Student la actorie, băiatul lui Ștefan Bănică Junior a devenit un artist complex, actor și cântăreț deopotrivă, iar de curând s-a implicat și într-un proiect de televiziune la TVR, acolo unde face parte din juriul unei emisiuni de talente, „Vedeta familiei”.
Pe 7 februarie, Radu a aniversat împlinirea celor 21 de ani și până la această vârstă se poate lăuda cu siguranță cu multe reușite. Pe lângă activitatea artistică, el a reușit să dea dovadă și de multă responsabilitate financiară și să devină antreprenor, după ce și-a deschis o cafenea în Capitală.
„21 de ani, azi ! Trece timpul ! ❤️”, a transmis Ștefan Bănică Jr pe contul lui de Instagram, în ziua în care fiul lui a împlinit 21 de ani.
View this post on Instagram
Radu Ștefan Bănică a împlinit 21 ani. Numele Bănică, o presiune sau un ajutor?
„Nu știu dacă este o presiune. Cu siguranță simt așa o responsabilitate, mai ales că este un nume cu istorie și nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar până la urmă nu mă plâng. M-am născut în familia asta. Sunt recunoscător și… să profit. Simt de câte ori merg în public o anumită presiune, însă începe să se diminueze puțin teama asta. Nu mai e cum era când eram mic, când abia începusem să ies și eu în public. Am mai crescut. Știu ce înseamnă. Deja responsabilitățile au intrat în reflex.”
Radu Ștefan Bănică a realizat ce înseamnă celebritatea tatălui la finalul clasei a 8-a. „Când venea la școală și punea piciorul în clădire știau toate etajele. A venit Ștefan Bănică. Așa aflam și eu că a venit. Cam pe atunci, de la școală am aflat. Când venea tata, eram prietenul tuturor. Zici că eram fiul directorului. Eram mândru de el, nu de mine că eram fiul lui.”
Radu Ștefan este primul fiul al lui Ștefan Bănică Jr din relația Camelia Constantinescu. Deși cei doi nu au fost căsătoriți, ea a fost prima care i-a oferit un copil artistului.
El mai are doi frați vitregi, din partea tatălui său: Violeta, fiica pe care Ștefan Bănică Jr o are împreună cu Andreea Marin, și Alexandru, frățiorul mai mic din relația actuală a tatălui său cu Lavinia Pîrva.
Radu Ștefan Bănică îi calcă pe urme tatălui. Fiul lui Bănică Jr. vrea să facă film în America
Radu Ștefan Bănică îi calcă pe urme tatălui. Fiul lui Bănică Jr. vrea să facă film în America. Fiul lui Ștefan Bănică Junior iubește teatrul, muzica și… gătitul. Se înțelege foarte bine cu sora sa Violeta și a început să construiască baza unei frumoase prietenii și cu Alexandru, frățiorul cel mic. Într-un interviu pe care l-a acordat la „Teo Show”, Radu Ștefan a făcut dezvăluiri inedite din viața de familie, dar și despre visurile pe care le are în carieră.
„Când eram mic voiam să mă fac magician. Nu aveam vreo idee despre teatru sau muzică (…) Mi-a plăcut de mic să imit oameni, să imit personaje și uite că mi-am ales-o ca profesie.”, a declarat Radu Ștefan Bănică la „Teo Show”.
Bunicul, celebrul Ștefan Bănică, și tatăl, Ștefan Bănică Junior, au avut un rol foarte important în conturarea dorinței tânărului de a merge pe calea actoriei. „Cu siguranță m-au inspirat, dar cred că la un moment dat tot asta aș fi ales. Eu consider că fiecare are un drum scris și tind să cred că aș fi ales tot meseria aceasta chiar dacă nu erau și ei în aceste domenii.”