Daniel Osmanovici, tată de fată: „Pe măsură ce crește îmi dau seama că este esențial să vorbesc cu fata mea”. Daniel Osmanovici, viața dincolo de pupitrul știrilor. Prezentatorul TV și-a construit o familie frumoasă, în ultimii 15 ani, alături de soția lui și cei doi copii pe care îi au împreună.
Jurnalistul și soția lui au doi copii, o fată pe nume Tea și un băiat, mezinul familei, pe nume Radu.
Viața de părinte a venit cu multe provocări până acum pentru Daniel Osmanovici, însă aceste lucruri nu l-au speriat. Ba chiar dimpotrivă, a căutat mereu să înțeleagă mai bine anumite situații, să comunice eficient cu copiii lui și, mai presus de toate, să învețe lecția răbdării.
Daniel Osmanovici, tată de fată: „Pe măsură ce crește îmi dau seama că este esențial să vorbesc cu fata mea”
Tea, fiica jurnalistului, se află acum la început de adolescență, iar acest lucru vine cu noi provocări în familie. Într-un interviu pentru unica.ro, Daniel Osmanovici a recunoscut că cel mai greu îi este să vadă băieții cum se perindă în jurul fetei sale, lucru comun la această vârstă.
„Am tendința asta (n.r. – să fie mult prea protectiv). E greu să fii tată de fată și să nu te transformi într-un arici de fiecare dată când vezi un baiat sau un comportament pe care îl consideri neadecvat. Caut să vorbesc mult cu ea, mereu și despre orice așa încât să îmi temperez pornirile.
Pe măsură ce crește îmi dau seama că este esențial să vorbesc cu fata mea, altfel pot să se adune multe întrebări la care prefer eu să dau răspunsul. Cât despre băiat, el crește și este un zeu. Îl iubesc dincolo de cuvinte și dezvolt o relație de prietenie cu înțelegerea că mama lui are prioritate. Sunt dincolo de mulțumit pentru că le place să facă sport”, a declarat el.
De altfel, comunicarea este principalul pilon pe care jurnalistul se bazează când vine vorba de educația copiilor săi.
Iar mulțumită comunicării în familie, cei doi frați au construit și ei o relație sănătoasă.
„Sunt prieteni. Au o relație foarte strânsă și frumoasă pe care am încercat să o cultivăm, noi ca părinți, din momentul în care Radu era încă în burtică. Cum spuneam, fără comunicare nu se poate face nimic. Ambii copii sunt în stadii de dezvoltare și cu întrebări specifice vârstei. Nu este ușor, pentru că până la 2 ani ai tot felul de manuale, după doar răbdare și calm pentru ce vine. Discuțiile deschise, sinceritatea și respectul sunt baza relației pe care o am cu cei doi zei”, a mai declarat el pentru sursa citată.
Vezi și: Băiețelul lui Lili Sandu a fost operat: „Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a vegheat” | Demamici.ro