Andreea Antonescu, prima fotografie cu chipul micuței sale: „Ea este Venice Victoria mea!” Andreea Antonescu a făcut publică prima fotografie cu cea de-a doua fetiță a ei. Artista a născut în luna decembrie a anului trecut cel de-al doilea copil, la vârsta de 40 de ani.
Cuprins:
Până acum, fanii nu au avut ocazia să vadă nicio imagine cu chipul micuței Andreei, iar artista a explicat acum și motivul.
Andreea Antonescu, prima fotografie cu chipul micuței sale: „Mi-aș fi dorit să fac acest shooting cu ambele minuni ale mele”
Andreea Antonescu a primit cu bucurie propunerea de a poza pentru coperta revistei Viva! alături de micuța ei nou-născută, ocazie cu care i-a dezvăluit nu doar chipul, dar și prenumele alese.
„Ea este VENICE VICTORIA mea… 🥰 Azi a apărut revista @vivaromania pe a cărei copertă suntem eu și bebelina, acesta a fost și motivul pentru care nu v-am arătat-o până acum și nici nu i-am dezvăluit numele. Mi-aș fi dorit să fac acest shooting photo împreuna cu ambele minuni ale mele, însă după cum bine știți, @sienna_spak studiază în America și nu a putut fi prezentă. Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care sunteți alături de mine de peste 20 de ani și celorlalți care v-ați alăturat călătoriei mele pe parcurs”, a transmis artista pe pagina ei de Instagram.
Andreea Antonescu, însărcinată în „America Express”: „Pe lângă Andreea, eu am avut-o și pe ea în burtică și m-a protejat”
Andreea Antonescu, însărcinată în „America Express”. Andreea Antonescu a participat la „America Express” fără să știe că poartă în burtică o fetiță. Artista a aflat că este însărcinată abia după terminarea filmărilor pentru celebrul reality show. Revenită în țară, Andreea Antonescu și-a făcut un set de analize pentru a-și verifica starea de sănătate, cu atât mai mult cu cât în cursă a fost nevoită să mănânce fel de fel de feluri de mâncare mai puțin comune și, uneori, mai puțin gătite. Citește continuarea articolului aici!
Andreea Antonescu, prima fotografie cu chipul micuței sale. Andreea Antonescu mai are o fetiță din fosta căsnicie
Andreea Antonescu, prima fotografie cu chipul micuței sale. Andreea Antonescu a mărturisit la scurt timp de la nașterea micuței Venice Victoria că a decis să se despartă de tatăl fetiței sale, jurnalistul Victor Vrînceanu. Artista mai are o fetiță, Sienna, din fosta căsnicie cu Traian Spak.
Cei doi au locuit câțiva ani buni în America, apoi artista a revenit în țară, însă în cele din urmă distanța dintre ei și-a spus cuvântul, iar căsnicia lor a luat sfârșit.
Sienna, în vârstă de 11 ani, este rodul iubirii dintre ei doi, iar fetița s-a întors și ea în țară alături de mama ei. Cele două au o relație apropiată, iar ambii părinți au grijă să nu-i lipsească nimic.
Prima experiență a maternității a venit cu multe provocări pentru Andreea, mai ales că a stat nedespărțită de fetița ei și nu și-a dorit să apeleze la bone. În urmă cu câțiva ani, artista mărturisea că nu s-ar mai vedea din nou mamă, însă iată că viața e plină de surprize!