Furia de mamă e o reacție care ascunde o problemă mult mai gravă. În urmă cu câteva luni, am izbucnit la soțul meu, din pricina unui comentariu mărunt pe care îl făcuse cu privire la modul în care curățasem bucătăria.
În primul rând, să ne lămurim. Soțul meu este omul cu care împart în mod egal totul și cel mai înțelegător partener pe care aș fi putut să îl cer.
Amândoi lucrăm full time și ne împărțim responsabilitățile în familie în mod egal: facem cu rândul curățenie, culcatul copiilor, ne oferim spațiu în weekend-uri unul altuia și încercăm să ne susținem în permanență.
Și totuși, micile atenționări cu privire la lucrurile din gospodărie au rămas un punct sensibil pentru mine.
Și totuși, și eu la rândul meu sunt în al optulea an de când sarcinile și alăptatul au revenit sezonier în viața mea și de multe ori simt că tot efortul fizic pe care maternitatea îl solicită e cumva trecut cu vederea.
Și totuși, simt că am obosit, după un an de viață de mamă cu patru copii, fără prea mult ajutor extern și consecințele unei pandemii care s-au răsfrânt și asupra familiei noastre.
Așa că, atunci când soțul m-a criticat în ziua în care am lăsat la înmuiat vasele în chiuvetă, în loc să le spăl, micul lui comentariu a declanșat o erupție a unui vulcan care clocotea deja în mine. Am urlat atât de tare și atât de repede, încât atunci când m-am auzit, am știut că a declanșat ceva ce zăcea deja în mine.
Furia de mamă e o reacție care ascunde o problemă mult mai gravă
Nu vasele erau problema care mă deranja, ci ceva mult mai profund, despre care nici nu-mi dădusem seama până în acel moment că se află acolo.
Mi-am șters lacrimile și am încercat să mă înțeleg, să-mi dau seama ceea ce tocmai se întâmplase.
Ne ascundem furia pentru că societatea le spune mamelor că ar trebuie să fie blânde și cu zâmbetul pe buze.
Vorbim despre furie, această emoție greu de controlat, în șoaptă.
Ne este rușine, nouă, mamelor, să vorbim despre furia noastră.
Ne ascundem furia pentru că societatea ne spune că mamele ar trebuie să fie niște ființe blânde, mereu fericite, cu zâmbetul pe buze.
O ținem încuiată pentru că furia este o emoție pe care societatea noastră bazată de-a lungul multor ani pe un sistem patriarhal, ne spune că nu ar trebui să o avem.
Noi, ca femei, ca mame.
În realitate, furia de mamă a ajuns unul dintre cele mai de interes subiecte pe site-urile de mămici.
Furia noastră ne poate șoca și pe noi. Ne poate speria, da. Îi poate speria pe cei din familia noastră, chiar și pe oamenii pe care îi iubim cel mai mult. Și nu este nicidecum o emoție pe care mamele își doresc să o experimenteze.
Furia de mamă e o reacție care ascunde o problemă socială mult mai adâncă.
Furia de mamă e o reacție care scoate la suprafață toate așteptările pe care le au ceilalți de la mame și cât de puțin sprijin li se oferă, de fapt.
Furia de mamă e o reacție firească al valului de emoții cu care se confruntă o femeie odată cu maternitatea. Un adevărat travaliu emoțional.
Furia de mamă e o reacție declanșată de o societatate care te judecă dacă nu alăptezi, pentru că susține sănătatea copilului, dar care nu îți oferă niciun sprijin financiar în ceea ce privește alăptatul, atunci când nu o poți face.
Furia de mamă e o reacție declanșată și de presiunea societății care le spune femeilor cât de repede ar trebui să revină la corpul de dinainte de naștere.
Furia de mamă e o reacție care vine la pachet cu costurile ridicate impuse de societate în ceea ce privește creșterea unui copil.
Furia de mamă e o reacție care apare atunci când nu ne mai simțim văzute, auzite și suntem pur și simplu invizibile pentru cei din jur.
Furia de mamă e o reacție care apare pur și simplu, atunci când frustrarea și angoasa nu mai încap în tine și se cer scoase la suprafață.
Furia pe care eu am experimentat-o nu a fost precum un tantrum. Am crescut copii mici suficientă vreme încât să-mi dau seama că tantrumul e un efect al unei nevoi neîndeplinite a copilului. Sunt precum vârful ascuțit al unui iceberg.
Mamele își doresc cu disperare să fie auzite. Să fie cu sinceritate și grijă sprijinite, de soț, de familie, de societate, prin indemnizații care să le fie cu adevărat de ajutor, flexibilitate la locul de muncă, egalitate în responsabilități, școli moderne pentru cei mici.
Sacii pe care o mamă îi cară zi de zi în spate sunt pur și simplu mult prea grei.
Așa că da, furia apare în mod inevitabil.
Face parte din tine și fugind de ea nu va dispărea. Va crește, va crește, se va aduna și într-o zi va exploda într-un mare vulcan.
Acceptă această furie, înțelege-o și fii blândă cu tine. Doar așa te vei putea descotorosi de ea, într-o manieră cât mai armonioasă.
Nu pentru că așa îți spune societatea că trebuie să faci, ci pentru că și tu contezi. Și tu meriți să-ți acorzi atenție.
Nu în ultimul rând, furia mai e un simptom care poate ascunde probleme emoționale cu adevărat grave și doar un ajutor specializat te poate salva.
sursa: articol preluat și tradus de pe mother.ly
Sursa FOTO: Unsplash
Vezi și: Uneori, maternitatea înseamnă singurătate. Capcana în care pică multe mămici | Demamici.ro
