Oreste e bunic la vârsta de 47 de ani. Fiica lui, Sabina, are un băiețel de aproape 5 ani. Oreste este unul dintre jurnaliștii din „garda veche” a televiziunii și presei din România.
Cuprins:
A devenit cunoscut publicului larg încă din perioada în care făcea echipă cu Mircea Badea la „Mircea vs. Oreste Show”, iar mai apoi a moderat emisiunea „Codul lui Oreste”, la Antena 2 și B1TV. Deși în toți acești ani Oreste nu și-a expus în lumina reflectoarelor viața personală, jurnalistul are o familie frumoasă, de care este tare mândru.
Din anul 1996, Oreste și-a unit destinul cu soția lui, Liliana, și au împreună o fată, Sabina. Sabina, fiica lui Oreste, are în prezent 27 de ani și este și ea la rândul ei mămică.
Sabina s-a căsătorit în 2017 cu Adi Cornei, iar momentul l-a emoționat mult pe tăticul Oreste.
„Cea mai fericită zi din viata mea: căsătoria Sabinei, ziua în care am câştigat pe lângă o fiică minunată şi un fiu desăvârşit! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să trăiesc atât de intens acest moment! Vă iubesc copii! Şi vă mulţumesc pentru tot ce va veni!”, a scris atunci Oreste Teodorescu pe pagina personală de Facebook.
Oreste e bunic la vârsta de 47 de ani. Fiica lui, Sabina, are un băiețel pe nume Igor
Un an mai târziu, în 2018, Sabina a adus pe lume primul ei copil,un băiețel, pe nume Igor. Venirea pe lume a micuțului a fost un alt moment emoționant pentru familie, dar mai ales, pentru bunicul Oreste. De altfel, jurnalistul este foarte implicat în creșterea nepoțelului său.
„Tata e foarte implicat în creșterea lui Igor. Atât el, cât și mama mea ne ajută foarte mult”, declara Sabina, într-un interviu, potrivit unica.ro.
Sabina a terminat două facultăți și se ocupă de afacerea familiei
Fiica lui Oreste este o mămică tânără, însă și-a dedicat mult timp și studiului. Sabina a terminat două facultăți, iar în prezent se ocupă cu administrarea afacerii familiei, o terasă din Vama Veche. Astfel, după perioada pandemiei care a fost una mai dificilă, Sabina își împarte acum timpul între creșterea copilului, iar în timpul verii, administrează afacerea de pe litoral.
„Cele două veri cu restricții au fost dificile. Se schimbau foarte des orele de restricție și trebuia să ne adaptăm mereu. Închideam la 2.00 și deschideam la 5.00, a fost destul de obositor. În prezent, vara sunt 100% la mare cu echipa Molotov, iar în timpul anului colaborez per eveniment sau în diferite contracte în social media” – a povestit Sabina Teodorescu, pentru cancan.ro.