Evaluarea Națională 2023 începe luni, 19 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Miercuri, 21 iunie, va avea loc proba scrisă la matematică.
Cuprins:
Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în perioada 19 iunie – 4 iulie. Probele vor fi organizate în 3.553 de unități de învățământ/centre de examen.
Prima probă, Limba și literatura română, va avea loc luni, 19 iunie și va fi urmată de proba la Matematică, miercuri, 21 iunie. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.
Accesul candidaţilor în centrele de examen va fi permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion negru, potrivit edu.ro.
Evaluarea Națională 2023. Timpul de lucru poate fi prelungit pentru anumiți candidați
Probele vor începe la ora 9:00, când candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne. Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute, calculate după completarea casetei de identificare. Asistenţii vor verifica datele înscrise de candidaţi şi vor secretiza caseta, conform procedurilor.
Vor beneficia de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidaţii pentru care a fost aprobată această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de Organizare a Evaluării Naţionale, în baza prevederilor procedurilor specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2023. Probele sunt monitorizate audio-video.
Evaluarea Națională 2023. Ce materiale sunt interzise în sala de examen
Ministerul Educației precizează că în sala de examen candidații nu pot intra dacă au în posesie materiale care îi pot ajuta, iar nerespectarea regulilor duce la eliminarea acestora din sală. Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.
Evaluarea Națională 2023. Când vor fi afişate rezultatele
Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), potrivit Ministerului Educaţiei.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
Vezi și: Evaluarea Națională 2023. Ce subiecte au avut elevii la proba scrisă de Matematică | Demamici.ro