Evaluarea Națională 2023 a început luni, 19 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Miercuri, 21 iunie, a avut loc proba scrisă la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.
Deși subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 și baremul urmau să fie publicate pe pagina special destinată de pe edu.ro, începând cu ora 15:00, subiectele au apărut mai devreme.
Elevii de clasa a VIII-a au avut la Evaluarea Naţională 2023 la matematică de rezolvat mai multe exerciții, printre care de calculat produsul unui număr şi opusul lui, cel mai mare număr întreg dintr-un interval, precum și lungimea unui segment.
Varianta extrasă pentru probă a fost varianta nr. 1:
Subiectele integral le puteți găsi pe edupedu.ro.
Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2023 sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso.
Ce materiale sunt interzise în sala de examen
Ministerul Educației precizează că în sala de examen candidații nu pot intra dacă au în posesie materiale care îi pot ajuta, iar nerespectarea regulilor duce la eliminarea acestora din sală. Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.
Ministerul Educației publică baremul de evaluare și notare la ora 15:00.
Joi, 22 iunie, are loc următoarea probă, doar pentru elevii care studiază în școli cu predare în limba maternă. Rezultatele inițiale se afișează pe 28 iunie.