O mamă care nu știe să citească și-a ucis accidental bebelușul de 11 luni după ce i-a administrat un medicament nerecomandat copiilor sub 14 ani. Femeia din județul Alba a fost condamnată, miercuri, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.
Tragedia a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2019. Fetița de 11 luni avea febră, așa că mama i-a dat, în primă fază, un sirop folosit pentru bebeluși. Spre seară, văzând că febra persistă, femeia i-a administrat micuței, fără să consulte niciun medic, un supozitor intrarectal cu Tramadol 100 mg.
A doua zi dimineață, femeia și soțul ei au constatat că fetița „nu se trezește”, era inconștientă, așa că sunat la 112. Echipajul de ambulanță a resuscitat-o pe micuță zeci de minuțe, fără niciun rezultat.
„La o oră neprecizată, inculpata a procedat la administrarea de NUROFEN sirop minorei, în cantitate aproximată de aceasta la „un sfert din siringă” – dispozitiv special asemănător unei siringi, fără ac, care însoțește flacoanele de NUROFEN sirop pentru copii – cu scopul de a îi scădea febra. În jurul orei 20:00 din aceeași zi, observând că nu a scăzut febra minorei, inculpata, fără a cere opinia unui medic sau a unui alt cadru medical, din proprie inițiativă, a procedat la administrarea unui supozitor intrarectal cu TRAMADOL 100 mg victimei”, arată autoritățile într-un comunicat.
O mamă care nu știe să citească și-a ucis accidental bebelușul de 11 luni după ce i-a administrat un medicament nerecomandat copiilor sub 14 ani
În motivarea Judecătoriei Sebeș, s-a apreciat că femeia nu și-a omorât cu intenție copilul. Potrivit propriilor declarații, inculpata nu știe să scrie și să citească, așa încât și dacă ar fi avut la dispoziție prospectul medicamentului Tramadol 100 mg (supozitoare) nu ar fi putut să își dea seama de contraindicația expresă din cuprinsul acestuia, de a nu fi administrat copiilor sub 14 ani.