Treizeci de ani mă prind cu inima și brațele pline! E dimineață. Mă trezesc după câteva ore de somn, prea puține…
În câteva zile voi face 30 de ani, așa că am decis să sărbătoresc în avans acasă la părinții mei și să imortalizez schimbarea prefixului cu o ședință foto făcută în studio.
Cine mă cunoaște știe că nu sunt deloc pricepută la ședințe foto sau poze artistice. Din fericire am ales un fotograf care m-a ajutat să mă relaxez total și nu cred că aș putea apela la altcineva vreodată.
Dar parcă Universul a decis să mă testeze fix in ziua mea de sărbătoare. Am început „lejer” cu un copil care nu voia să doarmă în pătuțul de la bunici, așa că primul cadou primit au fost niște cearcăne veritabile.
Treizeci de ani mă prind cu inima și brațele pline!
Următorul dar a fost anxietatea de separare a micuțului astfel încât mami trebuia să fie omniprezentă în câmpul lui vizual. Lucru aparent simplu într-o zi normală, dar eu aveam programul plin și în unele momente el nu era inclus.
Unul dintre aceste momente este make-up-ul. Și spune-mi tu mie, Cristinica dragă, cum te sustragi de lângă cu bebeluș care urlă „ma-ma-ma” și CU CE.
Evident că ambele mașini ale familiei se evaporaseră, brusc toată lumea avea o treabă urgentă, iar eu rămăsesem, cum s-ar zice pe românește, în pom.
Treizeci de ani mă prind cu inima și brațele pline! În momentul acela am simțit că gata, eu renunț, nu mai fac nicio poză. Singura opțiune era ca MUA să vină să mă ia de acasă, iar pentru un scorpion veritabil să ceară ajutor e ceva inexplicabil, foarte consumator de energie și, aș putea spune, chiar umilitor.
Din fericire sunt înconjurată de oameni frumoși, unde mai pui că îmi sunt și familie, așa că am fost privilegiată și luată de acasă, apoi machiată, aranjată. Probabil că se vedea pe fața mea mesajul „nu am chef azi”, iar MUA a știut abordarea. Am avut o discuție atât de sinceră, ca de la mamă la mamă, în care ne-am plâns de oboseala acumulată, dar ne-am și încurajat că o să fie mai bine.
Draga mea, dacă mă citești, acolo a fost terapie, nu make-up. ❤️
Concluzia ședinței „Simt că sunt Dumnezeu pe Pământ atunci când pot să fac orice îmi propun, dar cu un copil în brațe și eventual pe tocuri”. Și așa este!
Odată aranjată, mergem cu tot familionul spre ședința foto, iar ca sunet de fundal era soțul meu „Nu înțeleg de ce trebuie să fac eu asta. Nu înteleg de ce trebuie să plecăm de acasă pentru asta.” Cele care au parteneri cu fobie de poze mă înteleg și știu de câtă energie ai nevoie pentru a traversa momentul. Drept dovadă, pozele din articol sunt singurele făcute cu băieții mei 😂. Acum îmi vine să râd, dar atunci eram o oală sub presiune.
Într-un final s-a făcut și ședința foto, o altă sesiune de terapie de fapt, dar de data asta prin râs. S-a încheiat o zi plină, în sfârșit.
Acum, privind retrospectiv, am senzația ca Universul m-a testat, iar eu am trecut testul cu brio.
Sunt foarte mândră de femeia care am devenit, de hotărârea mea, de puterea mea, de deciziile mele și că am reînvățat să fiu autentică.
Nu mai am acea dorință, ca la 20 de ani, să dovedesc cine sunt și ce pot. Deja am făcut-o. Am job mișto, funcție de conducere, am reînviat vechile pasiuni, deși sunt proaspătă mămică (drept dovadă scriu articole), „casă, masă, copchil și bărbat”. Acum sunt foarte selectivă și vreau totul la superlativ. Daca ceva/ cineva nu se potrivește descrierii, îmi pare rău, nu am timp de pierdut.
Treizeci de ani mă prind cu inima și brațele pline! Am strâns pe lângă mine doar oameni frumoși, deștepți, cu care mă mândresc. Sunt extrem de puțini, dar sunt calitativi.
Am evoluat atat de mult spiritual încât acum pot spune cu hotărâre ce vreau și ce îmi place și, cel mai important, lupt pentru mine.
Treizeci de ani mă prind cu inima și brațele pline.
Înseamnă că am făcut eu ceva bine în viața asta de simt atâta bucurie!
Aviz tuturor mamelor, nu uitați de voi. Avem copii de crescut și trebuie să fim bine psihic și fizic. Iar dacă acest „bine” uneori înseamnă plecat de acasă, ieșit fără copil, terapie, faceți-o. Nu așteptați ca planetele să se alinieze, nu va fi niciodată perfect. Pur și simplu îndrăzniți să vă alegeți pe voi. Nu e ușor, dar perioada în care copiii sunt dependenți de noi e scurtă. Ce facem apoi? Trebuie să ne păstrăm hobby-urile, prietenii, relația cu soțul astfel încât să avem și noi propria noastră lume care nu se dărâmă atunci când copilul devine mare.
Treizeci de ani mă prind cu inima și brațele pline! Aplaud toți părinții care reușesc să jongleze cu viața și să nu o ia atât de în serios!
