Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea. În fiecare zi din viața de părinți descoperim că avem superputeri despre care nu știam și resurse despre care nici nu bănuiam. Micuții noștri eroi ne surprind cu istețimea, agerimea și energia lor, lansându-ne provocări inedite. În secțiunea „Creștem mici super eroi, interviuri cu super părinți” vorbim despre dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor, aducând în prim plan exemple concrete, reale din viața de părinți.
Cuprins:
Am avut plăcerea de a discuta cu Anca Sînă Serea, prezentatoare TV, lifestyle blogger și mamă a șase copii minunați, despre binecuvântările și provocările unei familii numeroase. Cu zâmbetul pe buze, naturalețe și sinceritate, Anca ne-a răspuns la întrebări. Vă invităm să urmăriți un interviu inedit, cu sfaturi pe care le puteți aplica și voi în familiile voastre. Varianta VIDEO a interviului o găsiți la finalul acestui articol.
Interviu cu Anca Sînă Serea. Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră
R: Cum reușești cu acest management al timpului sau cum reușiți voi să faceți acest lucru în familie, astfel încât la finalul unei zile să aveți bifate, activitățile pe care vi le-ați propus pentru ziua respectivă?
Anca Serea: „Timpul și programul nostru migrează în jurul copiilor. Ei sunt prioritățile noastre”
Anca Serea: Nu dețin un secret… Pot să-ți spun sincer că nu am vreun program foarte bine stabilit. Timpul și programul nostru migrează în jurul copiilor. În general, ei sunt prioritățile noastre. Și de câțiva ani încoace, de când am avut niște probleme de sănătate destul de serioase, am devenit destul de relaxată. Deci această noțiune de timp, time management și relaxare se îmbină foarte bine.
Și atunci când ambii părinți sau mama, de regulă, noi femeile ne încărcăm cu tot felul de sarcini, uneori mai mult decât putem să ducem, devine mai relaxată și mai puțin înverșunată în a face chiar totul de una singură, de cele mai multe ori, timpul devine prietenul nostru.
Rutina într-o familie cu 6 copii
R: Există o rutină pe care o aveți în viața voastră? Cum arată o zi din rutina unei familii cu șase copii?
Anca Serea: Rutina este cu trezitul meu, cea care mă trezesc prima din casă, de regulă, alături de Ava, în jurul orei 7:30. Noi avem marele avantaj că ne aflăm într-un complex în care este situată și școala în care copiii merg la școală, respectiv la liceu. Ne trezim de dimineață, le spăl niște fructe, de regulă, ei nu prea mănâncă micul dejun acasă, pentru că îl au și la școală. Îi pregătesc pentru școală, apoi rămân cu Leah acasă și încerc să fac activitățile de regulă legate de casă, activitățile în ceea ce privește sarcinile mele legate de ce fac eu pe plan profesional.
Pot să spun că nu există o zi foarte asemănătoare cu cealaltă, dar, de regulă, în jurul orei 15:00, între 15:00 și 16:00, depinde de programul și de cluburile copiilor, merg să-l iau pe Moise de la școală, fac piața, gătesc în prima parte a zilei. De regulă, seara mergem la evenimente. Luăm cina, asta este cu siguranță literă de lege, așa, în jurul orei 19:00, mai avem și prieteni invitați la masă și începe pregătirea, rutina de seară.
Mai facem și teme uneori când nu reușesc, depinde de ziua respectivă.
R: Ce se întâmplă în momentul în care un element neprevăzut vă întrerupe această rutină? Cum arată o noapte în care mai mulți copii au febră sau le e rău? Cum te împarți?
Anca Serea: Da, mi s-a întâmplat de multe ori.
Anca Serea: „Acelea sunt momentele cele mai de cumpănă. Sunt singurele momente în care mă pierd și eu.”
Anca Serea: Să știi că acelea sunt momentele, trebuie să recunosc din păcate, cele mai de cumpănă, dacă pot să le numesc așa. Nici eu nu sunt, deși par un om destul de puternic. Cred că sunt singurele momente în care mă pierd așa, mă pierd și eu în fața lor. Suntem mămici, suntem mai emoționale atunci când vine vorba despre sănătatea și despre starea lor de siguranță și de bine. Și mi s-a întâmplat, da, cred că de cel puțin două ori pe an se întâmplă să se îmbolnăvească în același timp.
Anca Serea: „Încă din august mă ocup de starea lor de sănătate. Le dau diverse suplimente, vitamine.”
Merg în colectivitate, sunt virozele, au făcut și enterovirusuri peste enterovirusuri sau alte, mă rog, să zicem, viroze care s-au suprapus peste altceva. Încerc, spre exemplu, încă din luna august să mă ocup un pic de starea lor de imunitate. Le dau diverse suplimente, diverse vitamine. Copiii noștri suntem norocoși că mănâncă foarte multe fructe și legume.
Super sănătate pentru micii super eroi! Material susținut de Centrum Kids
Fiecare zi este o nouă provocare pentru micii aventurieri, iar noi, ca părinți, îi putem susține asigurându-ne că îi ajutăm să crească puternici și sănătoși, adevărați super eroi. Nutriția este esențială în dezvoltarea copiilor, iar o rutină zilnică plină de aventuri poate fi susținută printr-un aport corespunzător de vitamine și minerale.
Centrum Kids sunt jeleuri delicioase și nutritive, special concepute pentru a satisface nevoile speciale ale miciilor noștri super eroi în ceea ce privește aportul de vitamine și minerale esențiale necesare pentru o creștere și dezvoltare armonioasă, de la vârsta de 3 ani. Cu un amestec de 10 nutrienți esențiali, aceste jeleuri sprijină creșterea, sistemul imunitar, dezvoltarea cognitivă și nevoile zilnice de energie.
Centrum Kids conține 10 nutrienți esențiali dintre care:
- Vitamina D3 și zincul sunt necesare pentru creșterea și dezvoltarea normală a oaselor la copii.
- Vitamina A, vitamina C, vitamina D3 și zincul ajută la funcționarea normală a sistemului imunitar și susțin apărarea naturală a organismului.
- Zincul și iodul contribuie la dezvoltarea cognitivă a copiilor, iar vitaminele B6, B12, biotina și niacina contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice.
- Vitaminele B6 și B12 contribuie la metabolismul energetic normal.
Anca Serea: Cred că stă în puterea noastră să fim un exemplu pentru ei și să le arătăm ceea ce este sănătos să mănânce și să le formăm o rutină încă de când sunt mici. Mai puțin zahăr, mai puține dulciuri, nu sunt interzise să ne înțelegem, adică nu, dar încercăm să păstrăm un echilibru. Avem un medic de familie, avem o clinică la care mergem atunci când simt eu că este cazul.
Nu sunt chiar atât de prăpăstioasă, însă când îi văd că sunt căzuți, atunci e clar că cerem părerea unui specialist. Se întâmplă, sunt copii și noi mai obosim și ei obosesc pentru că au un program destul de încărcat, dar clar că starea lor de bine și de sănătate este prioritară indiferent de orice.
Noi împărțeam până anul acesta, eu împărțeam o cameră sau făceam slalom așa între camere sau pe etaj și dormeam împreună cu trei copii, cu Noah, cu Moise și cu Ava. Am amenajat în așa fel încât să pot să-i supraveghez și să-i culc relativ în același timp, în cel mai fericit caz.
Uneori îmi iese, uneori nu. Acum copiii au crescut și sunt pe etaje diferite pentru că așa au simțit nevoia, dar de regulă stau cu toți, cu cei bolnăviori în aceeași cameră și îi supraveghez.
Cum îi putem face pe copii să accepte mai ușor legumele?
R: E complicat. De fiecare dată când o mamă își vede copiii suferind sau fiind bolnaviori. Am înțeles că te pregătești pentru acest sezon al virozelor încă din perioada de dinainte și că susții funcționarea normală a sistemului imunitar și prin acordarea de suplimente și prin încurajarea alimentației sănătoase. Vreau să te întreb dacă există vreun secret să îi faci pe copii să mănânce legume.
Anca Serea: Spun în mod concret cum a funcționat la noi în casă. Eu sunt un om care până la vârsta de aproape 40 de ani a evitat să mănânce alimente din proveniență animală, de origine animală. Nu pentru că ar fi fost un efort, ci pentru că nu prea îmi place gustul cărnii, în general. Nu sunt un exemplu, dar vă spun și de ce, pentru că după aceea am primit reversul acestei rutine și al acestui obicei al meu.
Anca Serea: „Exemplul din familie, filmulețe cu ce se întâmplă când nu ne alimentăm corect și să-i implicăm în procesul de cumpărături, gătit.”
Anca Serea: La noi în familie pot să spun că băieții, cu excepția lui Moise, sunt mai mult înspre direcția asta de fast food, de cartofi prăjiți, de șnițel, de ceva foarte rapid de făcut, nu știu, paste, ce mănâncă de regulă copiii din generația asta a noastră. Fetele, Sarah a încercat să-mi urmeze exemplu. Până în clasa a patra nu mânca (n.r. – alimente de origine animală) și am avut o luptă cu ea, destul de serioasă, pentru că a și făcut voluntariat într-un adăpost și cu atât mai mult i s-a întărit această idee că nu vrea să mănânce carne, ouă și lapte și așa mai departe, dar ușor, ușor a revenit la o dietă normală.
Uite, cu Moise, văzându-mă pe mine, el a preluat foarte mult din obiceiurile mele și îi plac foarte mult lucrurile pe care poate unii copii nu le preferă, spre exemplu broccoli, conopidă, gulie tăiată cu puțină sare, multe fructe de pădure. Eu încerc să le iau multe, tot ce înseamnă fructe de pădure, rodii, mere, nu știu, fructe de sezon și văzându-mă pe mine și dându-le și încurajându-i, mănâncă și ei.
Bineînțeles că nu putem să spunem că e o regulă general valabilă, de multe ori încerc să-i implic și pe ei și când mergem la cumpărături și au chef să mă însoțească, să punem în coș. Mai pun un ou din acela faimos cu ciocolată, zic ok, bine, înghețată, când e sezonul, poate un suc acidulat, dar nu îi las să consume în mod exagerat și dacă ar fi să dau un sfat, nu cumpăr să fac un soi de depozit spre exemplu acasă.
Fără dulciuri depozitate în casă!
În multe case există sertarul de dulciuri sau de cereale cu, nu știu, cu bomboane sau ceva. Noi nu-l avem. L-am avut mulți ani și l-am desființat pentru că am observat că atunci când le era foame și nu voiau să pierdă timpul de joacă afară, veneau, luau ceva și ronțăiau și nu mai mâncau la cină sau mă rog, prânzul.
Dar cred că asta ar fi, exemplul din familie.
Am vizionat la un moment dat și multe filmule care se găsesc acum pe canale și le arătam ce se întâmplă când nu ne alimentăm corect. Și, pe cât putem și vârsta lor le permite, să îi implicăm și pe ei în procesul acesta de cumpărături, de gătit.
Fiind o familie numeroasă, de multe ori mi-e și greu să mă gândesc ce mâncăm într-o săptămână. E greu să împăcăm toate gusturile și toate nevoile culinare, dar atunci când se întâmplă să gătesc ceva, nu știu, mai puțin sănătos, am grijă să alătur și o salată sau un platou cu foarte multe legume, cumva să echilibrăm.
Anca Serea: „Nu-i forțez niciodată, oricum, să mănânce ceva din ce nu-și doresc!”
Nu-i forțez niciodată, oricum, să mănânce ceva din ce nu-și doresc! Le zic, uite, n-ai mâncat la masa asta? Le explic, n-ai mâncat acum, mai târziu o să-ți fie foame. (…) N-am avut așa probleme deosebite de sănătate, trebuie să mărturisesc. Cu siguranță e un mix acolo: și orele de somn, și programul de stat afară, orele petrecute în natură și somnul. La capitolul acesta încă lucrăm pentru că ei nu sunt niște copii care au iubit foarte mult somnul.
Și nici nu ne ținem de un program: ora 20:00 să fie toți în pat că nu reușim, e greu. V-aș minți să vă spun că funcționează. E o luptă tot timpul pentru că sunt extrem de activi și vor să joace, să facă activități. E un freamăt permanent. Dar alimentația, somnul, aportul de vitamine, de nutrienți merg mână-n mână, categoric!
Anca Serea: „Alimentația, somnul, aportul de vitamine, de nutrienți merg mână-n mână, categoric!”
R: Pe lângă o alimentație sănătoasă, ce nu ar trebui să lipsească din viața unei familii cu copii dacă vrem să le asigurăm o dezvoltare sănătoasă? Somnul, orele petrecute în natură…
Anca Serea: Și afecțiunea părinților, care trebuie să fie fără limite. Ce face mai bine decât un pupic sau o îmbrățișare atunci când copilul nu e bine? Bineînțeles că noi suntem acolo, zânele bune!
Etape de dezvoltare diferite, provocări noi pentru părinți!
R: E foarte important să creștem copii echilibrați și pentru asta trebuie să le oferim în primul rând din timpul nostru, pe lângă afecțiune. Cum este să fii mamă de copii cu atâtea vârste diferite, din etape diferite de dezvoltare? Pentru că ești mamă de preșcolar, de școlari, de adolescentă și de adult tânăr. David a intrat în această etapă din viața lui.
Anca Serea: „Am învățat de la viață să iau lucrurile așa cum vin.”
Anca Serea: Eu am învățat în primul rând de la viață să iau lucrurile așa cum vin. Sunt încă în căutarea unui echilibru perfect, dar am învățat să-mi acord încredere, să-mi acord timp și să ajung așa la un soi de liniște pentru care lupt în permanență. Și cred că asta mă ajută foarte mult și în raport cu ei. În primul rând pentru că nu am pus niciun fel de presiune asupra lor.
Atunci când aveam un copil, pentru cei care vor să asculte un sfat, eram genul acela de părinte ca la carte. Mi-am dorit foarte mult ca David să facă performanță și școlară, și sportivă. Și, având un singur copil, cumva simțeam o presiune, nu neapărat socială și nici din partea soțului meu. Eu îmi doream ca primul și, în mintea mea, unicul copil să fie un copil foarte bun în toate. De aceea David la cinci ani jumătate scria, citea. Aveam foarte mult timp cu el să fac tot felul de culegeri, de cărți. Îi citeam foarte mult Nu spun că așa nu e bine. I-am dat până la trei ani să mănânce doar din meniurile extrem de sănătoase și mi s-a întâmplat ca la trei ani jumătate să nu mai vrea să mănânce nimic și să-mi ceară salam pe care l-a văzut într-o vitrină a unui supermarket.
Anca Serea: „Atunci când aveam un copil, eram genul acela de părinte ca la carte. Eram aparent mămica perfectă cu copilul perfect.”
Deci eram aparent mămica perfectă cu copilul perfect. Odată cu venirea celui de-al doilea copil, dinamica s-a mai schimbat. Eu m-am mai relaxat și așa mai departe. Cu al treilea de asemenea, cu ar patrulea… Și nu spun că nu sunt atentă, însă ei m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi, mama care sunt astăzi. Și un pic mai relaxată, să le acord mai multă încredere, să-mi dau seama că copiii, indiferent de vârsta lor, sunt mai deștepți și mai pregătiți decât noi adulții avem tendința să credem.
Am învățat că noi adulții ne punem foarte multă presiune și mai ales mamele și. câteodată. nu știu cât de mult ne ajută. Nu știu cât de mult ne ajută să-i ducem și să-i alergăm în trafic, în nebunia asta de viață pe care o avem noi și să-i solicităm foarte mult din toate punctele de vedere.
De aceea, în inima mea și în mintea mea, copiii noștri, care sunt foarte diferiți ca personalități, încerc să le găsesc un drum al lor. Eu spun că încerc pentru că nu l-am găsit 100%. Dar David a fost cel mai bun exemplu al meu. Pentru că acum o să împlinească 23 de ani. Eu trebuie să recunosc că m-am maturizat odată cu el. În momentul în care a plecat la facultate, a fost o luptă cu mine, o rupere. A fost decizia lui să plece în altă țară și eu bineînțeles că l-am susținut, dar a fost un an jumătate extrem, extrem de greu pentru mine, pentru care nimeni nu m-ar fi pregătit vreodată.
Și cumva pe unele lucruri le-am învățat din mers. Pe altele, nu știu, m-au învățat ei și sper să mă învețe în continuare. Și faptul că de multe ori îmi vin în întâmpinare cu puritatea lor sufletească, cu blândețea lor… Se întâmplă să aibă și ei momente. Nu sunt copiii roboți. Momente în care sunt mai supărați sau mai obositi, sau chiar nervoși uneori. Eu încerc să-i echilibrez, să-i îmbrățișez, să vorbesc cu ei pur și simplu. Când vor să vorbim, vorbim. Când nu, le las timp.
Cred că este vorba despre cât suntem noi de apți în a le da timp, spațiu, înțelegere și așa mai departe.
R: Care dintre aceste etape ți s-a părut cea mai dificilă până acum? Din experiența pe care ai avut-o?
Anca Serea: Fiecare etapă vine cu provocările ei. În cazul meu, nu știu dacă este experiență. Nu vreau să mă laud singură. Am devenit mai relaxată, nu neapărat stăpână pe situație, că am multe momente în care îmi pierd și eu cumpătul, dar încerc să mă liniștesc, să ies un pic din situația, să mă gândesc: „Ce trebuie să fac?”, „Ce se întâmplă dacă se întâmplă ceva din ceea ce nu ne dorim?”
Anca Serea: „Comunicarea foarte multă cu ei, timpul pe care îl acordăm, încrederea Și faptul că nu trebuie să punem niciun fel de presiune pe umerii lor, acesta este succesul.”
Anca Serea: Cred că comunicarea foarte multă cu ei, timpul pe care îl acordăm, încrederea și faptul că nu trebuie să punem niciun fel de presiune pe umerii lor, acesta este succesul. Nu pot să spun că a fost o perioadă foarte complicată. Am fost norocoși pentru că au dormit noaptea din momentul în care s-au născut, având o greutate foarte mare. Au mâncat bine. Nu au avut colici, așa ca să o iau de la începutul începutului. Nu am avut momente din acestea exagerate, solicitante, să zici că am ajuns la un grad de epuizare.
S-a întâmplat, dar mă mai ajuta și mama din când în când. Reușeam cumva să îmi iau o oră, două, să mă închid într-o cameră, să mă odihnesc. Nu întotdeauna, dar am reușit. Înțelegeam că atunci când e momentul să iau o pauză, trebuie să iau o pauză Ei au fost copiii și sunt care petrec foarte mult timp cu mine, inclusiv când mă duceam la televiziune și mergeam prin studio. Chiar dacă era zi de sărbătoare sau weekend, că am lucrat de multe ori în weekend-uri, îi luam cu mine Și automat au preluat din obiceiurile mele, din rutina mea, din tot ce înseamnă eu.
Asta nu știu dacă e bine sau mai puțin bine. O să vedem când vor fi la casa lor.
Ai știut dintotdeauna că îți dorești o familie numeroasă?
R: Ai știut întotdeauna că îți dorește o familie numeroasă sau ți-ai dat seama, după ce l-ai adus pe lume pe David, cât de bine ți se potrivește acest rol de mamă?
Anca Serea: „Eram supranumită bona cartierului. Toți bunicii sau vecinii, când aveau ceva de făcut mă chemau pe mine să stau cu nepoții lor.”
Anca Serea: Cumva am știut întotdeauna că o să am o familie numeroasă. Mi-au plăcut întotdeauna copiii, de când eram mică, mică. Când eram mică, până la șapte ani când am mers la școală, am fost crescută mai mult de bunica mea, Dumnezeu să o odihnească! Pe care o iubesc foarte, foarte mult. Din păcate acum este înger. Am avut o copilărie foarte frumoasă și normală și eram supranumită bona cartierului.
Toți vecinii sau bunicii, când aveau ceva de făcut, mă chemau pe mine să stau cu nepoții lor, așa când m-am făcut mai mărișoară, pe la șase, șapte ani. Și de altfel mi-am dorit și foarte mult ca meseria mea să fie cea de învățătoare sau de educatoare. Și e clar că am o răbdare deosebită, cred că așa m-a înzestrat Dumnezeu, cu copiii în general. Și îmi place să petrec timp cu ei. Îmi descopăr tot timpul lucruri noi și mă și hrănesc așa cu energia și cu bunătatea lor.
Uite că Dumnezeu ne-a ajutat și am fost binecuvântată cu o familia numeroasă.
Provocările unei familii numeroase
R: Dar acest lucru probabil vine la pachet și cu niște provocări. Care sunt cele mai mari provocări cu care vă confruntați, dat din faptul că sunteți o familie numeroasă?
Anca Serea: Provocările legate de timp, provocările legate de siguranța lor, provocările care vin din faptul că trăim vremurile pe care le trăim mai ales în ultimii 3-4 ani. Provocările legate de siguranța lor, de viitor. Gândurile astea care ne macină, lucrurile imprevizibile în general. Noi facem toate eforturile, ca părinți și ca oameni, să le fie lor bine, dar nu ne garantează nimeni asta decât bunul Dumnezeu și să sperăm că toată lumea, nu doar familia noastră, va fi bine.
Anca Serea: „Suntem oameni absolut normali, cu fix aceleași probleme pe care le are toată lumea.”
Și când mă gândesc la provocări, e clar, și cele financiare. Facem eforturi în general foarte, foarte mari. Nu știu cum se vede din exterior, dar noi suntem oameni absolut normali, cu fix aceleași probleme pe care le are toată lumea.
R: Cum reușești să te împarți între a fi soție și mamă și job/ partea profesională?
Anca Serea: Îți spun foarte sincer eu, Diana, mă consider un om foarte norocos, extrem, extrem de norocos. Deși în viața mea am avut două mari momente, nu știu cum să le zic, de cumpănă, care m-au făcut să ajung la starea pe care o am acum și pentru care încerc să lupt în fiecare zi, și să-mi păstrez această liniște în care mă aflu astăzi. Ce să spun, e greu să jonglez cu toate aceste roluri. Nu e simplu deloc, însă îmi știu foarte bine prioritățile.
După ce am trecut de vârsta de 40 de ani, starea mea de sănătate și de bine a devenit prioritară, alături de nevoile copiilor. Și cumva este și Adi aici și mama mea și fratele meu și toti pe care îi iubesc. Și uite, mă și emoționez așa când mă gândesc la ei. Și încerc să le aloc timp tuturor. Așa, vis-a-vis de relația noastră de cuplu, cred că suntem norocoși. Suntem în relația asta de mai bine de 15 ani, acum în februarie. Nu știu dacă e mult sau puțin, dar am acceptat că el este artist Și că trebuie să plece destul de des acasă și chiar mă bucur de succesul de care se bucură și eu și copiii.
Suntem foarte mândri de el. În primii ani de relație nu a fost simplu deloc pentru că era o luptă și în mintea mea. Și îți dai seama, mă consideram neîndreptățită că trebuie să fiu tot timpul acasă, în aceeași rutină și el să călătorească și eu să fiu aici, cu totul, dar sunt un om și norocos și destul de puternică și de încăpățânată. Și asta este, asta este realitatea și este viața în care mă aflu eu astăzi.
Nu știu unde o să fiu peste 10 ani, sper să fiu acolo la țară, unde spuneam. Ne facem timp și pentru noi. Adrian îmi vine în întâmpinare și îmi zice: „Hai să plecăm 2-3 zile. Eu nu mai zbor cu avionul, și săracul conduce aici prin Europa, mai aproape de noi. Și mai furăm așa 2-3 zile. Vine mama și ne ajută. Încerc să-i acord și lui timp și timp nouă. Nu ne reușește de fiecare dată.
R: Dar timp doar pentru tine, îl ai?
Anca Serea: Uite acum o să par o leneșă. Dar timpul meu pentru mine se întâmplă așa: să vreau să trag draperiile, să nu mai văd, să nu mai aud. Să stau jumătate de oră, să-mi pun telefonul pe silent, să citesc fără să mă apuce somnul, să-mi fac o baie cu săruri, așa să mă închid în baie și să stau într-o cadă.
Mai fac un masaj din când în când, mă mai plimb așa 5-10 minute. Nu știu, timpul meu este împărțit cu timpul lor și vă spun foarte sincer că uneori mi se pare straniu să fiu singură în casă și să fie cu liniște completă. Și când e liniștea mă apuc și fac curățenie și întorc casa cu fundul în sus. Că am rămas și fără doamnă. Ne-a plecat doamna noastră la familia ei și am rămas doar cu doamna de zi, cu Lisa, căreia îi mulțumim foarte mult. Am încercat să-mi eficientizez absolut toate acțiunile. Uite, nici mă mai duc la manichiură. La cosmetică ajung foarte rar. Slavă Domnului că nici nu am nevoie atât de mult, deocamdată.
Mă duc odată pe săptămână la coafur, job-ul de multe ori îl fac de acasă, când nu sunt campanii care să necesite să mă duc să lucrez dintr-un studio sau în altă parte. Am o echipă de fete foarte drăguțe care îmi vin foarte mult în ajutor. Se întâmplă să lucrez și până la 01:00 noaptea. Asta este. Nu avem încotro. De multe ori mă mai opresc mămicile pe stradă și mă întreabă cum reușesc, cum nu obosesc. Ba obosesc rău de tot. Când obosesc, mă-nfurii și merg la frigider și-mi fac un sandwich cu de toate. Mănânc câte un sandwich, mai îmi pun și câte o băutură rece cu mult zahăr, îmi dau un refresh. Cafea nu beau. Nu am ce să fac. Trebuie să le fac față. Nu am încotro! Astea sunt necesitățile, nevoile familiei noastre și trebuie să le fac față.
R: Care este cel mai emoționant moment care îți vine în minte în acest moment pentru că bănuiesc că ai trăit foarte multe momente emoționante și nu poți să spui care este cel mai. Din rolul tău de femeie, de mamă, de profesionist…
Anca Serea: Păi ar fi foarte multe, dar o să încep așa cu cele mai frumoase. Cele mai emoționante cred că au fost cele când i-am ținut pe puișori în brațe. Cred că prima întâlnire nu se poate compara cu nimic, întâlnirea dintre mamă și prunc. Momente foarte încărcate așa de emoții și de recunoștință le am de fiecare dată când intru într-o biserică, indiferent de locul în care se află acea biserică.
Sunt foarte bucuroasă și fericită când mă mai întâlnesc cu mămicile din comunitatea mea. Se mai întâmplă să ne recunoască și să ne oprească și spun: „Uite, Anca, datorită ție…” Sunt efectiv copleșită. Eu nu sunt conștientă de influența pe care o am. Nici nu îmi doresc să fiu exemplu, nici nu sunt. Dar îmi spun că sunt copii care poartă numele copiilor noștri sau îmi spun: „tu mi-ai dat curaj să-l fac și pe al doilea și pe al treilea.” Acestea sunt momentele în care nu știu cum să reacționez și ne strângem în brațe una pe cealaltă. Noi ne considerăm oameni normali. Le mulțumesc tuturor. Eu încă mai cred în bunătatea oamenilor din jur și asta mă ajută foarte mult!