In momentul in care Logan Allebon a inceput sa se planga ca-l dor picioarele, parintii l-au dus la doctor. Baietelul de 4 ani a fost diagnosticat cu constipatie acuta.
Medicii au pus si celelalte simptome precum apetitul scazut si mersul leganat, nesigur, pe seama acestui diagnostic. Copilul a fost dus acasa, dar starea sa a inceput sa se inrautateasca.
„Nu mi-a spus ca-l doare capul, mi-a spus ca-l doare gatul si ca picioarele nu „functioneaza” normal”, isi aminteste Helen, mama copilului care in acel moment era insarcinata pentru a treia oara.
Nik, tatal lui Logan, in varsta de 32 de ani, a cautat pe Google dupa simptomele pe care le avea copilul sau si toate cautarile indicau o afectiune foarte serioasa.
„Imi arata ca ar fi vorba despre o tumora pe creier, dar m-am gandit ca in general in momentul in care cauti informatii pe Google despre o posibila boala, toate rezultatele iti arata ca ar fi vorba despre cancer”, a declarat barbatul, potrivit The Sun.
In momentul in care starea lui Logan s-a inrautatit si mai mult, parintii l-au dus de urgenta la spital. Aceasta vizita a venit la cateva saptamani dupa ce copilul fusese diagnosticat cu constipatie acuta.
„Nici nu se putea ridica de pe scaun, sa se tina pe picioare, fara sa izbucneasca in lacrimi. Doctorii doar s-au uitat la el si si-au dat seama ca era vorba despre ceva foarte serios si l-au internat in acea noapte”, a adaugat Nik.
Micutului i s-a facut o tomografie in urma careia s-a vazut ca Logan avea o tumora pe creier de marimea unei mingi de golf. La 3 zile dupa aceasta descoperire baietelul a fost operat de urgenta pentru a-i fi inlaturata formatiunea canceroasa.
Copilul de 4 ani a fost diagnosticat cu medulloblastoma, o tumora care ii afecta cerebelul, creierul mare, dar si coloana vertebrala. Helen si Nik nu au constientizat in acele momente ca erau ultimele clipe in care isi auzeau copilul vorbind.
„Ne-a zambit si ne-a spus mama si tata. Dupa aceea nu a mai vorbit”, isi aminteste Helen.
Dupa operatie, cancerul a revenit si mai agresiv. I-a impanzit tot creierul si celelalte organe interne. Doctorii i-au mai dat de trait cateva saptamani. Parintii au decis sa-l ia pe micut acasa pentru ca Logan sa se poata stinge in caldura caminului si nu intr-un pat de spital.