Sandy Ballard este mama a trei copilasi adorabili. Profilul ei de Instagram e plin de fotografii de familie si obiective pentru vara aceasta, insa una dintre cele mai recente postari ale femeii a devenit virala prin prisma onestitatii.
In textul care a adunat mii de aprecieri, Sandy Ballard vorbeste deschis despre corpul sau de dupa cele trei nasteri. A avut trei sarcini si tot de atatea ori a simtit ce inseamna cu adevarat sa aduci pe lume „un omulet nou”.
Postarea care a devenit virala
„Noua luni inauntru si noua luni afara. Sau ceva de genul asta. Asa arata postpartum x3. Burta care atarna, fund lasat si sani cat doua mingi de bowling pentru ca #alaptare. Dar acest corp e pregatit pentru piscina. Sunt slaba? Nu. Asa aratam inainte? Nu. Dar asta e corpul meu, iar corpul asta se afla la piscina asa ca e pregatit pentru vara si pentru piscina.
Corpul asta a crescut trei bebelusi gigantici. S-a intins la capacitate maxima si chiar mai mult. A hranit la san doi bebelusi. A fost taiat in jumatate de doua ori. Abia a putut merge fara ajutor, insa iata-l aici.
Obisnuiam sa petrec ore uitandu-ma la felul in care arat acum. Toate vergeturile, toate imperfectiunile. Le stiam pe de rost din cap pana in picioare. Mi-am pus hainele deoparte in speranta ca voi reusi sa slabesc. Apoi am realizat ca trece viata pe langa mine. Omuletii astia de langa mine… am muncit din greu sa-i port si sa-i aduc pe lume. Am facut totul pentru ei.
Apoi am vrut sa ascund urmele purtarii lor. De ce? Pentru ca societatea ne spune cum ar trebui sa arate un corp potrivit| pregatit pentru plaja. Ei bine, abia dupa cel de-al treilea copil am realizat intr-un final ca am un corp pregatit pentru plaja. Brate groase si o inima plina. Copiii astia ma privesc si asculta si invata din felul in care vorbesc despre mine. Postpartum inseamna frumusete.
Fiecare cicatrice, vergetura sau bucata de piele lasata sunt dorite cu disperare de alte femei, femei care isi doresc copii, dar nu ii pot avea. Eu am trei si sunt sanatosi si fericiti. Nu pierdeti timpul rugandu-va sa fiti slabe din nou pentru ca nu va functiona, credeti-ma. Mai bine dedicati timpul jocului cu copiii vostri.
Ei nu-si vor aminti cate kilograme aveai, ci momentele frumoase pe care le-ati petrecut impreuna. Lucrez din greu pentru a iubi felul in care arata acum”.