M-am pregatit atat de mult pentru copilul meu incat am uitat sa ma pregatesc si pentru propria transformare. „Plange atat de mult si mi se rupe inima sa o vad asa”, m-am plans recent mamei mele, printre sughituri si lacrimi. Ea a inceput sa rada si mi-a spus: „Ei, bine, ea e bebelus. Tu esti mama acum. Inima ta se va rupe in bucatele ori de cate ori o sa vezi ca sufera”.
Cred ca asta defineste cel mai bine rolul de mama pentru mine, acum.
In urma cu sapte saptamani mi-am adus pe lume fetita si de atunci nimic nu a mai fost la fel. Ei bine, inca traiesc in aceeasi casa, ma bucur de cafea, de ciocolata neagra si uneori de yoga si am acelasi partener de viata – totusi totul este foarte diferit acum.
Schimbarea m-a lovit din plin in momentul in care am ajuns acasa dupa o sedere placuta la maternitate. Poate ca a fost din cauza hormonilor, poate din cauza laptelui care tocmai incepea sa curga din sani, poate din cauza sarcinii grele pe care am avut-o si a starii de greata care nu mai contenea… sau poate ma simteam asa din cauza ca am intrat intr-o noua etapa din viata mea si cand am ajuns acasa am realizat cat de depasita de situatie ma simteam.
Sotul meu si cu mine am mers la toate cursurile – de la alaptare, la nastere, la ingrijirea nou nascutului – am citit carti, am mers la yoga pentru gravide si am cumparat tot ce era necesar pentru intampinarea bebelusului. Cu toate aceste pregatiri, schimbarea a fost monumentala. Si inca e.
Acum realizez ca in timp ce eram implicata in iuresul pregatirilor pentru venirea bebelusului, nu am apucat sa-mi iau ramas-bun de la vechea viata. Nu mi-am luat adio de la versiunea mea al carui corp nu era inca schimbat de nastere, de la mine – cea care avea timp sa faca de toate, care nu a avut niciodata responsabilitatea de a raspunde de viata altcuiva si care putea sa doarma si 10 ore neintrerupte.
Nu am realizat atunci ca trebuia sa renunt la o parte din mine atat de rapid.
M-am pregatit atat de mult pentru copilul meu incat am uitat sa ma pregatesc si pentru propria transformare
Da, stiam ca bebelusii trebuie sa manance o data la 3 ore si eram ingrozita de depresia postnatala. Cu toate astea, nu stiam cum ma voi simti cu adevarat dupa nastere. Nu am realizat ca ma vor durea toate oasele, ca imi voi imparti cele 24 de ore in sesiuni de alaptare.
Nu stiam cat de greu poate fi sa alaptezi la inceput si cat de imposibil e sa termini o masa. Nu stiam cat de greu va fi sa ies din casa si ca nu voi termina niciodata de pus rufele la spalat.
Nu aveam idee ce inseamna dragostea cu adevarat. Nu cunoscusem dragostea pretioasa, tandra, dragostea care te acapareaza cu totul. Nu stiam ca uneori nu-mi va pasa de nicio provocare atata timp cat imi priveam fiinta frumoasa pe care am adus-o pe lume.
Inca exista momente in care maternitatea ma ia prin surprindere, ca acelea in care ma panichez din cele mai mici motive. Sun medicul sa intreb daca sughitul este normal, daca e normal felul in care isi misca ochisorii, gurita.
Vezi si: Cand se naste un copil, toata atentia e asupra lui, dar mama?
Dupa ce am nascut am inceput sa-mi privesc altfel mama, la fel ca pe oricare alta mama din lumea asta. Cand vad o mamica cu un bebelus reusesc sa empatizez. Stiu cat de greu ii este, cat se sacrifica si cat de mult ofera din timpul si energia ei in fiecare zi. Inteleg si cat de neajutorata se simte uneori.
Cand esti mama simti totul mai intens. Momentele bune sunt si mai bune, insa provocarile sunt de departe mult mai grele. Maternitatea m-a schimbat cum nimic pe lume asta nu a facut-o.
A cerut de la mine mai mult decat orice, dar mi-a dat si sansa sa cresc. Cel de-al patrulea trimestru este intr-adevar atat de greu pe cat am citit ca va fi, insa este si un prilej minunat pentru a te cunoaste mai bine.
Inca invat cum sa fac sa nu intru in panica de fiecare data cand fiica mea plange. Invat sa-mi prioritizez sarcinile. Invat cum sa am grija de mine si cum sa ma iert. Invat zi de zi cum sa fiu mama.
Traducere dupa Molly Ritvo.