Anca P. ne-a povestit una dintre cele mai triste povesti pe care le-am auzit. Anca e acum mamica de ingeras. Baietelul ei s-a stins din cauza unei infectii cu stafilococ, depistata prea tarziu. A facut septicemie si s-a stins la doar o luna de viata. Darius ii zambeste acum din ceruri. Numai o mama isi poate imagina prin ce suferinta cumplita a fost nevoita sa treaca aceasta femeie. Oare infectia asta nu ar fi putut fi depistata mai devreme? Cine e de vina? In ce sistem bolnav traim? Sunt intrebari care au macinat-o si o vor macina si pe ea o viata intreaga. In timp ce copiii mor, se inalta catedrale… trist
Povestea mea a inceput pe data de 22.03.2018 cand am ajuns la spital cu contractii neregulate. Dupa 24 de ore, 23.03.2018 la ora 14:35 am nascut o minunatie de baiat cu 3200g si 50 cm. A fost cea mai frumoasa zi din viata mea. Am simtit cea mai mare bucurie in suflet. Am nascut prin cezariana din cauza faptului ca am avut tensiunea prea mare pe timpul travaliului. A doua zi mi l-a adus pe salon. De bucurie si fericire in suflet nu mai simteam deloc durerile operatiei. 2 zile au fost cele mai frumoase din viata mea. L-am alaptat, schimbat, mangaiat…
Seara am observat ca respira putin mai greu, se chinuia practic. L-am si filmat si le-am zis asistentelor. Mi s-a zis ca e normal, fiind nou nascut, sa respire asa. In a 3-a zi, cand urma sa ne externam, a venit sa-l mai vada o doamna doctor pentru un ultim consult. Mi-a zis ca nu poate sa-mi dea drumul pentru ca a auzit un suflu la inimioara si e posibil sa aiba ceva. Am simtit ca mi-a cazut cerul in cap, mi s-au inmuiat picioarele. Am inceput sa plang. Mi-a zis sa ma liniștesc ca de obicei aceasta gaura se inchide mai tarziu (suflu sistolic). A adus un aparat cu care ii masura bataile inimii si saturatia.
Intre timp l-au luat sa i faca o radiografie la plamani. Dupa cateva ore mi s-a zis ca il duc la terapie intensiva in incubator si ca o sa am dreptul la vizita doar o data pe zi la ora 11. De atunci a inceput calvarul vieții mele. Mergeam la sala de muls ca sa i pot da lapte. Era hranit prin sonda. Dupa ce l-a luat pe terapie, seara pe la ora 20:00, a venit doamna doctora (sefa de secție prematuri) si mi-a zis: „Mamica, stai linistita! Copilasul nu are nimic la inima. E posibil sa aiba pneumonie, dar majoritatea copiilor nou nascuti o fac si ca in cateva zile, cu antibiotic, o sa fie totul bine”. Am rasuflat oarecum linistita.
Am avut incredere ca asa e si ca va fi bine. Zilele treceau. Mergeam in fiecare zi la ora 11 sa-l vad. Era sedat, intubat, ventilat. La fiecare vizita mi se zicea ca mananca bine. Eram mai fericita ca ia in greutate si ca semnele erau spre bine. Dupa 3 zile mi s-a zis ca o sa-i faca analize ca sa vada exact despre ce e vorba si ca dureaza aproximativ 7-8 zile pana vine răspunsul. Pana atunci i s-a administrat antibiotic dupa ureche 😞.
Am intrebat de ce dureaza asa mult rezultatul. Mi s-a raspuns ca asa este procedura. Dupa aproximativ 9 zile a venit rezultatul. Ni s-a zis ca parca ar fi, parca n-ar fi vorba de un stafilococ auriu. Mi-am pus un semn de intrebare. Am cerut transferul la Bucuresti. Timp de 2 saptamani mi se zicea ca ia in greutate si ca o sa fie bine. Dupa 2 saptamani mi s-a aprobat transferul la Marie Curie, in Bucuresti. El a fost dus cu ambulanta speciala pentru nou-nascuti. Eu si sotul, cu masina dupa el.
Am ajuns acolo. O alta lume. Alti medici, alta viata. Dupa ce i-au luat analize, l-au consultat, ne-a chemat domnul doctor sa vorbim. Simteam ca o sa fie bine, ca a ajuns pe maini bune. Domnul doctor Cristian Cirstoveanu ne-a spus si explicat clar. Baietelul avea o malformatie la inimioara (stenoza de aorta) si ca trebuia operat aici sau in Italia, dar ghinionul a fost ca avea stafilococ auriu destul de avansat. In analiza aparea negativ, dar in organism la analiza proteina C reactiva era la 20 si normal trebuia sa fie sub 5 valoarea. Ni s-a zis ca in analiza nu mai iesea pentru ca i s-a administrat un antibiotic prea slab pentru genul acesta de bacterie.
Ne-a zis ca primele 3 zile sunt critice. Eram distrusa. Abia daca mai puteam vorbi. Ma rugam zi si noapte la Dumnezeu sa faca o minune sa mi-l salveze. In fiecare zi asteptam vesti bune. Stateam cu el, il mangaiam, vorbeam cu el… Reactiona de fiecare data cand ma auzea. Era cumplit tot. Dupa 3 zile, domnul doctor ne-a zis ca a trimis analizele in Italia, iar cei de acolo au zis ca pana nu scapa de infectie nu-l pot opera.
In acea zi am vazut 2 bebelusi care urmau sa plece acolo sa fie operati, salvați, noi nu puteam. Asteptam sa treaca infectia. Dupa 1 saptamana ni s-a zis ca este pe cel mai puternic antibiotic. Avea pus cateter pe unde intrau 8 seringi cu tratament. I s-a facut cel mai sever antibiotic. Ne-a zis doctorul ca face tot ce poate ca sa scape de infectie sa poata fi operat 😞. Dupa aproximativ 2 saptamani, inainte cu 2 zile sa moara ni s-a spus ca are septicemie. Nu voiam sa cred. Nu acceptam. De ce eu? De ce baietelul meu!?
Nu doresc nimanui durerea asta cumplita. Nu exista durere mai mare pe lume. Am crezut ca mor si eu atunci, cu el. Dar cred ca el ma intareste de sus si ma vrea puternica. Mi se rupe sufletul cand vad cate mamici sufera din cauza sistemului si cati ingerasi au de suferit.
Citeste si:
