A devenit mămică la 50 de ani după un deceniu de încercări nereușite. Susie și Tony Troxler și-au unit destinele „târziu ân viață”, potrivit declarațiilor femeii, însă acest lucru nu le-a luat visul de a deveni pentru prima dată părinți. Din nefericire, în momentul în care au luat decizia de a aduce pe lume un copil, drumul spre maternitate s-a dovedit foarte anevoios și plin de încercări.
„Nu știam că există o problemă de fertilitate când ne-am căsătorit. Nu ne-a preocupat acest lucru până când ne-am decis să avem un copil. Aveam o viață de rutină. Eu munceam, el muncea. Eram foarte ocupați”, a declarat Susie Troxler.
A devenit mămică la 50 de ani după un deceniu de încercări nereușite
Din cauza vârstei lor, șansele de a avea un copil pe cale naturală erau foarte mici. Doctorii au sfătuit cuplul să apeleze la o clinică de fertilizare. După ce s-au consultat în toate privințele, cei doi au ales fertilizarea in vitro și donarea de ovocite.
„Cadrele medicale ne-au spus-o mereu într-o manieră foarte frumoasă și delicată (n.r. – că nu putem avea copii pe cale naturală), însă la finalul discuției, când trăgeam linie, tot ce ne rămânea în minte era un mare nu și faptul că avem nevoie de foarte mult ajutor pentru a putea avea un copil.”, a adăugat ea.
Călătoria lui Susie și Tony Troxler are totuși un final fericit. După 10 ani de încercări, cei doi au devenit părinți în septembrie 2021, când a venit pe lume primul lor copil, o fetiță. Mămica avea 50 de ani, iar tatăl 61.
„Am 50 de ani. Sunt născută în 1971 și nu mi-e deloc rușine cu asta”, a declarat Susie pentru WFMY.
Când vorbim despre dragostea pe care un copil ți-o aduce în viață, vârsta devine irelevantă.
Inițial, familia Trexler a încercat să creeze un embrion din ovulul lui Susie, fecundat cu spermatozoidul lui Tony. Acest lucru nu a funcționat.
„Am trecut printr-o perație din cauza unui fibrom, în ianuarie 2019. După ce m-am recuperat, cadrele medicale mi-au recoltat ovule, în mai multe rânduri. Au încercat fecundarea lor, însă nimic nu a funcționat. Nimic, nimic, nimic”, își amintește mămica despre greutățile pe care le-a întâmpinat până să-și țină fiica în brațe.
Următoarea mișcare a fost să apeleze la donarea de ovocite. Primul embrion implantat nu a rezultat într-o sarcină, însă cel de-al doilea, ultima lor șansă, a fost un succes. Acel micuț embiron a devenit Lily Troxler, născută pe 29.09.2021, cu 2630 grame.