A murit mama Laurei Cosoi. Ligia Cosoi s-a stins din viață cu câteva zile înainte de perioada sărbătorilor de Crăciun. Tristul anunț a fost făcut de Laura Cosoi, pe pagina ei de Facebook.
Actrița a postat o fotografie în care apare alături de mama și sora ei, în timp ce ambele își sărută mama pe unul dintre obraji.
Cuprins:
„Mamica noastră dragă și bună a plecat la Domnul! Mami, te iubim dincolo de viața asta! Ești în inima noastră”, a transmis Laura Cosoi.
La vârsta de 41 de ani, Laura Cosoi și-a pierdut și cel de-al doilea părinte. Tatăl vedetei a fost răpus de Covid în doar 10 zile, în primul an de pandemie.
„A fost o perioadă foarte grea. Nu-mi vine să cred că ni s-a întâmplat nouă. Era foarte puternic sportiv, împlinise 70 de ani, cu două luni înainte făcusem botezul Verei. A fost diabetic. Eu cât am fost însărcinată eram foarte stresată cu tata, la el mi se părea că virusul poate fi fatal. El nu avea atunci în luna martie, când a început pandemia, aşa de multă grijă. Întotdeauna când vorbeam la telefon cu el mă buşea plânsul pentru că mi se părea că nu înţelege cât de periculos e pentru el”, a povestit actriţa, cu ochii în lacrimi, la Pro TV.
Vestea că mama Laurei Cosoi a murit a luat prin surprindere pe multă lume, iar actrița a preferat să nu dezvăluie cauza decesului.
Este binecunoscut, însă, faptul că în trecut, Ligia Cosoi s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, dar pe care a reușit să le depășească la acea vreme.
Mama Laurei Cosoi a primit în 2008 diagnosticul crunt de cancer de col uterin, după o perioadă în care evitase să mai meargă la control, la spital.
„Nu fusesem de 4-5 ani la un control, e drept, nu mă durea nimic. Am ajuns întâmplător la spital şi, aparent, eram într-un stadiu în care abia mai puteam fi operată dacă nu mă grăbeam. Mă simţeam vinovată că nu am făcut controale la timp şi acum copiii îşi ascundeau lacrimile, se îndepărtau din când în când de mine şi nu înţelegeam de ce mă luau şi mă plimbau, să-mi mai iau gândul”, a povestit Ligia Cosoi într-un interviu mai vechi.
Ultimii ani au fost plini de bucurie pentru Laura Cosoi, care a devenit mama a trei fetițe superbe.
Totodată, nici lacrimile și momentele de tristețe nu i-au ocolit familia, mai ales că actrița și-a pierdut mulți oameni dragi la intervale scurte de timp.
Laura Cosoi și-a pierdut mai întâi bunicii, iar la nici 5 luni de când și-a condus bunica pe ultimul drum. actrița își privea tatăl cum se stinge din viață din cauza noului coronavirus.
La exact 3 ani de la moartea părintelui ei, astăzi, Laura Cosoi a anunțat îndurerată și pierderea mamei sale.
„Nu poţi să-ţi iei rămas-bun, să-ţi strângi părintele în braţe, să îl linişteşti, să îl mângâi, să fii acolo pentru el… În situaţia asta, totul trebuie să se întâmple imediat. Nu ai vreme de doliu şi din tot sufletul am încercat să fac în aşa fel încât să nu îmi pierd credinţa! Aş fi vrut să mă salveze rugăciunea şi de data asta, ca să nu-mi pierd minţile de durere…
L-am lăsat pe tata la locul de veci, acoperit de lacrimi, sub ceaţă, la lumina lumânărilor, înconjurat de flori, pe muzica lui Andre Rieu. Întotdeauna am fost o familie unită, drept urmare am făcut exact ce ştiu că i-ar fi plăcut lui tati să facem.
Ne-am luat rămas-bun în stilul nostru, în grădina casei, sub nucul copilăriei, locul unde a luat naştere familia noastră”, scria Laura Cosoi, în perioada în care îi era extrem de greu să depășească moartea tatălui.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…