A născut la 46 de ani, după ce s-a chinuit 20 de ani să devină mamă: „Fiul meu, Zeno, mi-a dat viață!” „Niciodată nu este prea târziu ca să faci lucruri, important este să vezi întotdeauna luminița de la capătul tunelului și să ai speranță”, așa își începe Delia Peteu povestea emoționantă și ceea ce s-a dovedit a fi menirea ei în această viață.
Cuprins:
Pe la 25 de ani visa să devină mamă, însă drumul către maternitate avea să fie mai lung decât s-ar fi așteptat. Și mai ales, cu multe suișuri și coborâșuri.
„Mi-am dorit copii la 25 de ani, însă undeva pe la 26-27 de ani, mergând la un control de rutină, s-a observat că aveam o rană pe colul uterin. În urma biopsiei s-a putut vedea că aveam un carcinom in situ, deci gradul zero, ca să nu rostesc numele bolii. Mi-am scos o parte din col la acea vreme, iar din cauza asta am și stat cu frică la ideea de sarcină, să nu fiu nevoită să fac cerclaj.
Obsesia asta se transformă într-o disperare urâtă, când îți dorești ceva din tot sufletul, ajungi să te încrâncenezi. Ceea ce nu este bine. La 42 de ani, după ce l-am cunoscut pe Mircea, am văzut 1 an cam cum stau lucrurile între noi și am început procedeul. Am mers la medicul specialist în fertilitate, ceea ce recomand multora. Dacă ai sub 35 de ani și ai încercat timp de un an, fără succes, mergi direct la medicul specialist în fertilitate. Dacă ai 40 de ani, deja după 6 luni poți merge.”
După un an de încercări alături de actualul ei partener, pentru Delia doar fertilizarea in vitro mai părea o soluție salvatoare. Salvatoare, dar costisitoare. Un singur tratament de fertilizare în vitro ajunge să coste în România 5000 de euro, plus costurile analizelor aferente. Iar prețul ridicat poate veni la pachet și cu lacrimi de dezamăgire.
„Când descoperi că nu s-a întâmplat nimic după un astfel de tratament, este cel mai crunt.
Lumea vorbește de toată treaba asta cu infertilitatea mai mult în termeni medicali, însă se vorbește foarte puțin de impactul emoțional. Ajungi să plângi după un copil pe care nici nu ai avut șansa să îl cunoști. Fiecare încercare te doboară. Te ridici apoi și mergi înainte, că nu ai altă soluție.
Toată lupta asta îți dă și lecții. Descoperi că ești mai puternică decât ai crezut vreodată, descoperi că poți să faci lucrurile cum nu ai crezut vreodată.
Am prietene foarte bune, o mamă extraordinară și un partener senzațional care mi-au fost alături. Și m-am sprijinit și singură.
După prima fertilizare in vitro am crezut că gata, eu voi fi acel caz căruia îi va ieși din prima. Multă lume când merge la fertilizare se gândește că automat sarcina se va întâmpla. Bineînțeles că sunt și cazuri când fertilizarea este un succes din prima, însă eu nu am fost acel caz.
A treia fertillizare in vitro a reușit, însă sarcina s-a oprit din evoluție. La un moment dat mă și resemnasem. Am renunțat la încrâncenare, mi-am spus că ce va fi, va fi.”
Pentru Delia, drumul către ziua în care avea să-și strângă la piept băiețelul a ajutat-o și pe ea să se descopere mai bine, să-și dea seama cât este de puternică, iar după ce a devenit mamă s-a apropiat de alte femei care trec printr-o experiență similară.
În prezent, Delia Peteu consiliază femeile care trec prin „calvarul” de nu putea deveni mame, așa cum l-a numit ea.
„Dacă Zenon (n.r. băiețelul ei) nu ar fi apărut, cred că aș fi continuat să încerc. Nu știu până când. Cred că pentru fiecare femeie care trece prin această călătorie, cred ca e important să știe următorii pași:
Planul A: Dacă se întâmplă
Planul B: Nu se întâmplă, ce fac? Continui? Ce rută aleg?
Zenon este cel care mi-a dat viață. Misiunea mea este să ajut femeile care trec prin același calvar. Vreau să le ajut să își găsească puterea, să nu mai pună presiune asupra lor. Și societatea pune presiune.”
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…