A venit pe lume în timpul exploziei de la Beirut. Momente de panică în sala de naștere! A născut în timpul exploziei de la Beirut și doar un miracol a reușit să o salveze pe ea și pe copil.
Cuprins:
Emanuelle Khnaisser urma să-și aducă pe lume bebelușul la spitalul St. George din Beirut. Explozia care a zdruncinat capitala Libanului a produs un șoc enorm, în urma căruia zeci de persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva mii au fost rănite.
A venit pe lume în timpul exploziei de la Beirut. Momente de panică în sala de naștere
Emanuelle se afla în travaliu la Spitalul St. George în momentul în care a avut loc explozia, iar imaginile terifiante au fost filmate de Edmond.
„Ne mutam în salanul pentru travaliu, iar de îndată ce am intrat în cameră, doctorii și asistentele îi pregăteau patul. A durat doar 20 de secunde, cadrele medicale pregăteau camera, și deodată am auzit zgomotul produs de explozie – totul în jur era făcut praf, sticla, instrumentele, totul, nu mai era nimic acolo. Tot tavanul căzuse. Mi-era teamă că soția și bebelușul sunt răniți”, a povestit Edmond.
Bebelușul a venit pe lume la puțin timp după explozie
Bebelușul George a fost adus pe lume la o oră și jumătate de la momentul exploziei. Întreaga echipă medicală s-a mobilizat, în ciuda daunelor, să o ajute pe Emanuelle să nască în condiții de maximă siguranță.
Edmond Khnaisser, tatăl copilului, a intervenit și el în sala de operație și și-a ajutat soția, în timp ce clădirea părea că se prăbușește.
„Era toată acoperită de sticlă. Am încercat prima dată să o scot din cameră pe soția mea. Am scos patul din cameră și apoi am început să îi ajut pe medici și pe asistente să își revină. Nu era doar în șoc, medicamentele nu se mai găseau, a fost o naștere ca pe vremuri”, a mai relatat acesta, potrivit presei internaționale.
Din fericire, atât mama, cât și bebelușul se află în stare bună și în afara oricărui pericol.
Explozia din Beirut a fost resimțită până în largul mării
Potrivit autorităților, explozia din capitala Libanului a avut puterea unui seism cu magnitudinea de 4,5, conform calculelor Observatorului Seismologic din Iordania.
Spitalele din zonă au fost copleșite de numărul victimelor.
Mai mult, deflagrația a fost atât de puternică, încât efectele s-au resimțit până în Cipru, la 240 km depărtare, iar unii dintre locuitorii insulei mediteranene chiar au crezut că este vorba de un cutremur.
Din primele informații, reiese că explozia ar fi fost cauzată de muncitorii care au folosit un aparat de sudură în interiorul depozitului.
Vezi si: Contactul piele pe piele cu bebelusul, benefic si dupa 20 de ani | Demamici.ro