Ada Dumitru este fiica vitregă a actorului și omului de televiziune Bebe Cotimanis.
Tânăra în vârstă de 25 de ani are o relație foarte apropiată cu partenerul de viață al mamei sale și împărtășesc multe lucruri în comun, deși nu există o legătură de sânge între ei.
Cuprins:
Ada Dumitru este actriță, iar anul acesta a fost cooptată și în noul sezon al emisiunii „Survivor”, difuzată la ProTV, în echipa Faimoșilor.
Fiica vitregă a actorului Bebe Cotimanis a ales să meargă și ea pe calea actoriei, așa că a a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, în anul 2017. Debutul pe scenă l-a avut chiar de la vârsta de 15 ani.
În prezent, ea este actriță la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești și cariera ei pare să fie într-o continuă ascensiune.
Mai mult, anul trecut ea a reușit să facă parte și din echipa de producție a serialului „Wednesday”, filmat în România, și care s-a bucurat de un succes colosal pe Netflix. Ada Dumitru a lucrat ca asistent de regie pentru celebrul Tim Burton, regizorul producției de pe Netflix.
Ada Dumitru și Bebe Cotimanis au o relație de prietenie și totodată una de tată-fiică, așa cum declara chiar tânăra, înainte de plecarea la filmările emisiunii „Survivor”, din Republica Dominicană.
„E un soi de relație tată-fiică, uneori îmi mai scapă câte un „tata” pentru că el e foarte patern, foarte atent. În același timp e și o prietenie între mine și Bebe, suntem foarte similari, ne înțelegem foarte bine”, a declarat Ada, pentru Pro TV.
Ada Dumitru este fiica Iuliei Dumitru, femeia alături de care Bebe Cotimanis trăiește o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani. Bebe Cotimanis și Iulia Dumitru s-au cunoscut la teatrul din Pitești și din acel moment au știut că întâlnirea lor nu a fost întâmplătoare.
„Eu am zis că mi-a trimis-o mama, Dumnezeu să o odihnească”, declara Bebe, într-un interviu pentru avantaje.ro.
„Iar eu am zis că l-a trimis tata, Dumnezeu să-l odihnească”, l-a completat actrița.
„Eram la Timișoara și într-o noapte, cel puțin așa am simțit noi, că mama lui și tatăl meu au avut acest plan pentru noi.
Iar, după noaptea aia, ne-am dat seama că e din altă parte (n.r. – dată legătura dintre ei)”, a mai declarat Iulia Dumitru despre momentul în care l-a cunoscut pe actor.
Cei doi locuiesc acum la Pitești și deși nu s-au căsătorit, cei doi se bucură de familia pe care și-au creat-o împreună.
În timp ce Iulia Dumitru are o fiică, Ada Dumitru, Bebe Cotimanis este la rândul său tatăl a trei copii: Ștefan, Matei și Adela.
Era o zi ca oricare alta. Stăteam în fața calculatorului, mirată de vremea instabilă de…
Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE. Elevii-jucători și…
Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii - un nou studiu analizează „creierul de…
Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară - spațiu de acceptare și…
Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și…
Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar…