Adela Popescu a născut astăzi, 11 iulie 2021. Vedeta a adus pe lume cel de-al treilea băiețel. Frumoasa actriță și prezentatoare TV este, oficial, de trei ori mămică!
Cuprins:
Soția lui Radu Vâlcan a născut în urmă cu puțin timp cel de-al treilea junior al familiei. Emoțiile au fost la fel de mari ca și la primele două sarcini, iar vedeta a ales să nască și de această dată natural.
„Uraaaaa! 🎉🎉🎉🎉 S-a înfăptuit! Băiețelul nostru a venit pe lume să ne arate că el face mai mult ca zece fetițe. :))) Și face! Că e minunat. A luat nota 10, are 3,620 kg și s-a născut după o agonie de aproape patru ore.
Eu nu mă mai satur să îl pup, să îl miros și să îi povestesc despre năzdrăvanii de frațiori ce îl așteaptă acasă.
Tati a avut și el voie să ne viziteze 20 de minute cât să ne bucurăm împreuna, ca și acum, la nașterea lui, la fel ca a frațiorilor, ploua. ❤️
Ps: @dr_anca_sultan ,ne-a ieșit și de data asta. Mulțumesc!
Ps.2: Pentru că este un subiect de interes, la maternitatea la care am născut eu, tații au voie la vizită 20 min, în intervalul 16:00-18:00, doar pe baza unui test pcr negativ sau a dovezii vaccinării anti covid.
Ps 3: Scumpe @raduvalcan, în poza asta zici că tu naști. 🙂 Esti cumva la expulzie parcă :)”
După un travaliu de patru ore, greu, Adela Popescu a reușit să aducă pe lume cel de-al treilea băiețel, tot pe cale naturală.
„Salutare, dragii mei, vă pup! Am născut, iei! Acum sunt bine, sunt în salon cu bebelușul lângă mine. Bine, s-a întâmplat mai de dimineață, dar nu am avut putere să fac nimic, nici poze, nici story. A fost un travaliu greu, dar bebelușul e bine, eu sunt bine, slavă Domnului și vă promit că mâine când voi avea mai multă forță și o să fiu puțin mai detașată și o să gândesc mai limpede o să vă dau mai multe detalii. Vă mulțumesc pentru toată susținerea din perioada asta. Trebuia neapărat să vă anunț. Vă pup!”
„Pe cat de nerabdatoare sunt sa iti simt pielicica de pisoi de pieptul meu, pe atat de ingrozita de travaliul prin care o sa-ti faci intrarea. Pardon, iesirea 😅. Asa ca m-am hotarat sa ma las in voia ta pentru că stiu ca impreuna o sa ne iasa cum nu se poate mai bine”, declara Adela Popescu pe pagina ei de Instagram.
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au construit o familie frumoasă și care astăzi s-a mărit cu un nou membru al familiei.
Cel de-al treilea junior este un norocos, și asta pentru că urmează să fie întâmpinat și de cei doi frați ai săi mai mari care îi vor deveni parteneri de joacă încă din primii ani ai copilăriei.
Vedeta a mărturisit că obișnuia adesea să „vorbească” cu juniorul familiei încă de când era în burtică, iar copiii mai mari i-au urmat și ei exemplul.
„Micutule… si ce zici ca mai faci? E bine acolo la cuptoras? E bine, nu? Cred si eu. ❤️
Toata lumea imi spune sa vorbesc cu tine, tu stii ca o fac. Dar iti spun chestii de-astea patetice, de dragoste. Te mangai, te apar de piciorusele lu’ frate’tu Andrei, te incurajez sa comunici cu Alexandru de fiecare data cand te pupa si iti spune secretele lui si nu te cert cand imi dai cate un pumn in vezica. E si asta tot o forma de iubire, sa stii. :)”, povestea Adela în ultimul trimestru de sarcină.
Chiar dacă nu se află la prima experiență de acest gen, vedeta și-a dat seama că odată cu cel de-al treilea copil va avea nevoie și de un ajutor în plus.
Bona vine tocmai din Filipine, iar cuplul a făcut demersurile necesare încă din timpul sarcinii. Adela Popescu a fost atentă la selecția bonei, cu atât mai mult cu cât este prima dată când face acest pas.
„Am două pătuțuri pentru bebe, nu unul. Unul îl vom pune lângă patul matrimonial. Avem o singură cameră liberă în casă, acolo o să stea filipineza. Trebuie să izolam camera filipinezei. Bona va avea cea mai frumoasă camera din casă, la etajul doi. Are cameră cu vedere la lac. Mi-am dorit o doamnă cu experiență, nu vreo tinerică”, a povestit Adela Popescu la „Vorbește Lumea”.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…