Adela Popescu își așteaptă cel de-al treilea copil în casă nouă. Cum arată locuința în care s-au mutat. Adela Popescu s-a mutat în casă nouă odată cu cea de-a treia sarcină. Actrița și soțul ei Radu Vâlcan au decis că au nevoie de mai mult spațiu pentru familia lor care, în doar câteva luni, se va mări cu un nou junior.
Cuprins:
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au mutat într-o casă nouă, mult mai spațioasă și s-au implicat la partea de decor până în cele mai mici detalii.
Adela Popescu își așteaptă cel de-al treilea copil în casă nouă. Cum arată locuința în care s-au mutat
„În clipa în care am deschis ușa și am intrat, e adevărat că mirosea a curat pentru că fusese o echipă care făcuse curățenie, lucrurile erau așezate, perdelele erau puse. Eu nu știam încă cum arătau perdelele, văzusem doar pozele. Am avut un sentiment incredibil. Am deschis ușa și am zis: «Doamne, îți mulțumesc că simt asta!». Aveam foarte mari emoții. (…) Prima senzație a fost WOW.
Din momentul acela am zis: «Gata, aici rămânem!». N-am mai dormit nici măcar o dată dincolo. (…) Am avut și o provocare legată de copii. Ne spuneau, în special Alexandru, că el nu dorește să vină la casa nouă, că el vrea să rămână la casa veche”, a declarat vedeta.
Adela Popescu s-a mutat într-o casă nouă atipică: „Nu e o casă clasică. Avem niște uși care nu se văd”
Noile provocări din viețile lor i-au făcut să regândească structura noului lor cămin și ce este prioritar acum pentru ei.
Deși imaginile din noua locuință a cuplului Adela Popescu-Radu Vâlcan par desprinse din reviste, casa nu este o vilă de lux, ci una simplă, cu trei dormitoare, living, o mansardă și bucătărie.
„Ne-am dorit să fie într-un cartier cu mai multe case, astfel încât să existe o zonă securizată în care să se poată juca micuții noștri cu cei ai vecinilor. Mi se pare important să existe o comunitate. E tot în zonă, la o stradă de cea în care locuim acum”.
Cei doi băieți ai lor au fost încântați încă din prima zi în care au pășit în noua casă și nu și-au mai dorit să plece.
„E o casă exact cum ne-am dorit-o noi. Am ales împreună. E ciudat. Nu e o casă clasică. Avem niște uși care nu se văd. Când ești la etaj, ai impresia că e un hol lung. E destul de straniu pentru, să spunem cei de vârsta a doua. În dormitor am hotărât să punem un televizor, deși în locuința cealaltă nu aveam.
Doar pentru că dormitoarele nu sunt pe același etaj cu livingul. Dacă vrem după ce adorm copiii să ne uităm la un film, să o facem din dormitor [aproape de ei]. În dormitor avem televizorul, patul, dressing-urile noastre, baia. Atât. Niciun tablou, comodă, doar noptierele și luminile. Vreau să fie totul aerisit. Strictul necesar’.
Bucătăria a fost spațiul în care s-a investit, poate, cel mai mult, considerată și „bijuteria casei”.
„Radu își dorește foarte mult o bucătărie cu o insulă mare, pentru că el este pasionat de gătit și în fiecare seară îmi spune: „Uite, dacă eram acum la insula noastră din casa cealaltă, cum găteam eu? Ce pregăteam eu? Dressingul nu este foarte mare.
Eu mi-am dat seama în timp că am devenit foarte selectivă la haine. Mai demult eram pe cantitate. Mi-am dorit foarte mult accesorii din-astea de fetiță. Uite aici să tragi și să-ți pui curelele. Sau să ai spațiu pentru bijuterii’, a mai declarat Adela Popescu.
Vezi si: Adela Popescu și-a afișat burtica de gravidă, în costum de baie: „Fetiță? Băiețel?” | Demamici.ro