Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au sărbătorit fiul cel mare și au organizat în cinstea lui o petrecere de grădină superbă, cu o tematică specială.
Ziua de naștere a primului născut din familie nu a putut fi trecută cu vedere, așa că mămica Adela Popescu a marcat momentul cum nu se putea mai frumos.
Cuprins:
Alexandru, fiul ei cel mare, a împlinit vârsta de 7 ani, iar petrecerea a avut loc în aer liber. Prezentatoarea TV și-a adunat toți prietenii dragi, care la rândul lor au venit cu cei mici, iar în timp ce adulții au depănat amintiri, juniorii s-au distrat la petrecerea organizată cu tematica „Harry Potter”.
Adela Popescu, petrecere cu tematică „Harry Potter” pentru fiul cel mare! Alexandru a împlinit 7 ani
Animatorii costumați în personajele din celebra serie i-au distrat pe copii, iar tortul și mașina de făcut baloane din spumă au fost și ele pe măsură!
Vezi această postare pe Instagram
Adela Popescu și Radu Vâlcan au împreună trei băieți: Alexandru, Andrei și Adrian.
Cei doi au evitat în acești ani să își expună prea mult copiii pe rețelele de socializare, iar acest lucru s-a observat inclusiv la momentele împărtășite de la petrecerea fiului lor, unde vedeta a evitat să filmeze chipul copilului ei.
Cu toate acestea, fanii cuplului au avut ocazia să îi vadă într-un reușit portret de familie, în urmă cu ceva timp, pe coperta revistei VIVA!
Adela Popescu, Radu Vâlcan și cei trei copii ai lor, Alexandru, Andrei și Adrian au fost protagoniștii unei ședințe foto speciale.
„Tadaaam!!!
Ăștia suntem, dragilor, TOȚI! 😅
Aștept păreri despre cine cu cine seamănă. Să vedem cine pierde pariul și culcă copiii diseară. :)”, scria Adela Popescu pe Instagram, în dreptul copertei pentru care au pozat, la acea vreme.
Adela Popescu, despre viața cu trei copii mici: „Imprevizibil, solicitant, cu mici accente de furie”
Viața cu trei copii mici nu este ușoară, însă mămica Adela a învățat să se bucure de unicitatea fiecărei clipe petrecute cu ei, mai ales că nicio zi nu seamănă cu alta.
„Cinci elefanţi se legănau veseli pe o pânză de păianjen… Atât de fragile sunt momentele de armonie într-o casă cu trei copii mici. Totul este minunat, te închini de liniştea şi armonia din familia ta şi, cât ai clipi, îi cade lui Andrei lingura din farfurie şi începe distracţia. Copiii se schimbă de la o zi la alta, aşa că e tare greu să crezi că ai găsit o reţetă care funcţionează. E important cât dorm, dacă le e foame, tu câtă răbdare ai în acel moment. Aşa că predictibilitate ZERO, poate doar după ce se culcă. (râde) Dar ne iubim tare-tare şi luptăm să trăim conştienți de măreţia momentelor acestora unice și irepetabile.”, a spus Adela Popescu pentru VIVA!.
Adela Popescu, o mamă dedicată și atentă la nevoile copiilor ei: „Copiii noștri petrec timpul lor liber cu noi, părinții, nu cu alți copii, așa cum ar fi normal”
Deși evită să-și expună copiii în mediul online, Adela Popescu împărtășește adesea momente din viața ei de mamă, gânduri, temeri, bucurii.
Recent, actrița a mers cu copiii în locul în care a copilărit, iar după perioada petrecută alături de ei, la bunici, vedeta a avut o revelație.
„Suntem cu toții foarte preocupați și căutăm metode pentru o conectare cât mai profundă și de lungă durată cu copiii noștri. Citim cărți cu idei despre cum putem petrece timp de calitate cu ei. Și este foarte bine că ne preocupăm pentru că real petrecem foarte mult timp împreună. Și aici apare de fapt problema, cred eu. A mea, cel puțin. 🙂
Ne-am întors acum de la Susani unde copilașii se trezeau, „ne conectam” cu pupici, cu mângâieri cu drăgăleli. Nu prea mult, căci apoi mergeam cu toții la masă unde le arătam dragostea noastră și prin grija cu care le pregăteam mâncarea, apoi fuga la joacă cu verișorii și vecinii. Trupa de șase copilași astea două zile a scormonit prin pământ după râme, a construit căsuță pentru melci și loc de joacă.
Fiecare pe rând mai veneau necăjiți în brațele părinților când se juleau, sau când vreun partener de joacă îi nedreptățea. Au mai venit o dată să anunțe că și-au udat adidașii și că vor rămâne desculți. Atât. În rest nu am știut de ei.
„Ne-am conectat” doar în acele momente și pare că a fost suficient.”
Adela Popescu a observat cu drag cum copiii au interacționat în natură, cu ceilalți copii din familie și a simțit că și cei mici, la rândul lor, au nevoie de un spațiu al lor și nu orice activitate să fie trăită alături de părinți.
„Timpul de calitate l-au petrecut în gașca lor de copii. Și noi pe al nostru în gașca noastră de adulți. 🙂
Căci asta cred că este problema, copiii noștri petrec timpul lor liber cu noi, părinții și nu cu alți copii, așa cum poate ar fi normal.
Și pentru că este atât de mult și pentru că noi trebuie să fim pentru ei și exemplu de autoritate, dar să nu ne dispară nici spiritul ludic, să îi și sfătuim, dar și să jucăm fotbal desculți, să le punem muzica favorită, și după toate astea să înțeleagă că și noi adulții avem limite și nevoie de timp pentru noi, să îi liniștim și să îi înțelegem pentru ceva ce tot noi le-am provocat, așa că pentru toate astea, da, avem nevoie să fim sfătuiți de specialiști despre cum să facem acest melanj mai bine… Căci unde mai găsim în ziua de azi găști… ”, a mai scris Adela.
Vezi și: Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat fiul cel mic. Imagini de colecție | Demamici.ro