Adela Popescu și Radu Vâlcan, primele imagini cu familia completă. Cele două vedete de televiziune formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din România și au reușit în câțiva ani să-și clădească o familie de nota 10. Mamă de băieți, Adela a învățat să țină pasul cu fiecare copil în parte, pe măsură ce au venit pe lume, și a reușit să se mențină activă și profesional.
Cuprins:
Recent, actrița împreună cu soțul și cei trei copii ai lor au fost protagoniștii unei ședințe foto cu adevărat speciale. Pentru prima dată, Adela Popescu și Radu Vâlcan au pozat alături de cei trei băieți ai lor, pe coperta unei reviste.
Deși sunt activi pe rețelele de socializare, cei doi părinți au evitat până acum să-și expună prea mult copiii. Astfel încât, de data aceasta, Alexandru, Andrei și Adrian au fost adevăratele vedete de pe coperta revistei VIVA!.
„Tadaaam!!!
Ăștia suntem, dragilor, TOȚI! 😅
Aștept păreri despre cine cu cine seamănă. Să vedem cine pierde pariul și culcă copiii diseară. :)”, a scris Adela Popescu pe Instagram, în dreptul copertei pentru care au pozat.
Internauții au fost în extaz la vederea fotografiei și majoritatea a fost de părere că băiețelul cel mare seamănă mai mult cu Radu, cel mijlociu cu Adela, iar mezinul familiei, Adrian, a împrumutat trăsături de la ambii părinți.
„Maaai, mor de drag! ❤️ Frumoși sunteți! 😍 Alexandru e 100% copia ta, Adrian a lui Radu și Andrei parcă seamănă cu amandoi 🤔”, a transmis o fană.
La aceeași postare au reacționat și prietenii din showbiz, printre care Dana Rogoz, Alice Cavaleru, Andreea Esca sau Laura Cosoi.
„Niciunul cu el 🤣🤣🤣 @adela_popescu ❤️❤️”, a scris, amuzată, Andreea Esca.
„Aoleu! Câtă frumusețe într-o poză! 🥰”, a fost mesajul postat de soția lui Vladimir Drăghia, Alice Cavaleru.
„Cît de frumoooși!!! 😍”, a reacționat și Lili Sandu.
Adela Popescu, despre viața cu trei copii mici: „Imprevizibil, solicitant, cu mici accente de furie”
Viața cu trei copii mici nu este ușoară, însă mămica Adela a învățat să se bucure de unicitatea fiecărei clipe petrecute cu ei, mai ales că nicio zi nu seamănă cu alta.
„Cinci elefanţi se legănau veseli pe o pânză de păianjen… Atât de fragile sunt momentele de armonie într-o casă cu trei copii mici. Totul este minunat, te închini de liniştea şi armonia din familia ta şi, cât ai clipi, îi cade lui Andrei lingura din farfurie şi începe distracţia. Copiii se schimbă de la o zi la alta, aşa că e tare greu să crezi că ai găsit o reţetă care funcţionează. E important cât dorm, dacă le e foame, tu câtă răbdare ai în acel moment. Aşa că predictibilitate ZERO, poate doar după ce se culcă. (râde) Dar ne iubim tare-tare şi luptăm să trăim conştienți de măreţia momentelor acestora unice și irepetabile.”, a spus Adela Popescu pentru VIVA!.
Prima ședință foto în formulă completă, alături și de mezinul Adrian, a fost și ea una pe măsură.
„Nu a fost deloc ușor, dar îţi spun sincer că a fost mai bine decât ne așteptam. Mă refer în special la Andrei și Adrian, pentru că Alexandru abia aștepta această ședință foto. Dar și pentru că am avut parte de ajutor pe lângă noi„, a declarat Radu Vâlcan.
„A fost… ca în orice zi acasă la noi. Adică imprevizibil, solicitant, cu miiiici accente de furie, urmate imediat de momente de drăgălăşenie. Multe „NU-uri, câteva „DA-uri, însă în final satisfăcuţi că vom vedea câteva imagini ce ne vor servi drept hrană pentru suflet peste ani. Singura diferenţă dintre o zi normală de la noi de acasă şi această şedintă foto constă în faptul că, de data asta, am avut şi martori fără copii, care cred că și-au promis că nici nu vor face prea curând.”, a adăugat Adela.
Adrian, cel mai mic dintre băieți, a venit pe lume în 2021 la data de 18 iulie
Inițial, cuplul luase în calcul și posibilitatea unui al patrulea băiat, după ce au aflat că vor avea trei băieți.
„Soțul meu a spus că nu poate să creadă și că o să avem patru copii, pentru că dacă acesta este tot băiețel, o să mai încercăm o dată ca să facem și o fetiță”, a spus Adela, când a dezvăluit sexul copilului.
Însă viața cu trei copii mici a făcut-o pe actriță să se răzgândească imediat.
„Da, da, mă opresc aici. Pe al patrulea nu îl mai fac, promit”, a spus Adela într-un interviu.
„Nici măcar o fetiță, Adela?”, a fost întrebată în emisiunea în care se afla.
„Să o faci tu!”, a concluzionat, amuzată Adela Popescu.
Vezi și: Adela Popescu, în costum de baie, la nicio lună după ce-a născut a treia oară | Demamici.ro
Vezi si: Adela Popescu a născut. Vedeta a adus pe lume cel de-al treilea băiețel | Demamici.ro