Știri interne

Alexandra Ivanov a fost înmormântată: „Când o mamă moare din cauza unei nașteri, moare ca un martir” | Demamici.ro

Alexandra Ivanov, mama în vârstă de 26 de ani, care a lăsat 3 copilași orfani în urma ei, a fost condusă pe ultimul drum. Tânăra a murit în spitalul din Botoșani, ignorată, în timp ce se zbătea în dureri crunte, din cauza unei sarcini care s-a oprit din evoluție.

Alexandra era însărcinată cu cel de-al patrulea copil, bebeluș care nu a vrut să mai trăiască.

în noaptea de joi spre vineri, Alexandra Ivanov a început să sângereze. Împreună cu soțul au decis să cheme ambulanța. În câteva minute, Alexandra era deja la maternitatea din Botoșani, în grija medicilor.

„În intervalul orar 23:30 – 00:45, pacientei i s-au efectuat investigaţii clinice şi paraclinice şi i s-a administrat tratament simptomatic. La ora 00:53, analizele de laborator au fost finalizate, aflându-se la dispoziţia medicului de gardă. În intervalul orar 00:45 – 07:35, nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire. La ora 07:35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI, unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8:20 declarându-se decesul”, se precizează în raportul făcut public de DSP Botoșani, citat de Agerpres.

Alexandra Ivanov a fost condusă pe ultimul drum de familie și apropiați

Moartea Alexandrei a stârnit lacrimi, dar și revoltă, în comunitatea din care făcea parte. Oamenii au ieșit în stradă și au deplâns tragica ei moarte, moarte ce ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost operată la timp.

La slujba de înmormântare, preotul arhimandrit din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Nicodim Petre, a ținut un discus emoționant.

Tânăra mămică era o familistă convinsă și era cunoscută și de preoții din comunitate pentru implicarea ei în diferite activități sociale și umanitare.

„Noi o cunoaștem pe Alexandra ca un copil cuminte. Eu o știu personal din clasa a VII-a, dintr-o tabără, cu un duh bun. Fiecare om se naște cu anumite daruri, cu anumită stare sufletească. Alexandra era odihnitoare de oameni, era liniștită, era zâmbitoare, era optimistă. A primit multe daruri de la Dumnezeu și darurile acestea au rodit în jurul ei și acum când pleacă va lăsa un gol și în familia ei, și în parohia aceasta și în generația ei pentru că ea fost parte dintr-o generație de tineri apropiați de biserică și de Dumnezeu, de preoți și de valorile noastre creștinești. Știa să se roage, acea frică de Dumnezeu, avea o gândire corectă, optimistă.

Și toți cei care am venit aici și cei care nu am venit suntem invitați să ne rugăm pentru sufletul Alexandrei despre care noi credem că a dobândit Împărăția Cerurilor pentru că învățăm și la școală că atunci când o mamă moare născând sau din cauza unei nașteri moare ca un martir și martirul este cineva care se mântuiește, prin suferința lui, prin hotărârea pe care a avut-o de a păstra copilul, de a-l naște, de a merge mai departe, prin moarte de fapt îl mărturisește pe Dumnezeu”, a mai spus părintele, potrivit gandul.ro.

Vezi și: Care sunt cauzele decesului Alexandrei Ivanov conform certificatului medical constatator. Ce au descoperit medicii legiști | Demamici.ro

Chinul mamei din Botoșani nu a fost salvată la timp de medici: „Nu am aer”

În ultimele ore de viață, Alexandra i-a implorat pe medici să o ajute și să o opereze de urgență.

După ce a ajuns la Spitalul Județean din Botoșani, cu sângerări și dureri puternice, ea a trimis mai multe mesaje pe parcursul nopții atât medicului de gardă, cât și medicului curant, potrivit Monitorul de Botoșani.

În noaptea de joi spre vineri, la ora 23:05, Aleaxandra era la maternitate, așteptând un ajutor de la persoanele competente. Medicii i-au dat un calmant, dar care nu a avut efect și i-au promis că va fi operată a doua zi.

Durerile au continuat.

La ora 3:16, Alexandra i-a trimis medicului său curant un mesaj: „Bună seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săptămâni. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi săngerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, a scris tânăra.

Tânăra nu a primit, însă, niciun răspuns.

O oră mai târziu, Alexandra i-a trimis un mesaj și unuia dintre medicii care erau de gardă în acea noapte, implorând să fie operată până dimineață.

„Sunt Ivanov Alexandra. Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet simt că o iau razna”, a scris tânăra.

În tot acest timp, Alexandra a comunicat cu familia ei prin mesaje. I-a scris soțului ei în repetate rânduri că are dureri, iar la ora 6:40 îi trimite mesajul: „Nu mai pot”.

Ultimul mesaj al Alexandrei a fost către mama ei, la ora 7:05. Cu ultimele puteri, fata i-a scris: „Nu mai am aer”.

La ora 7:30, pacienta a intrat în șoc, iar la ora 8:20 a fost declarat decesul.

Sute de oameni au protestat în fața maternității din Botoșani, după moartea Alexandrei

Peste 200 de oameni s-au strâns luni seara, pe străzile din Botoșani, revoltați de tragedia mamei care a fost lăsată să moară de medicii de la maternitate.

Protestatarii au scandat în fața maternității, în memoria acestei morți tragice. Din primele informații, cadrele medicale care erau de gardă în noaptea tragediei au fost suspendate din funcție.

Teodor Ferariu, director DSP Botoșani: „Există o plângere penală făcută de fratele decedatei. Și la nivelul unității sanitare s-a constituit comisia de disciplină și de etică în vederea evaluării activității personalului medical implicat în gestionarea pacientei. Încă nu există un raport final în momentul de față, pentru că mai așteptăm și rezultatul de la medicină legală.”, potrivit digi24.ro.

În acest caz sunt deschise acum 4 anchete. În urma Alexandrei au rămas 3 copii: o fetiță de șase ani și doi băieței de patru și un an.

Vezi și: Care sunt cauzele decesului Alexandrei Ivanov conform certificatului medical constatator. Ce au descoperit medicii legiști | Demamici.ro

Vezi și: O tânără de 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani. Trei copii au rămas fără mamă

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

o oră

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună