Alimente cu risc de înec. Ce să eviți, dar și ce trebuie să faci în cazul unui pericol | Demamici.ro

Alimente cu risc de înec. Ce să eviți, dar și ce trebuie să faci în cazul unui pericol. Atunci când ești mamă, grija pe care i-o porți copilului (sau copiilor) este permanentă. O mamă este mereu atentă la cel mic, atunci când râde, când se joacă, când doarme, dar mai ales când mănâncă.

Din nefericire, cei mici (sub trei ani, chiar și până la cinci), în timpul mâncatului se pot îneca, acest lucru întâmplându-se din cauza texturii mâncării (nu este pisată sau tocată suficient sau alimentul respectiv este mult prea tare pentru a fi oferit unui copil atât de mic).

Din această cauză, numeroși părinți își fac griji în momentul diversificării, însă dacă îl vei supraveghea mereu în timpul mesei și vei avea grijă ca alimentele pe care i le oferi să fie adecvate vârstei celui mic, această nouă etapă a dezvoltării bebelușului și transformarea acestuia într-un copil mare, este minunată și plină de noi bucurii.

Diversificarea și importanța acesteia în sănătatea copilului

Odată cu începerea diversificării va începe şi procesul de dezvoltare al reflexului de masticaţie. Acesta se va dezvolta pe toată perioada diversificării şi a erupţiei dentare, copilul ajungând să poată mesteca în siguranţă în jurul vârstei de 2 ani.

Însă, specialiştii recomandă prudenţă pâna la vârsta de 4-5 ani în ceea ce priveşte oferirea de alimente cu risc de înec.

Alimente cu risc de înec. Care sunt alimentele cu cel mai mare risc de sufocare sau înec?

Alimentele rotunde întregi: roșii cherry, struguri, fructe de pădure, cireșe, măsline,  căpșuni, rodie.

Pentru a evita orice risc și pentru ca cel mic să se poată bucura de nutruenții din aceste alimente, le puteți oferi zdrobite sau tăiate în bucăți mici, fără semințe, sâmburi sau părți dure.

De exemplu, strugurii se pot oferi copilului mic tăiați vertical, în mai multe bucăți și fără sâmburi sau coajă. La fel se va proceda și cu roșiile cherry sau cu căpșunile.

Alimentele care se pot rupe în bucăți mari și tari: mărul, castravetele, morcovul. Însă, pentru a le putea servi copilului mic, aceste alimente tari pot fi coapte sau fierte în aburi sau chiar rase. (Un mic dejun gustos și oferit copiilor în trecut era mărul ras cu biscuiți – în prezent medicii evită folosirea biscuiților în mesele bebelușilor, dar după un an sau doi, aceștia pot fi oferiți în cantități moderate).

Ce să nu oferi niciodată copilului mic: 

  • Nuci sau alune, întregi sau tocate. Dacă îți dorești să le introduci în meniul celui mic (deși medicii recomandă introducerea lor mai târziu în meniul copilului din cauza alergiilor pe care le pot declanșa), le poți oferi sub formă de paste, precum untul de arahide sau măcinate foarte fin și adăugate în preparate.
  • Alimentele tari sau lipicioase. Floricelele de porumb și bomboanele nu au ce căuta în alimentația copilului, cel puțin până la vârsta de trei ani.
  • Alimente tăiate în formă circulară, precum feliile de cârnați. Acestea fiind cilindrice, de dimensiunea căilor respiratorii, le pot bloca cu ușurință!

Alimente cu risc de înec. Ce faci când bebelușul s-a înecat cu mâncare?

Uneori, din păcate, în ciuda eforturilor și a atenției părinților, cel mic ajunge să se înece. Pentru ca problema să se termine fără repercusiuni negative, este imperios necesar ca fiecare părinte să știe ce are de făcut atunci când cel mic este în pericol, uneori câteva secunde putând face diferența între viață și moarte.

Dacă observi că bebelușul nu mai poate respira, că nu poate plânge sau tuși înseamnă că ceva îi blochează parțial sau total, căile respiratorii. Mai mult, cel mic își poate schimba culoarea, copilul devenind roșu sau albastru-vinețiu.

Sună imediat la 112 în timp ce evaluezi starea bebelușului. Deschide-i gura pentru a observa dacă mâncarea sau vreo jucărie îi blochează căile respiratorii. Dacă respectivul obiect este la vedere și aveți cum să îl apucați fără a-i face rău bebelușului, atunci îl scoateți.

Dacă obiectul care sufocă copilul nu se vede și nu se poate extrage, executați manevra Heimlich – puneți copilul pe antebraț, cu fața în jos, susținându-i bărbia cu mâna. Capul trebuie să fie puțin mai jos decât corpul. Între omoplații copilului aplicați 4-5 lovituri cu podul palmei pentru a disloca obiectul din gât.

Ce faci în cazul în care copilul are peste 1 an?

Dacă copilul are vârsta de peste 1 an se poate aplica manevra Heimlich ca în cazul adulților. Astfel, prinde copilul în brațe, așezat cu spatele la tine, pune degetul mare între ombilic și stern, pune și cealaltă mână peste mâna de pe piept și execută mișcări de împingere în sus de 4-5 ori.

Aceste mișcări se execută mai rapid și cu puțină forță. Repetați procedura până iese corpul străin din traheea copilului.

Sursa foto: Pexels.com

Vezi si: Cum te pregătești pentru diversificarea bebelușului? Sfaturi utile și lucruri necesare VIDEO | Demamici.ro

Vezi si: Un baietel de 1 an si 11 luni s-a inecat cu o aluna care apoi i-a ajuns in plaman! Mama trage un semnal de alarma | Demamici.ro

Vezi si: Nepoțelul lui Romică Țociu, operat de urgență după ce a înghițit două bile magnetice: „O bilă s-a dus în colon, alta în intestin, au blocat tot stomacul” | Demamici.ro

 

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună