Alina Ceușan și-a arătat abdomenul la câteva zile după naștere. Alina Ceușan a născut pe data de 15.09.2020 la ora 04:44, un băiețel sănătos căruia i-a pus numele Rock. Bloggerița a experimentat și durerile din travaliu, dar și pe cele ale operației de cezariană.
Alina Ceușan și-a dorit foarte mult să nască natural. A așteptat să intre în travaliu, iar medicul care i-a monitorizat sarcina a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca lucrurile să decurgă bine. Cu toate acestea, bebelușul nu a vrut să coboare suficient de mult pentru ca nașterea naturală să fie posibilă. Așadar, după 12 ore de travaliu, Alina ajunsese la o dilatație de 6-7. A încercat să împingă, însă Rock nu a vrut sub nicio formă să se facă văzut. Așa se face că în zorii zilei de 15.09., Alina a intrat în sala de operații.
Proapăta mămică a descris cu lux de amănunte cum i s-a părut procedura. A vorbit despre stările de vomă, amețeli, frisoane, dar și despre îmbunătățirile considerabile pe care le-a resimțit a doua și a treia zi după operație.
Alina Ceușan, declarații de după naștere: „La 4:44, baby Rock Tisha s-a născut prin cezariană (un alt carusel de emoții și senzații. Nu m-a durut, însă am vomitat. E foarte ciudat să nu simți nimic, am tremurat etc). Vă voi povesti mai multe în vlog. Nu am putut filma asta. M-a ajutat că aveam epidurala deja făcută.
A plâns. S-a oprit imediat ce mi l-au pus piele pe piele. Are cea mai drăguță limbă pe care am văzut-o vreodată. Abia aștept să împărtășesc mai multe lucruri cu voi. Sunt la Terapie Intensivă acum. Trebuie să dorm, însă sunt foarte flămândă. N-am mâncat de ieri de la 14:00. Visez mâncare.”
A doua și a treia zi după intervenția chirurgicală, Alina a început să se simtă din ce în ce mai bine.
A reușit să se ridice, să meargă la baie, să se machieze, să facă duș și să se plimbe destul de mult prin cameră. Bloggerița a avut parte și de sfaturile unui kinetoterapeut care i-a recomandat câteva tipuri de mișcări pe care să le exerseze pentru a-și îmbunătăți mobilitatea după operație.
„După cezariană nu veți scăpa de contracții. Le vei simți și după naștere, la o intensitate de 3 spre 4. Uterul se contractă, își face „meseria”. Să dai naștere natural e ceva la care poți face față. Durerile sunt ok, sunt suportabile. Sunt și analgezice care le scade intensitatea.
Felicitări celor dintre voi care au reușit să nască natural. Eu am avut două sesiuni într-una. Am stat 12 ore în travaliu după care m-au băgat în cezariană. Sunt fericită că le pot explica pe ambele.
Bebele este la neonatologie acum, dar va sta cu mine peste noapte. Cam asta e. Am reușit să mă ridic, să merg la baie. Tot ce am mâncat astazi (n.r. – a doua zi după cezariana) a fost doar supă strecurată de pui. Ai voie să mănânci numai lichide după cezariană. Am băut apă, ceai. Urmează să-mi aducă și un iaurt și încă mai am niște supă să o termin. Singurul lucru de care îmi pasă este să-l am pe Rock alături și să mă bucur de timpul petrecut împreună.
Sunt uluită de cât de puternică este conexiunea care se creează între mamă și copilul ei din primele secunde după venirea pe lume. Este un lucru uimitor. Am și strănutat pentru prima dată și… nu a fost chiar așa de rău cum mă așteptam.
Mâine, vineri, vom merge acasă. Abia aștept să merg acasă, să stăm în patul nostru și cu Raul, dar aici am avut o experiență foarte frumoasă. Am avut tot ajutorul de care am avut nevoie cu un nou-născut la simpla apăsare a unui buton. Am învățat multe despre Rock, despre mine.
Personalul a fost uluitor și nu pentru că sunt Alina, cine e Alina până la urmă? Oamenii de aici sunt foarte calzi. Au o atitudine foarte bună. Călătoria asta a fost uluitoare. În prima noapte în care am dormit împreună cred că am stat vreo 3 ore și l-am privit încontinuu. Cred că asta simt toți părinții când își văd copiii. Mă uitam la el și îi spuneam încontinuu că e perfect”, a povestit Alina Ceușan în story-urile pe care le-a făcut pe contul său de Instagram.
După naștere, corpul are nevoie de timp pentru a-și reveni, iar burtica de gravidă nu dispare peste noapte. Uterul se contractă și se micșorează tot mai mult și mai mult, însă durează până să revină la forma inițială.
Alina Ceușan nu a avut nicio reținere în a-și arăta burtica după naștere. Bloggerița a fost foarte deschisă încă de la început și nu a ezitat să împărtășească cu urmăritoarele sale imagini cu lenjeria de unică folosință pe care trebuie să o poarte femeile care tocmai au născut.
Vezi si: Alina Ceușan a născut! După 12 ore de travaliu a ajuns la cezariană | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…