Alina, Ilan Laufer și gemenii, implicați într-un accident rutier. Alina și Ilan Laufer trec prin cele mai grele momente acum. Unul dintre gemenii lor a ajuns de urgență la spital, după ce a suferit fracturi și lovituri grave în urma unui accident de mașină în care au fost cu toții implicați.
Cuprins:
Sâmbătă, 26 august, familia Laufer a fost implicată într-un accident auto, în municipiul Câmpina, județul Prahova. Se aflau împreună cu cei doi copii ai lor, gemenii Davina și Nathaniel, în vârstă de doi ani și jumătate.
În urma impactului, toți cei patru membri ai familiei au fost răniți și au rămas spitalizați timp de 24 de ore. Unul dintre gemeni, însă, a fost cel mai afectat.
Din fericire, starea micuțului Nathaniel este acum una stabilă, însă din cauza loviturilor puternice va mai rămâne o perioadă monitorizat.
Ilan Laufer, fost ministru al Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a făcut primele precizări despre accidentul în care a fost implicată familia lui și starea de sănătate a celor mici, în special a lui Nathaniel.
„Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere și pentru rugăciunile direcționate către sănătatea familiei mele, au contat enorm!
Azi am primit o veste extraordinară de la doctori, Nathaniel se află în afara oricărui pericol. Mititelul a fost cel mai rău accidentat dintre noi toți, a suferit fracturi la nivelul feței și lovituri grave la cap.
Noi am «scăpat» cu sternul și câteva coaste fisurate și contuzionate, lovituri la mâini și la picioare, dar suntem cât se poate de ok, după un asemenea accident.
Mulțumesc personalului de pe Ambulanță și celor din spital care au grijă de mine și de familia mea”, a anunțat Ilan Laufer, pe pagina lui de Facebook.
Vreme de 8 ani, Alina Laufer și soțul ei au încercat să devină părinți și nu și-au pierdut niciodată speranța. În februarie 2021, i-a adus pe lume pe gemenii Davina și Nathaniel, după un șir lung de tratamente.
Nașterea micuților a venit cu provocări din prima clipă. Gemenii născuți prematur au avut nevoie de o lungă perioadă de spitalizare, iar mama lor a stat nedezlpită de ei.
Acum, Alina Laufer a trecut printr-o altfel de provocare, în fața căreia se arată recunoscătoare că au depășit-o cu bine și, nu în ultimul rând, mândră de cele două minuni ale ei care „au trecut printr-o experiență traumatizantă ca niște eroi”.
„Multumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în aceste momente grele. Am primit nenumărate mesaje de susținere în aceste momente grele, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le-am depășit cu bine.
Sunt atât de mândră de copiii mei frumoși și curajoși, care au trecut printr-o experiență traumatizantă ca niște eroi!
Știam de când i-am născut că sunt niște supraviețuitori, dar nu mă așteptam ca Dumnezeu să-i mai pună la încă o încercare.
Acum suntem bine, ieri am venit acasă de la spital, ei sunt la fel de jucăuși ca înainte, dar noi, părinții lor, încercăm să ne revenim după spaimă și să nu mai retrăim acele momente de coșmar.
Așa a fost să fie, încă un moment în familia noastră care să ne unească și mai mult și să ne facă să-i mulțumim Domnului în fiecare zi că ne ocrotește și că ne iubește atât de mult.
Mulțumesc întregului personal medical, începând cu cel de pe ambulanțele cu care am fost transportați la spital, de la spitalul Bagdasar-Arseni, spitalul clinic de urgență pentru copii Marie Curie și Spitalul clinic de chirurgie oro-maxilo-facială “Rof. dr. Dan Theodorescu”.
Încă o dată vă mulțumesc și îmi cer scuze dacă nu am putut să răspund tuturor celor care și-au oferit suportul. Dragostea voastră a fost simțită și ne-a oferit alinare și sprijin în acest moment atât de greu pentru familia noastră.”, a fost și mesajul Alinei Laufer pe pagina ei de Instagram.
Impactul s-a produs în momentul în care afaceristul a pierdut controlul volanului, în încercarea de a evita coliziunea cu un alt autoturism.
„Din primele cercetări, a reieşit faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pentru a evita coliziunea cu un alt autoturism, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un copac din afara părţii carosabile, ulterior, intrând în coliziune şi cu autoturismul mai sus menţionat, condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto în vârstă de 40 de ani, precum şi a pasagerei dreapta-faţă, în vârstă de 42 de ani, şi a doi minori, care se aflau pe bancheta din spate, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a informat Poliţia Prahova, prin intermediul unui comunicat.
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…