***
Astazi alarma sotului meu a sunat la 5:15 am. Cu pasi greoi si cu pleoapele grele am intrat in dus gandindu-ma ca nu trebuie sa uit sa beau apa inainte de a bea cafeaua. Si sa-mi iau medicamentul pentru alergie. Si sa mananc cat mai apuc. Pentru ca la 06:00 Eli va incepe sa se foiasca in patut.
Va incepe sa vorbeasca in limba lui si sa ma anunte ca e treaz si flamand. Uneori Sam face la fel, dar nu si astazi. Astazi s-au trezit si m-au asteptat sa le cant: „baby, baby… baieteii mei”. Nu stiu de unde au venit versurile astea, dar asa ne incepem noi ziua.
Ei se agita, se ridica, incep sa sara la unison. Le dau cate un pupic si incerc sa-mi amintesc pe cine am schimbat si am imbracat prima data ieri pentru ca astazi sa pot alterna.
Tata vine la noi cu laptele chiar inainte sa apuc sa-l termin de imbracat pe al doilea copil. La micul dejun avem muzica. Alexa danseaza pe Justin Timberlake sau nebuneli de-ale ei pop si baietii danseaza in scaunele lor, in timp ce noi ne rugam de ei sa mai ia cate o imbucatura.
Ne bem cafelele pe fuga, impachetam mancarea lor pentru pranz, trantim vasele in chiuveta la spalat. La 45 de minute dupa ce-am aprins becurile in camera copiilor ne-am urcat deja in masina si ne-am pornit spre cresa. De multe ori cu cate o ustensila de bucatarie sau cu vreo perie de par in mana. Cateodata in lacrimi pentru ca mama nu a fost de acord ca un schelet in marime naturala sa ne insoteasca.
Nu doar o data am parcat si m-am oprit pentru cateva clipe langa masina. Eram treaza deja de 2 ore jumatate si nici macar nu imi incepusem ziua de munca. In drum spre cladirea corporatiei mi-a trecut din nou prin minte ideea promovarii.
Ma intrebam: Chiar n-o vrei? Esti sigura? M-a marcat raspunsul tare care venea din suflet: „Nu, nu, chiar nu.” Atunci a fost pentru prima data cand am realizat cat de mult m-a schimbat maternitatea.
Mi-am spus mereu in prima parte a anului in care am devenit mama ca sunt aceeasi persoana sau cel putin ca dupa ce va trece etapa mai grea voi redeveni eu insami. Ca voi avea timp pentru scris si citit sau pentru ritualurile de ingrijire pe care le-am avut dintotdeauna.
Dar acum, cand am ajuns in acest punct al vietilor noastre imi dau seama ca as putea sa-mi fac timp si pentru acele tabieturi ale mele si pentru ritualuri (unele le fac), dar acum imi aleg copiii. Fara sa-mi para rau, fara resentimente, fara sa ma compar cu alte femei.
