Ana Baniciu este însărcinată cu primul copil. Ana Baniciu este însărcinată și va deveni, oficial, pentru prima dată mămică anul acesta. Cântăreața în vârstă de 30 de ani și soțul ei, Edy Kovacs, se pregătesc în doar câteva luni să își țină în brațe primul lor copil.
Cuprins:
Ultimul an a venit doar cu vești bune pentru Ana Baniciu. La doar câteva luni după ce și-a unit destinul cu alesul inimii ei, artista a rămas însărcinată, iar vestea cea mare a venit chiar acum, la început de an.
Ana Baniciu se pregătește să intre în luna a cincea de sarcină, iar pregătirile sunt deja în toi. Vestea cea mare a venit chiar de la ea, așa cum și-a dorit să se întâmple.
Ana Baniciu este însărcinată cu primul copil: „Am reușit să ținem acest secret mai bine de 4 luni de zile”
„Noi 3…Am reușit cumva să ținem acest secret mai bine de 4 luni de zile și mi-am dorit din suflet să fiu eu cea care vă dau cea mai importantă veste de până acum! Familia noastră se împlinește. Suntem fericiți, recunoscători și nerăbdători să ne cunoaștem iubirea cea mare… Ne aflăm pe un tărâm nou, necunoscut, dar sunt sigură că ne vom descurca așa cum am făcut-o mereu. Mulțumesc, mama!”, a scris Ana Baniciu, pe Instagram.
View this post on Instagram
Ana Baniciu este însărcinată cu primul copil. Primele imagini cu burtica de gravidă
Odată cu vestea cea mare, artista a publicat și primele fotografii cu ea, în postura de viitoare mămică, alături de tatăl copilului ei. Îmbrăcată în haine lejere și cu burtica la vedere, Ana Baniciu radiază de când a intrat în noua etapă a noii sale vieți.
Mesajele de felicitări au venit în număr mare pe contul ei, iar printre vedetele care i-au transmis gânduri bune se numără Adela Popescu, Anca Dinicu, Alina Eremia, Giulia Anghelescu, dar și Răzvan Fodor sau Nicole Cherry.
Ana Băniciu și Edy Kovacs vor avea un băiețel
Ana Baniciu și Edy Kovacs vor deveni pentru prima dată părinți anul acesta și își vor ține în brațe bebelușul mult iubit. Artista va deveni mamă de băiat și se bucură de faptul că sarcina a decurs până acum în parametri normali.
Mai mult, într-un interviu pentru fanatik.ro ea a mărturisit că e „de modă veche” și nu a simțit nevoia de a face o petrecere de dezvăluire a sexului bebelușului, motiv pentru care a evitat să facă un mister din acest detaliu.
„Mă simt foarte bine, este o sarcină ușoară, mulțumesc lui Dumnezeu. Sper ca așa să și continue. Suntem la jumătatea drumului, în al doilea trimestru de sarcină și, ce să zic? Sunt foarte fericită.
Noi am anunțat deja că este un băiat. Nu, nu aș face așa ceva (n. red.: gender reveal). Eu sunt mai pe modă veche, dacă se poate așa, nu sunt cu gender reveal-uri”, a declarat Ana Baniciu în exclusivitate pentru publicația citată.
Vezi și: Laura Cosoi, însărcinată din nou la 42 de ani. Actrița așteaptă al patrulea copil | Demamici.ro